În Sfânta Scriptură, Rafael este unul dintre cei 7 îngeri care sunt în permanență în preajma lui Dumnezeu. Misiunea sa constă în a duce la cer rugăciunile muritorilor și în a-i ocroti pe aceștia de-a lungul vieții. Scrierile Vechiului Testament prezintă vindecarea miraculoasă a lui Tobit și a Sarei datorită îngerului însoțitor. (http://ro.wikipedia.org/)
Tobit era un iudeu evlavios și milostiv din Galileea. În urma unui atac al asirienilor, familia sa și ceilalți membri ai tribului au fost luați prizonieri și duși în cetatea Ninive. Din căsătoria lui cu Ana s-a născut un băiat și-l cheamă Tobie, care a moștenit însușirile părintelui.
Spre nemulțumirea lui Tobit, compatrioții adorau idolii. În pofida amărăciunii care îi cuprinsese sufletul, credinciosul om era singurul are îi ajuta pe cei nevoiași și sfida autoritățile îngropând cadavrele semenilor; drept consecință a faptului că nu a reușit să cucerească Ierusalimul, suveranul asirian a poruncit ca rămășițele pământești ale captivilor să nu fie înhumate, iar lui Tobit să i se confiște toată averea.
Din cauza unui accident, Tobit și-a pierdut vederea. Dezamăgit de necazurile care s-au abătut deasupra lui, Tobit l-a rugat pe Dumnezeu să-i ia viața, considerând că aceasta este soluția salvatoare.
În aceeași perioadă, în ținutul perșilor, tânăra Sara era posedată de un demon care o determina să-și ucidă rând pe rând bărbații cu care se căsătorea. Înspăimântată de crimele pe care le înfăptuia femeia l-a invocat pe Dumnezeu cu speranța de a o salva sau de a-i scurta zilele. Dumnezeu a auzit rugăciunile lui Tobit și ale Sarei și l-a trimis pe pământ pe Rafael pentru a-i tămădui; Tobit, crezând că va muri, l-a chemat pe Tobie cu scopul de a-l sfătui în legătură cu modul în care va trebui să aibă grijă de mama lui și de gospodărie și de a-i solicita să plece în Persia pentru a reintra în posesia unei sume de bani pe care tatăl său o împrumutase unui prieten care locuia în acele ținuturi.
Deoarece traseul pe care urma să-l parcurgă Tobie era lung și periculos se impunea ca un om să-l însoțească. Persoana care s-a oferit să-l călăuzească pe fiul orbului în primejdioasa călătorie a fost un oarecare Azaria, îm realitate îngerul Rafael, care luase înfățișare de muritor. Tobit, neînchipuindu-și că se află în fața unei făpturi supranaturale, i-a promis străinului că la întoarcere îl va recompensa cu un număr de monede egal cu al zilelelor cât a durat expediția.
Tobie și tovarășul său s-au oprit după câteva ore de mers pe țărmului fluviului Tigru, tânărul dorind să se îmbăieze. Acesta era cât pe ce să fie atacat de un pește uriaș și înfometat care a ieșit din mijlocul apelor. Îngerul l-a îndemnat pe Tobie să prindă animalul, să-i despice pântecul și să-i scoată măruntaiele care aveau o virtute terapeutică: diavolii erau alungați dintr-un om dacă în apropierea bolnavului erau arse inima și ficatul, iar cel care se ungea pe pleoape cu fierea animalului putea să vadă ca înainte.
Ajunși în Persia, Rafael l-a sfătuit pe Tobie să o ia de soție pe Sara, deoarece această femeie îi era predestinată; pentru a îndepărta pentru totdeauna demonii care o chinuiau se impunea ca inima și ficatul peștelui să fie așezate pe vatra din încăperea mirilor. Ritualul cerea tinerilor căsătoriți să postească și să se roage timp de trei zile pentru a-i mulțumi lui Dumnezeu pentru darul primit. Iudeul a procedat după cum l-a îndrumat Azaria (Rafael) și Satana a dispărut din locuința frumoasei persane. În timp ce Tobie și Sara îi aduceau slavă lui Dumnezeu, prietenul lui Tobit s-a întâlnit cu îngerul Rafael și i-a restituit banii pe care îi primise. Scopul călătoriei fusese astfel îndeplinit, dar misiunea îngerului nu luase încă sfârșit.
De cum s-au reîntors în Ninive, Tobie a uns ochii tatălui său cu fierea miraculoasă și acesta și-a recăpătat vederea. Săvârșirea minunilor și căsătoria lui Tobie a constituit un prilej de bucurie pentru cele două familii și o ocazie de a-L lăuda pe Dumnezeu.
Îngerul însoțitor li s-a arătat lui Tobit și lui Tobie sub adevărata înfățișare când iudeii au voit să-i dăruiască lui Azaria jumătate din averea dobândită. Rafael, înconjurat de lumină, le-a spus că este unul dintre cei șapte sfinți îngeri care preiau rugăciunile oamenilor evlavioși și le transmit lui Dumnezeu. El a avut misiunea de a-i vindeca de toate suferințele sufletești și trupești, fiindu-le mereu în apropiere.
Auzind vorbele îngerului, muritorii au fost cuprinși de frică și s-au aruncat cu fața la pământ. Făptura înnaripată i-a încurajat cerându-le să își manifeste în continuare dragostea și recunoștința față de Dumnezeu și să istoricească și urmașilor întâmplările prin care au trecut.
Alexandra G.
Jurnal Spiritual