Arhimandritul Cleopa Ilie, din Mănăstirea Sihăstria, ne vorbeşte despre puterea rugăciunii din inimă, care aprinde ca un foc cele dinlăuntru ale omului şi îi luminează faţa de o lumină cerească, prin puterea harului Sfântului Duh care se revarsă peste cel ce s-a învrednicit de la Dumnezeu de darul rugăciunii curate.
Un exemplu viu de rugăciune harică din inimă este şi acest fapt cu totul minunat, petrecut în biserica Mănăstirii Sihăstria.
Prin anul 1975, Părintele Cleopa, fiind de rând la biserică, s-a dus de noapte în Sfântul Altar, s-a închinat, a îmbrăcat veşmintele şi a început Sfânta Proscomidie. Era o zi de iarnă pe la orele 5. Pe când se ruga singur, a intrat o femeie să se închine, înainte de plecare. Era o creştină necunoscută din satele vecine, care venise de cu seară să se roage pentru casa şi copiii ei. Făcea metanii la fiecare icoană şi se ruga în taină, cu mare credinţă. Apoi, nemaiauzindu-se nimic, părintele s-a uitat în biserică să vadă dacă a plecat.
În clipa aceea femeia se ruga în genunchi în mijlocul bisericii, cu mâinile ridicate uşor în sus, iar din jurul capului ei se înălţa o rază dumnezeiască de lumină, care îi strălucea faţa şi fruntea. Apoi femeia a căzut cu faţa la pământ, a făcut câteva metanii, a ieşit încet din biserică, crezând că este singură şi a plecat spre casa ei.
Părintele Cleopa, văzând că o femeie simplă de la ţară, a ajuns cu rugăciunea la măsura sfinţilor, adică la rugăciunea curată, harică, prin unirea minţii cu inima, întrecând şi pe călugări, a căzut în genunchi înaintea Sfântului Altar şi a plâns cu lacrimi, dând laudă lui Dumnezeu că mai sunt şi astăzi creştini cu o viaţă duhovnicească atât de înaltă, pe care îi ştie numai Iisus Hristos.
Istorioare duhovniceşti, Arhimandrit Ioanichie Bălan
Jurnal Spiritual
