Remedii naturiste în tratarea răcelii şi gripei

0
1603

răceală remediiRăceală sau gripă? Cum le diferențiem? – Remedii naturiste și măsuri de protecție

S-ar putea să fie „doar o răceală”, dar nu este ceva de trecut cu vederea. Iar gripa chiar vă face să vă simţiţi bolnav. Din fericire, reacţii rapide din partea dumneavoastră pot să atenueze o parte din probleme. Plantele, supa de pui, zincul – şi chiar uscătorul de păr – fac toate parte din arsenalul pentru această luptă. La primele semne de nas înfundat apelaţi la aceste remedii, care pot să vă limpezească capul, să vă ajute sistemul imunitar şi să accelereze vindecarea. Spre deosebire de medicamentele chimice pentru răceală – care pot să vă adoarmă, să vă ţină treaz noaptea, adică orice mai puţin decât să vă ajute să vă însănătoşiţi, remediile naturiste ar putea chiar să vă prelungească viaţa.

Răceală – Atacați-o de la rădăcină

– La primele semne de răceală sugeţi un drops cu gluconat de zinc la fiecare câteva ore. Într-un studiu, persoanele care au supt un drops care conţinea 13 mg de zinc la fiecare două ore cât timp nu dormeau au scăpat de simptome cu trei sau patru zile mai repede decât cei care nu au făcut acest lucru. Nu depăşiţi 150 mg pe zi, şi nu luaţi mai mult de o săptămână, pentru că folosirea pe termen lung a zincului poate slăbi sistemul imunitar. Evitaţi dropsurile cu zinc care conţin acid citric sau îndulcitorul sorbitol, care par a reduce eficacitatea mine­ralului.

– Beţi ceai de soc. Puneţi două până la cinci grame de flori uscate într-o cană cu apă fiartă pentru a face o infuzie. Lăsaţi să se infuzeze timp de 5-10 minute şi apoi strecuraţi. Beţi cel puţin trei căni pe zi. Pentru că socul nu poate fi găsit proaspăt decât din mai până în iulie, este o idee foarte bună să faceţi un tonic de soc – sau vin din fructe de soc (florile şi fructele par a fi la fel de eficiente) — pe care să îl păstraţi în cămară pe tot parcursul anului. Este și o băutură plăcută, și un tratament pentru răceală.

– La primul semn de nas înfundat, inspiraţi pe nas pudră de vita­mina C (disponibilă în farmacii). Folosirea vitaminei direct pe mucoasa nazală poate distruge virusul chiar înainte ca răceala să fi început sa manifeste alte simptome. Dar aveţi grijă – înţeapă puţin.

Ce este în neregulă

Dacă simptomele sunt deasupra gâtului – congestie, gât dureros, strănut, tuse – probabil că suferiţi de o răceală provocată de oricare dintre cele 200 de virusuri pe care alte persoane le-au eliminat prin tuse sau strănut sau pe care s-ar putea să le fi atins. În cazul în care aveţi toate aceste simptome plus o febră de 38,5 C sau mai mult, dureri de cap, dureri musculare, oboseală extremă, diaree, greaţă, vărsături, este mai probabil să fie o gripă. De obicei, durează o săptămână sau mai mult, după care vă veţi simţi epuizat şi terminat timp de mai multe zile sau chiar săptămâni.

Ar trebui să-mi sun medicul?

Răcelile sunt neplăcute, dar în general dispar de la sine, ajutate de odihnă şi remedii casnice. Acelaşi lucru este valabil şi pentru cazurile mai puţin grave de gripă; cazurile mai severe au nevoie de îngrijire medicală. Dacă nu ştiţi dacă aveţi răceală sau gripă, lăsaţi simptomele să vă ghideze. Contactaţi-vă medicul dacă aveţi febră de peste 38°C pentru mai mult de trei zile sau oricând aveţi febră de peste 39,5°C. Sunaţi şi dacă începeţi să respiraţi şuierător, vă este greu să respiraţi, aveţi o durere severă în piept, plămâni, gât sau ureche, sau tuşiţi şi expectoraţi cantităţi mari de flegmă, în special dacă mucusul are o tentă verzuie sau este cu sânge. La copii, febra poate duce foarte repede la deshidratare, aşa că este important să continuaţi să le administraţi lichide. Discutaţi oricând cu medicul dumneavoastră dacă sunteţi îngrijorat.

Luați-o înaintea durerii de cap
Vitamina C

– Imediat ce observaţi apariţia simptomelor de răceală sau de gripă, începeţi să luaţi 200 mg de vitamina C de cinci ori pe zi, în timpul mesei. Cumpăraţi un sortiment careconţine şi bioflavonoide, ce îmbunătăţesc eficacitatea vitaminei C cu până la 35%. Dacă apare dia­ree, reduceţi doza.

Astragalus

– Luaţi o capsulă de 200 mg de astragalus de două ori pe zi până va reveniţi. Acest vechi remediu chinezesc stimulează sistemul imunitar şi pare a fi foarte eficient în lupta cu gripa şi răceala. Pentru a preveni recidiva, continuaţi să luaţi o capsulă de două ori pe zi pentru încă o săptămână după ce au dispărut simptomele.

Goldenseal

– Goldensealul stimulează sistemul imunitar şi conţine compuşi care luptă cu bacteriile şi care pot omorî virusurile. Imediat ce înce­peţi să vă simţiţi bolnav, luaţi 125 mg de extract de goldenseal (singur sau în combinaţie cu 200 mg de echinacea, care fortifică şi ea sistemul imunitar) de patru ori pe zi, timp de cinci zile.

Puneți la bătaie luptătorii antigripă

– La primul semn de gripă, luaţi 20-30 de picături de tinctură din fructe de soc, de trei sau patru ori pe zi, timp de trei zile. Socul este folosit de secole în Europa pentru lupta împotriva virusurilor, iar un studiu a descoperit că persoanele care îl luau şi-au revenit din gripă mult mai rapid decât cele care nu luau acest remediu. Puteţi cumpă­ra şi dropsuri cu soc (luaţi şase pe zi până când simptomele dispar).

– Naturopaţii recomandă Oscillococcinum, un remediu homeo­patic pentru reducerea severităţii simptomelor de gripă. Se poate cumpăra din farmacii şi de la magazinele de produse naturiste. Folo­siţi în primele 12-48 de ore de la prima apariţie a simptomelor. Este disponibil în mici flacoane; luaţi unul la fiecare 6 ore.

– Încercaţi N-acetilcisteina (NAC) o formă a aminoacidului cisteină. Ajută la subţierea şi eliberarea mucusului şi reduce simptomele gripei. Luaţi o doză de 600 mg de trei ori pe zi.

Calmați gâtul dureros

– Pentru durerea în gât, umpleţi un pahar de 250 ml cu apă caldă, amestecaţi o linguriţă de sare şi faceţi gargară. Sarea va ameliora durerea.

– Gargara tradiţională pentru gâtul dureros – suc de lămâie într-un pahar cu apă caldă – este ideală deoarece creează un mediu acid os­til pentru bacterii şi virusuri.

Supă de pui pentru combaterea răcelilor

– Supa de pui, remediul remediilor de gripă, oferă mai mult decât confort pentru răceli şi gripă. Ştiinţa modernă a confirmat că ea împiedică anumite celule albe din sânge – neurofilele – să se adune şi să provoace inflamaţie, care la rându-i face ca organismul să producă can­tităţi mari de mucus. Supa subţiază mucusul mult mai eficient decât apa caldă simplă. Supa de casă este cea mai bună – în special dacă este făcută de cineva care ţine la dumneavoastră.

– Adăugaţi usturoi proaspăt tăiat în supa de pui. Faraonii egipteni foloseau usturoiul pentru a lupta împotriva infecţiilor, iar puterile sale vindecătoare sunt legendare. Unii din compuşii activi din usturoi sunt alicina şi alina, care în testele de laborator au distrus total germenii. Usturoiul pare, de asemenea, să stimuleze eliberarea limfocitelor NK (natural killer), parte a arsenalului sistemului imunitar uman de luptă împotriva bolilor.

Umeziți-vă gâtul – și restul odată cu el

– Lupta cu răceala şi gripa poate să vă deshidrateze. Beţi cât de mul­tă apă puteţi – cel puţin doi litri – pentru a menţine mucoasele ume­de şi pentru a ameliora ochii uscaţi şi alte simptome ale gripei. Lichi­dele sunt, de asemenea, de ajutor pentru a subţia mucusul şi a-1 face mai uşor de eliminat.

– Pentru a ajuta mucusul să se desprindă, staţi într-o cameră umedă, caldă şi bine ventilată. Pentru a menţine umed aerul dintr-o cameră, puneţi un vas cu apă lângă un radiator (iarna) sau folosiţi un umidificator. Sau deschideţi capacul unui ibric electric şi lăsaţi apa să fiarbă, umplând camera de aburi.

Un remediu mirositor

– O doză de usturoi – un antiseptic natural – va lupta cu toate aceste virusuri. Dacă vă simţiţi curajos, ţineţi un căţel mic de usturoi în gură şi inspiraţi aburii. Dacă aroma devine prea puternică pe măsură ce că­ţelul se înmoaie, mestecaţi-l repede şi înghiţiţi-l cu apă.

– Dacă vă este frig nu veţi răci – cel puţin nu în condiţiile din laborator. Într-un studiu citat de The New England purnal of Medicine, două grupuri de subiecţi au fost expuse la virusuri care provoacă răceala. Un grup a fost expus la virusuri într-un mediu răcoros cu temperatura de 5°C; celălalt, la o temperatură tropicală de 30°C. Rezultatul? Ambele grupuri s-au îmbolnăvit în proporţii asemănătoare.

Vaccinați-vă!

Faceţi un vaccin antigripal anual. Autorităţile din   sănătate recomandă asta, în special pentru  persoanele care suferă de afecţiuni cronice cardiace sau renale; afecţiuni pulmonare cronice  cum ar fi astmul bronşic, bronşită şi emfizem; sau  pentru cei cu diabet zaharat sau care au sistemul imunitar slăbit. Vaccinarea este, de asemenea, recomandată şi pentru persoanele cu vârsta peste 65 de ani. Vaccinul poate fi făcut în general la medicul de familie, cel mai bine începând cu luna octombrie. Vaccinaţi-vă din timp pentru că este nevoie de două săptămâni pentru imunizare şi este bine să fiţi protejat încă de la începutul sezonului de gripă.

De evitat!

Unele medicamente pentru răceală conţin un antihistaminic care este eficient pentru alergii, dar nu acţionează asupra congestiei provocate de răceală. De fapt, antihistaminicele pot chiar îngroşa mucusul, făcându-l, astfel, mai greu de eliminat. Dacă aveţi nasul înfundat, alegeţi un decongestionant simplu. Efedrina este un decongestionant eficient folosit în spray-urile nazale, dar nu-l utilizaţi mai mult de trei zile deoarece supraexpunerea poate provoca un efect de rebound care vă va agrava obstruarea nasului.

Puteţi obţine o doză terapeutică de usturoi şi sub formă de capsu­le. Doza normală este de 400-600 mg de concentrat de patru ori pe zi, în timpul mesei. Căutaţi pilule standardizate la 4 000 mcg de alicină. Dacă apar indigestie, gaze sau diaree cât timp luaţi usturoi, încer­caţi capsulele protejate enteric, ce minimizează aceste efecte secun­dare.

Respirați aer cald

Puteţi să reduceţi perioada de răceală cu ajutorul… uscătorului de păr? Oricât de ciudat s-ar putea să sune, inhalarea aerului cald ar putea să ajute la distrugerea virusului care îşi face loc prin nasul dum­neavoastră. Într-un studiu britanic, persoanele care au respirat aer cald au avut doar jumătate din simptomele de răceală pe care le-au pre­zentat cei care au respirat aerul la temperatura camerei. Setaţi uscătorul pe călduţ (nu fierbinte), ţineţi-l la o distanţă egală cu lungimea braţului de faţa dumneavoastră şi inhalaţi aerul cald pe nas atât timp cât puteţi – cel puţin două sau trei minute, ideal ar fi 20 de minute.

Scăpați de congestie
Ghimbir și hrean proaspete

Pentru un remediu care să elimine repede congestia, cumpăraţi rădăcină proaspătă de ghimbir sau hrean, daţi pe râzătoare şi mân­caţi o cantitate mică. (Sau cumpăraţi hrean la borcan şi luaţi o jumă­tate de linguriţă.) Pentru a evita durerea de stomac, încercaţi aceste remedii după ce aţi mâncat.

Ceai de ghimbir

Beţi o cană de ceai de ghimbir. Preparaţi-l dintr-un pliculeţ de ceai sau cu jumătate de linguriţă de rădăcină proaspătă rasă. Ghimbirul ajută la blocarea producţiei de substanţe ce provoacă congestia bronhiilor şi conţine compuşi numiţi gingeroli, care sunt supresori naturali ai tusei.

Tabasco, chili, wasabi

Condimentaţi supele sau ciorbele cu puţin sos Tabasco, fulgi de ardei chili sau wasabi, condimentul (de obicei produs din hrean) care se mănâncă cu sushi-ul. Toate aceste picanterii pot să mărească puterea decongestionantă a supei. De fapt, adăugarea lor la orice mâncare poate să vă ajute să respiraţi mai uşor.

Ciorapi uzi

Purtaţi ciorapi uzi când vă duceţi la culcare. Vă vine să credeţi sau nu, dar acest remediu naturopat poate să vă ajute să amelioraţi febra şi să reduceţi congestia. Funcţionează prin atragarea sângelui la picioare, fapt ce accelerează circulaţia sângelui. Sângele stagnează în zona cu cea mai mare congestie.

Mai întâi, încălziţi-vă picioarele m apă caldă. Apoi înmuiaţi o pereche de ciorapi subţiri în apă rece, stoarceţi-i şi trageţi-i pe picioare chiar înainte de a vă urca în pat. Puneţi peste ei o pereche de şosete de lână. Ciorapii uzi ar trebui să fie calzi şi uscaţi dimineaţa următoare, iar dumneavoastră ar trebui să vă simţiţi mult mai bine. Încercaţi acest remediu doar într-o cameră încălzită bine: nu este o idee bună să purtaţi şosete umede într-o came­ră unde temperatura este scăzută.

Baie cu muștar

Faceţi o baie cu muştar la picioare. Adăugaţi o lingură de pudră de muştar la un litru de apă caldă într-un lighean. Muştarul atrage sângele spre picioare, lucru care ajută la reducerea congestiei.

Cataplasma de muștar

Un remediu vechi pentru congestia toracică este cataplasma de muştar. Pisaţi trei linguri de seminţe de muştar până obţineţi o pudră (sau folosiţi 1/3 cană de pudră de muştar), adăugaţi o cană de faină, apoi amestecaţi cu suficientă apă pentru a obţine o pastă. Aplicaţi un strat de vaselină pe piept pentru a proteja pielea şi apoi puneţi pasta. Aroma puternică ajută la desfundarea sinusurilor, iar căldura îmbună­tăţeşte circulaţia sângelui şi micşorează congestia. Nu lăsaţi cataplas­ma mai mult de 15 minute pentru că s-ar putea să vă ardă pielea.

Atunci când vă suflaţi nasul, ar trebui să o faceţi uşor. In caz contrar, s-ar putea să creaţi presiune inversă care poate să trimită virusul în sinusuri. Pentru a menţine la minim presiunea inversă, suflaţi câte o nară o dată.

Curățați pasajul nazal cu aburi

– Puneţi apă fiartă într-un vas mare, aplecaţi-vă peste vas şi puneţi-vă un prosop peste cap pentru a crea un cort pentru aburi. Respiraţi pe nas şi expiraţi pe gură timp de 5-10 minute. Nu vă apropiaţi prea mult de apă pentru că riscaţi să vă opăriţi pielea sau să inhalaţi aburi prea fierbinţi. Puneţi vasul pe o masă stabilă – nu încercaţi acest re­mediu în pat.

– Pentru a face inhalaţiile cu aburi mai eficiente, adăugaţi câteva pi­cături de ulei de cimbru sau ulei de eucalipt în apă. Ţineţi ochii închişi cât timp inhalaţi, pentru că amestecul de aburi şi uleiuri par­fumate poate să irite ochii.

– Puneţi câteva picături de ulei de eucalipt pe o batistă. Oricând simţiţi că aveţi nasul înfundat, ţineţi batista la nas şi inhalaţi.

Încălziți gâtul înțepenit

– Unul dintre simptomele gripei este rigiditatea gâtului. Pentru a ameliora durerea, umeziţi un prosop, stoarceţi-l, puneţi-l într-o pungă de plastic şi încălziţi-l la microunde timp de 60 de secunde. Sau, pur şi simplu, umeziţi-l în apă foarte caldă şi stoarceri. Verificaţi să nu fie prea cald, apoi înfaşuraţi-l în jurul gâtului şi umerilor şi întindeţi-vă. (Pentru a nu uda patul sau canapeaua, puneţi sub dumneavoastră un prosop de plajă sau de baie.) Pentru a menţine căldura, înfăşuraţi un alt prosop, uscat, în jurul celui ud.

Știați că…?

– În timpul sezonului de răceli şi gripe, luaţi 200 mg de echinacea de până la trei ori pe zi. Alternaţi la fiecare trei săptămâni cu alte plan­te care susţin sistemul imunitar – cum ar fi astragalusul, goldenseal sau pau d’arco (arborele furnicilor).

Păstrați igiena

– Spălaţi-vă cât mai frecvent pe mâini cu apă şi săpun, în special după ce aţi folosit o toaletă publică sau dacă lucraţi cu persoane care nu se simt foarte bine. În anul 1998, într-un studiu american de mare amploare s-a cerut ca 40 000 de recruţi să se spele pe mâini de cinci ori pe zi. Incidenţa bolilor în rândul acestora a scăzut cu 45%.

– Nu vă atingeţi faţa cu mâinile nespălate. Purtaţi cu dumneavoastră o sticluţă cu gel antibacterian de mâini pe care să îl folosiţi atunci când nu puteţi ajunge la o chiuvetă.

– S-ar putea să pară nepoliticos, dar evitaţi să daţi mâna cu orice persoană cu gripă sau răceală.

Odihniți-vă și relaxați-vă!

– Iarna, folosiţi un umidificator pentru a contracara efectul de usca­re a aerului pe care îl are instalaţia de încălzire centralizată.

– Exersaţi tehnici de relaxare pe tot parcursul anului, dar în spe­cial în timpul sezonului rece. Cercetările arată că, cu cât sunteţi mai stresat, cu atât aveţi mai multe şanse să vă îmbolnăviţi.

– Odihniţi-vă. Marea majoritate a oamenilor se îmbolnăvesc atunci când sunt obosiţi. Aşa că staţi acasă şi odihniţi-vă. Cercetări­le arată că şi atunci când aţi pierdut doar câteva ore de somn, rezistenţa în faţa virusurilor scade dramatic. Într-un studiu, anumite celu­le imune care ne apără împotriva infecţiilor virale au scăzut ca număr cu 30% la oamenii care dormiseră mai puţin decât de obicei într-o singură noapte.

– Măriţi-vă grupul de prieteni. Într-un studiu realizat pe peste 200 de bărbaţi şi femei, cei care aveau legături sociale puternice au fost afectaţi mai puţin de răceală. Cercetătorii au dat subiecţilor studiului picături nazale ce conţineau rhinovirus, virusul care provoacă cea mai mare parte a cazurilor de răceală, şi au descoperit că aceia care aveau doar una până la trei relaţii sociale erau de patru ori mai predispuşi să răcească decât cei care aveau şase sau mai mulţi prieteni.

1001 de remedii casnice, Reader’ s Digest

Pentru alte remedii naturiste accesați rubrica Sănătate.

Jurnal Spiritual

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.