Raiul şi cerurile (II)

0
1057
Mască individulă la preț de producător - 3,5 RON(inclusivTVA) - Click AICI

raiMulţi din sfinţii lui Dumnezeu au fost răpiţi în rai, din rai au pătruns în cer, în cerurile cerurilor, la în-suşi tronul Domnului, înconjurat de înflăcăraţii Heruvimi si Serafimi. Mărturiile acestor martori oculari despre rai sunt unisone. Aşa, preacuviosul Simeon Divnogorţul a văzut în rai grădini minunate, a văzut acolo sufletul protopărintelui Adam şi sufletul tâlharului, primul dintre oameni care a fost adus de către Dumnezeul înomenit, după răscumpărare, în rai. Sfântul Andrei, nebunul întru Hristos, aflându-se mai presus de fire vreme de două săptămâni în contemplaţia lumii nevăzute, ne-a lăsat o mărturie deosebit de limpede şi amănunţită despre rai: „M-am văzut în mândrul şi preauimitorul rai şi, răpit în duh, cugetam: ce să fie asta ? Ştiu că vieţuiesc în Constantinopol! Cum am ajuns aici ? Mă vedeam îmbrăcat într-un veşmânt luminos, ţesut parcă din fulgere: aveam pe cap o cunună din flori măreţe, eram închin-gat cu un brâu împărătesc. Bucurându-mă de această fnimu-seţe, uimindu-mă cu mintea şi inima de negrăita măreţie a dumnezeiescului rai, mă plimbam prin el şi mă veseleam (…)” Preacuvioasei Teodora îngerii i-au arătat aşezări minunate şi numeroase lăcaşuri pline de slavă şi har (…) lăcaşurile apostolilor, ale proorocilor, ale mucenicilor (…)”

Repetăm: natura pământului este doar o palidă amintire a raiului, frumuseţile căruia sunt necorupte, negrăit de graţioase, pline de pace sfântă şi har. Pământul, după păcatul protopărinţilor noştri, a fost blestemat de Creator şi exprimă necontenit acest blestem în vălmăşagurile şi neorânduiala sa. Ba se clatină şi înghite întregi oraşe şi aşezări; ba îl potopesc ape crâncene nimicind ţări întregi; ba e străbătut de uragane cu tornade, fulgere, tunete cu grindină lăsând în urma lor prăpădul. Omenirea aflată pe pământ se află în luptă neîncetată, atât individuală cât şi socială, în trudă necontenită, în nenumărate păcate, în crime înfiorătoare, în haos babilonic. Virtuţile abia îşi găsesc aici un adăpost înghesuit. Moartea neînduplecată şi avidă bate pământul şi nimiceşte constant generaţii întregi de oameni pe care legea înmulţirii, aşezată de Creator, le înlocuieşte cu noi generaţii. Şi va umbla aşa şi va secera oameni, până când va pieri şi ea împreună cu lumea ce se năruie. Animalele ce populează pământul, ndicându-se unele împotriva altora se nimicesc reciproc fără cruţare. înseşi stihiile se găsesc în duşmănie neîmpăcată şi în luptă neîntreruptă între ele. Ce vălmăşag înspăimântător şi neîntrerupt! Ce înfruntare universală ! Ea trece neobservată de către cei ce îi sunt părtaşi zi de zi; dar din însingurarea şi liniştea mănăstirii se vede limpede de către pribeagul pe care l-a aşezat dumnezeu chiar în fata raiului dulceţii pentru neîncetat suspin şi plâns după el.

 Dacă însă pământul, blestemat de Dumnezeu, pământul – exilul nostru, ţara nenorocirilor, amăgirilor, nelegiuirilor, a morţii, sortită de Dumnezeu nimicirii prin foc, are frumuseţile sale care ne încântă: cum trebuie să fie atunci raiul, pregătit de Dumnezeu pentru îndrăgiţii Lui întru lăcaş veşnic de desfătare? Ochiul trupesc n-a văzut, n-a auzit trupeasca ureche şi la inima ocupată doar cu cele materiale n-a suit ce a pregătit Dumnezeu celor ce-L iubesc. Nouă însă ni le-a descoperit Dumnezeu cu Duhul Său.

Cuvânt despre moarte, Ignatie Briancianinov

Jurnal Spiritual

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here