Radu Ciobotea readuce Revoluția din ’89 în atenția publicului francez

0
187

Radu CioboteaScriitorul Radu Ciobotea, directorul adjunct al ICR Paris, a adus Revoluţia din decembrie 1989 în atenţia publicului francez, printr-o carte de excepţie şi prin două evenimente de mare impact mediatic, informează un comunicat de presă.

Volumul se intitulează Journalistes français dans la Roumanie communiste (Jurnaliști francezi în Romania comunistă) și conține cele mai importante reportaje, analize politice și chiar știri apărute în presa franceză în perioada 1974-1989. Cartea a apărut recent la editura pariziană Orizons și a intrat deja în librăriile franceze, fiind distribuită de editura L’Harmattan.

Conceput pe capitole tematice, cu introduceri realizate de coordonator pentru cititorii din Franța, volumul prezintă o nouă istorie politică a României comuniste și postcomuniste, restituind cititorilor imaginea țării noastre văzută de jurnaliștii francezi, într-o epocă în care articolele acestora erau inaccesibile în România. Ea devine accesibilă acum, la douăzeci și cinci de ani de la Revoluție, deocamdată pentru publicul francez și, în curând, în traducere română, pentru publicul din țara noastră.

O carte care trebuie retrăită

„Este, inevitabil, o carte incompletă. Nicio carte nu este simplă, orice carte ascunde mistere, pasiuni care au născut-o, cele pe care le va provoca. Aceasta, dincolo de tăcerile sale, de zgomotele sale, uneori asurzitoare, mai ales spre finalul în care auzim clar tancurile, mitralierele, strigătele care s-au opus dictaturii, rămâne în continuare o carte care trebuie retrăită, care trebuie completată cu propriile întrebări şi necunoscute”, mărturiseşte autorul, la începutul cărții.

Lansarea volumului a prilejuit două evenimente de amploare în capitala Franței. Primul, desfășurat la 5 decembrie, a reunit oameni politici, jurnaliști și analiști politici din ambele țări. Din România au sosit pentru această lansare Petre Roman, Emil Hurezeanu, Cristian Pârvulescu și Luca Niculescu.

carte-cioboteaComentată de jurnaliști celebri

Francezii au fost reprezentați prin câțiva jurnaliștii celebri, printre care Bernard Guetta (atunci ziarist la Le Monde, acum „vedeta” din fiecare dimineață a Radio France Inter), Marc Semo (atunci corespondent în România, acum directorul departamentului Externe al cotidianului Liberation), Jose Manuel Lamarque (atunci corespondent în România, acum specialistul France Inter în probleme europene), jurnaliști de la Radio France Internationale și scriitori, între care dramaturgul Matei Vișniec.

Prezentarea volumului a fost făcută de scriitorul Daniel Cohen, directorul editurii Orizons, care a apreciat tenacitatea lui Radu Ciobotea de a realiza o carte de și despre jurnalism, proiect pe care l-a inițiat în 2008 și, în ciuda plecării sale neașteptate din Paris în Republica Moldova, l-a dus la bun sfârșit în decembrie 2014. El a precizat că aceasta este a doua carte publicată de diplomatul român la editura Orizons, prima fiind despre reportajul român și francez între cele două războaie mondiale.

A generat dezbaterea

Volumul realizat de Radu Ciobotea, cu o copertă ilustrată de fotograful timișorean Constatin Duma, a stârnit interesul comentatorilor și al publicului, generând o dezbatere extrem de animată în Salonul de Aur al Palatului de Behague, reședința ambasadorului României în Franța.

La 8 decembrie, dezbaterea a continuat la sediul săptămânalului L’Express, fiind moderată de directorul publicației, Christian Makarian, unul din cei mai cunoscuți editorialiști francezi. În compania mai multor jurnaliști francezi, invitații români au vorbit despre Decembrie `89 și evoluția României în ultimii 25 de ani, în compania mai multor jurnaliști francezi.

Imaginea României în Franța

Discuțiile au generat reacții uneori agitate ale publicului în care se aflau jurnaliști și scriitori francezi, dar și români din diaspora, unii nemultumiți de modul în care au decurs alegerile din noiembrie, precum și de imaginea României în Franța.

Și de data aceasta, cartea realizată de Radu Ciobotea a fost apreciată ca un eveniment editorial pe piața cărții franceze și ca un remember al luptei duse la început de Timișoara, apoi de întreaga Românie, împotriva regimului comunist, se mai arată în comunicat.

Ana Grama

[twitter style=”horizontal” float=”left”] [fbshare type=”button”] [google_plusone size=”standard” annotation=”none” language=”English (UK)”] [fblike style=”standard” showfaces=”false” width=”450″ verb=”like” font=”arial”]

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here