Topul celor mai puternice animale din lume

0
2226

Animalele sunt variate şi, ca atare, au şi puteri diferite. Unele au capacitatea de a ridica şi de a căra greutăţi enorme, în timp ce altele au puteri imense, comparativ cu mărimea corpului lor. Vă prezentăm mai jos 5 dintre cele mai puternice animale din lume.

5. Urşii Grizzly

grizzli2Când vine vorba despre puterea urşilor grizzly, este important să amintim că aceştia pot ridica până la 500 de kilograme. Mai mult decât atât, acest mamifer este cel mai mare carnivor terestru din lume.

4. Tigrul
tigrul- unul din animalele cele mai puterniceEi bine, şi tigrul ocupă un binemeritat loc în topul celor mai puternice animale.

Consemnăm faptul că poate ridica în colţi o greutate de două ori mai mare decât a corpului său, (aproximativ 550 de kilograme).

3. Gorila

gorilaGorila este cea mai mare specie din familia primatelor. Pe de altă parte, aceasta poate ridica o greutate de 10 ori mai mare decât greutatea corpului său (adică 2000 de kilograme).

2. Elefantul african

elefantNu în ultimul rând, elefantul african este şi el pe această listă ca fiind cel mai puternic mamifer din lume. Acesta cântăreşte aproximativ 6000 de kilograme şi poate căra greutăţi de până la 9000 de kilograme.

1. Boul moscat

boulUltimul pe listă este boul moscat care poate transporta sau trage o greutate de 1.5 ori mai mare decât greutatea sa corporală (aproximativ 900 de kilograme). Conchizând, speranţa de viaţă a boului moscat este de aproximativ 20 de ani.

Mădălina M.

Jurnal Spiritual

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here