Radarul. Știați că…?

0
143

radarulRadarul. Știați că?

În  general, se consideră că în timpul Bătăliei Angliei din al doilea război mondial piloţii de vânătoare britanici au salvat ţara în urma câştigării luptei aeriene cu nemţii. Aşa cum declara primul ministru Winston Churchill, “niciodată un grup atât de mare de oameni nu i-a fost îndatorat unui grup atât de mic”.

Inventarea radarului și utilitatea lui

A mai existat însă un factor care a contribuit la salvarea ţării… Și se poate argumenta, că în lipsa acestuia, Marea Britanie ar fi pierdut războiul. Este vorba despre radar. Asemenea penicilinei, care a apărut la momentul potrivit pentru a salva soldaţii aliaţi de la moarte în urma infecţiilor, o dată cu declanşarea celui de-al doilea război mondial, în acelaşi timp şi-a făcut apariţia şi radarul.

Radarul nu a fost inventat pentru război. Acest sistem fusese realizat de un număr de oameni de ştiinţă. Dar, personajul cel mai important a fost scoţianul Robert Watson-Watt, care a început să lucreze la el în 1915.

Watson-Watt nu s-a apucat de lucru gândindu-se la război. Născut în oraşul scoţian Brechin, el a manifestat iniţial interes pentru radiotelegrafie. Acest interes l-a adus la Oficiul de Meteorologie din Londra, unde a devenit cercetător ştiinţific. Pe măsură ce avioanele erau folosite din ce în ce mai mult, apăruse preocuparea pentru protejarea acestora de furtuni şi de alte condiţii turbulente.

El a construit o formă rudimentară de radar-acronim pentru radiodetecţie şi radiolocaţie. La începutul anilor 1920 s-a alăturat departamentului radio al Laboratoarelor Naţionale de Fizică. Acolo a studiat şi a construit echipamente de navigare şi radiolocatoare.

Cum funcționează radarul?

Radarul funcţionează pe un principiu destul de asemănător celui folosit de lilieci pentru a evita coliziunile cu diferite obicete în timpul zborului. Liliecii zboară în peşteri cu viteze foarte mari. O antenă emite unde radio, iar când acestea se lovesc de un obiect sunt respinse ca în cazul unui ecou. Astfel, se poate măsura distanţa până la obiectul respectiv prin calcularea timpului în care unda radio a parcurs drumul până la obstacol şi înapoi.

Ulterior, a fost sesizat potenţialul radarului ca instrument militar. Un număr de companii, dintre care şi unele din Germania s-au grăbit să-l producă. Watson-Watt a primit un post în cadrul Ministerului Aviaţiei şi al Producţiei de Aeronave. În acest cadru i s-a acordat, într-o măsură mai mică sau mai mare, mână liberă pentru construirea radarului. În 1953 reuşise să creeze un radar ce putea detecta un avion la o distanţă de 65 km. Doi ani mai târziu, Marea Britanie beneficia de o reţea de posturi de radar ce protejau coasta.

Citiți și Știați că… Pământul devine din ce în ce mai verde?

Radarul cu impulsuri

Îniţial, radarul avea un neajuns. Undele electromagnetice, emise sub forma unei unde continue detectau prezenţa unui obiect, dar nu-i puteau determina poziţia exactă. Apoi în 1936, s-a înregistrat un progres prin construirea radarului cu impulsuri. În acest caz, semnalele erau trimise cu o intermitenţă ritmică. Astfel se putea măsura distanţa dintre ecourile recepţionate pentru a ase determina viteza şi direcţia ţintei.

În 1939 s-a făcut un nou pas înainte cu o semnificaţie deosebită: a fost pus la punct un emiţător cu microunde de mare putere. Avantajul major al acestuia, care a adus Marii Britanii primul loc în acest domeniu, consta în precizia informaţiilor furnizate, indiferent de condiţiile atmosferice. Acesta emitea o rază scurtă foarte focalizată. Un alt avantaj era că semnalul putea să fie receptat de antene de dimensiuni mai mici. Astfel, radarul putea fi instalat pe avioane sau pe alte vehicule.

Radarul în meteorologie

Radarul are şi multe aplicaţii civile. Este indispensabil în meteorologie datorită capacităţii de localizare a evenimentelor meteo periculoase, precum tornadele sau uraganele. Această invenţie este de asemenea folosită şi pentru navigarea multor vehicule, cum ar fi avioanele, navele, rachetele şi sateliţii.

Cei mai mulţi dintre noi s-au obişnuit însă cu folosirea radarului de către poliţia rutieră. Poliţiştii, folosind aceste dispozitive, determină viteza automobilelor care trec prin deptul lor cu o precizie destul de mare. Înregistrarea poate fi utilizată la tribunal ca probă. Deşi este considerat un duşman de către unii, radarul a salvat prin această aplicaţie sute de vieţi. Șoferii, care în alte condiţii ar accelera la maximum, sunt mai atenţi, ştiind că un poliţist care dispune de un radar ar putea fi după colţ.

100 cele mai mari invenţii dintotdeauna, de Tom Philbin

Jurnal Spiritual

Citiți și Cometele. Știați că…

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here