Puterea rugăciunii în comun

0
193

rug iisusÎn vara anului 1990 era secetă mare peste tot. Se usca recolta pe câmp şi vitele nu aveau hrană. Atunci, un preot râvnitor de Hristos şi tare în credinţă, din protopopiatul Năsăud, a apelat la credincioşi ca a doua zi dimineaţă să se adune tot satul în curtea bisericii şi să facă împreună rugăciuni pentru ploaie pe culmea unui deal înalt. La aceste rugăciuni de obşte au fost invitaţi şi creştinii sectanţi din sat, cu propunerea ca să se roage separat pentru ploaie şi pe care îi va auzi Dumnezeu cu ploaie, a acelora înseamnă că este credinţa mai bună.

La început au acceptat şi sectanţii să se roage pentru ploaie. Dar a doua zi, văzând la biserică prezent tot satul, cu mic, cu mare, ei s-au temut că nu-i va auzi Dumnezeu şi se vor ruşina în faţa tuturor şi au trimis vorbă că nu participă.

Deci, luând preotul tot satul, de la cei mai bătrâni până la cei mai tineri, cu cruci, cu prapori şi icoane, au urcat pe munte în sunetul clopotelor. Sus, pe culme, preotul a început să facă agheasmă, Sfântul Maslu şi rugăciuni pentru timp de mare secetă, zicând tuturor: „începem rugăciunile pentru ploaie cu post negru până seara. Dacă Dumnezeu ne aude cu ploaie, coborâm de pe munte după amiază. Iar dacă, pentru păcatele mele, nu ne aude cu ploaie, voi coborâţi în sat după amiază iar eu rămân aici pe munte să mă rog lui Dumnezeu până când ne va milui. Această rânduială pentru ploaie o facem trei zile, cu post, metanii şi lacrimi”.

Începând slujba agheasmei şi Sfântul Maslu, tot poporul stătea în genunchi, bătrâni, căsătoriţi, tineri şi copii. Unii plângeau, alţii făceau metanii, alţii rosteau “Tatăl nostru”, iar alţii strigau din inimă: „Doamne, dă-ne ploaie! Doamne, ai milă de noi, păcătoşii, de copiii aceştia nevinovaţi, de bătrâni, de văduve, de animale şi dă iertare de păcate şi auzi-ne cu ploaie!”

Văzând Dumnezeu credinţa şi lacrimile lor, după terminarea Sfântului Maslu şi a slujbei pentru ploaie, pe la orele unu după amiază, s-a ridicat un nor mic de după munţi, s-a făcut tot mai mare, a început să tune cu fulgere şi deodată a venit o ploaie mare încât pe toţi i-a cuprins frica. Dar poporul cu preotul nu s-a mişcat de la rugăciune sus pe munte. După o oră de ploaie, preotul a zis: „Fraţilor, să dăm laudă lui Dumnezeu că ne-a auzit cu ploaie şi a primit rugăciunile voastre! Acum să coborâm repede jos în sat, că vine pârâul mare, ca nu cumva să strice casele celor de pe vale”. Şi au coborât toţi în frunte cu preotul, au intrat în biserică şi au mulţumit lui Dumnezeu pentru această minune. A doua zi au aflat că plouase numai pe raza satului lor, ca să îndemne Dumnezeu şi pe ceilalţi la rugăciune.

“Istorioare  duhovnicesti”, de arhimandrit Ioanichie Bălan

Jurnal Spiritual

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here