Puterea zeilor păgâni –o persoană convertită la Ortodoxie (II)

0
127

puterea zeilorMă frământa problema păcatului strămoşesc, a existenţei iadului, a suferinţei, pe care nu le luasem în serios înainte de a veni la mănăstire. Dar swami îmi oferea o alternativă „satisfăcătoare din punct de vede­re intelectual” la incomodele dogme creştine. Iadul era, în realitate, numai o stare temporară a sufletului, cauzată depropria karma (faptele, acţiunile) rea din viata sau dintr-o viaţă trecută. Şi, desigur, o cauzăfinită nu putea avea un efect infinit. Iar păcatul originar era substituit  – ce lucru minunat – cu Divinitatea originară la care aveam dreptul prin naştere, şi nimic din ceea ce aș fi făcut  nu putea zădărnici acest final fericit. Eu eram de esență divină. Eu eram Dumnezeu: eram „Visătorul infinit, visând vise finite”.’

Cât despre problema suferinţei, sistemul filosofic hin­dus cunoscut sub numele de Vedanta o rezolvă într-un mod foarte elegant. În esenţă, acesta afirmă că suferinţa este maya, iluzie. Ea nu are o existenţă reală – mai mult, un Advaitin pretinde că poate dovedi acest lucru.

Pe de altă parte, hinduismul este atrăgător şi din pers­pectiva respectabilei (ca vârstă) erori de a crede că omul este perfectibil prin educaţie (folosind termenii lor, prin sistemul guru) şi prin „evoluţie”, în sensul unei constante şi progresive dezvoltări spirituale a omului. Un alt argu­ment este găsit în relativismul cultural, care în zilele noastre este atât de apreciat, încât a-l pune la îndoială în vreun fel este considerat un adevărat păcat (de către cei lipsiţi de noţiunea păcatului în sens creştin). Ce ar putea fi, mai logic, spun aceştia, decât ca fiecare popor și națiune să se închine lui Dumnezeu în felul său.? Dumnezeu, la urma urmelor, este acelaşi, iar varietatea modurilor deînchinare nu fac decât să contnbuie la o „îmbogățire”generală în plan religios.

Dar pentru mulţi, atracţia cea mai puternică a hinduis­mului este pragmatismul său. Întregul edificiu filosofic al hinduismului se sprijină pe instrucţiunile religioase de or­din practic, pe care discipolul le primeşte de la guru. Prin ele, discipolul este îndemnat să verifice această filosofie prin propria sa experienţă. Nimic nu trebuie acceptat prin credinţă. Şi, contrar celor ce se cred în general despre hinduism, acesta nu are mistere, sau taine – ci doar un imens material ezoteric -, astfel încât pur şi simplu nu este nevoie de credinţă. Ţi se spune: „încearcă, şi vezi da­că merge”. Această atitudine pragmatică este extrem de ispititoare pentru occidentali. Pare atât de „ştiinţifică”! însă aproape toţi cei care iau contact cu hinduismul cad în eroare tocmai din cauza acestui fals raţionament: dacă aceste instrucţiuni practice se verifică într-adevăr (şi aşa se şi întâmplă), atunci sistemul este adevărat, şi, implicit, bun. Ceea ce, desigur, nu este o concluzie corectă. Nu se poate spune decât atât: că funcţionează. Dar neînţelegând acest lucru, tânărul novice capătă o convingere puternică pe baza vreunei experienţe oarecare, de ordin psihic.

Astfel ajungem la ultima seducţie a hinduismului de­spre care vreau să vorbesc, şi anume aceea a „experienţe­lor spirituale”. Originea lor este de natură fie psihică, fie diabolică, fie şi una şi alta. Dar care dintre practicanţii hinduismului este capabil să distingă înşelăciunea de o experienţă spirituală autentică? Nu au nici un reper sau criteriu. Asta nu înseamnă, însă, că ceea ce văd, aud, mi­ros şi ating ei prin aceste experienţe este doar rezultatul unei stări mintale aberante. Dimpotrivă, acestea sunt ceea ce tradiţia ortodoxă numeşte prelest, „înşelăciune diavo­lească”. Acest termen este important, căci exprimă exactcondiţia unei persoane care trece prin „experienţele spirituale” ale hinduismului. El acoperă toată gama falselor experienţe spirituale: de la simpla iluzie şi amăgire Ia starea de posedare propriu-zisă. întotdeauna, înşelăciu nea este luată drept adevăr, iar rezultatul este o creştere accentuată a sentimentului de mândrie. Cel căzut pradâ înşelăciunii diavoleşti este cuprins de simţământul plăcut al importanţei personale, care compensează renunţările şi suferinţa pe care şi le impune.

În Epistola întâi, Sfântul Apostol şi Evanghelist loan spune: Iubiţilor, nu daţi crezare oricărui duh, ci cercaţi duhurile, dacă sunt de la Dumnezeu …(I loan 4,1).

Sfântul Grigorie Sinaitul îşi avertizează ucenicii cu privire la pericolele acestor experienţe: „pretutindeni, mai ales în jurul începătorilor şi a celor care îşi urmează voia lor [cei mândri], dracii aruncă mrejele gândurilor şi închi­puirilor celor rele, şi le pregătesc curse spre pierzare”. Un monah l-a întrebat: „Ce va face cel căruia dracul i se înfă­ţişează ca un înger de lumină?” Iar sfântul i-a răspuns: „Acela are nevoie de dreapta socoteală, ca să poată deo­sebi binele de rău. Deci, nu vă lăsaţi mişcaţi cu uşurinţă de ceea ce vedeţi, din nebăgare de seamă; ci staţi tari şi cercaţi cu grijă toate, primind binele şi alungând râul. În­totdeauna să cercetaţi şi să cercaţi toate, şi numai după aceea să le credeţi. Şi să cunoaşteţi că lucrarea harului, se vede după roadele ei, pe care dracii nu le pot aduce, toate înfăţişările mincinoase, şi  anume blândeţea,bucuria, smerenia, scârba faţă de cele lumeşti, tăierea patimilor şi a poftelor. Pe când roadele lucrării, diavoleşti sunt  dispreţul fată de alţii, trufia, dorinţa destapanire și tot răul. După aceste roade veți putea cunoaşte dacă lumina pe care o ai în inimă vine de IaDumnezeu sau de la, diavol. Frunza de salată se aseamăna cu cea de muștar, iar oțetul are aceeași culoare ca vinul; dar gustându-le, vei simţi deosebirea. Tot aşa şi sufletul, dacă are dreapta socoteală, poate deosebi, gustându-le, darurile Duhului Sfânt de în­chipuirile şi de amăgirile satanei”.

începătorii rău îndrumaţi sau plini de mândrie sunt cei mai vulnerabili la înşelăciunea diavolească. Iar pe acest fals misticism se bazează în mare măsură succesul şi re­zistenţa în timp a hinduismului. De aceea, el le apare atât de atrăgător tinerilor obişnuiţi cu tot felul de dependenţe, şi care au fost deja iniţiaţi în asemenea „experienţe”. Nu­meroşii swami, care au proliferat în ultimele decenii, au sesizat ce şansă de celebritate şi îmbogăţire le oferă această piaţă de suflete gata pregătită, şi au profitat de ea.

 „Ortodoxia și Religia Viitorului”, Serafim Rose

Jurnal Spiritual

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here