Puterea iubirii

0
1393
IubireaIubirea adevărată nu se scrie doar prin cuvinte, ci mai ales prin fapte. Pe acest cuvânt mic, IU-BI-RE, alcătuit din trei silabe, se sprijină toată măreția civilizației omenești! Din nefericire, însă, este un cuvânt pe care mulți îl exploatează, dându-i prin adjective conotații diferite, materiale sau spirituale.

Iubirea materială este cea legată de folosul imediat și de patimă și de aceea se și risipește și moare degrabă. Iubirea adevărată însă este darul lui Dumnezeu, și de aceea se numește și duhovnicească. Prin urmare, iubirea duhovnicească rămâne în veci, nu se pierde, ci se jertfește în orice situație de nevoie, iubirea biruiește toate, îmblânzește chiar și fiarele sălbatice. Cel care dăruiește iubire nu așteaptă să primească înapoi și, cu siguranță, celălalt poate lesne s-o distingă. Iubirea adevărată este admirată de mulți, atunci când o întâlnesc, dar puțini sunt cei care pot s-o păstreze.

Despre iubire ne-a învățat Însuși Domnul Iisus Hristos, pentru că Dumnezeu este iubire (I Ioan 4, 16).

El L-a dat pe Însuși Fiul Său la moarte, pentru ca noi să devenim „dumnezei după har”. Hristos este manifestarea desăvârșită și superioară a iubirii. Nu există iubire mai mare de decât Jertfa mai presus de fire a Domnului nostru Iisus Hristos.

Sfântul Apostol Pavel, răpus de iubire și de Jertfa Mântuitorului nostru Iisus Hristos, a înălțat în Epistola căătre Corinteni, capitolul al XIII-lea, versetele 1-8, un Imn minunat al iubirii, așa cum este numit în Sfânta Evanghelie. Consemnez doar un singur stih din acel minunat imn: Și de aș împărți toată avuția mea, și de voi da trupul meu ca să fie ars, iar dragoste nu am, nimic nu-mi folosește. Mulți sunt Sfinții Bisericii noastre care au dat mari exemple despre iubire și jertfă. Dar de multe ori și oamenii simpli și-au arătat iubirea lor semenilor, și nu doar celor care le-au arătat iubire, ci și celor care le făcuseră rău. Acolo se arată iubirea în toată măreția ei!

Exemplul de mai jos dă mărturie despre multe.

Era primăvara anului 1974, când armatele turcești au invadat insula Cipru și au răspândit moartea. La Morfu s-a întâmplat un eveniment cutremurător: soldații turci au prins cincisprezece creștini, i-au adus în curtea casei unui învățător cipriot grec și i-au osândit la moarte. Și-au pregătit armele și i-au pus pe ostateci (bârbați, femei și copii mici) la perete.

A fost tânguire, plângere și durere, momente tragice pentru muribunzi, care din clipă în clipă, stăpâniți ce frică și agonie, îl așteptau pe comandantul turc, care trebuia să vină și să poruncească foc. Atunci și-au întors cugetele și inimile spre Cea care este nădejdea celor deznădăjduiți. S-au rugat toți fierbinte pentru ultima lor călătorie, și în special, învățătorul: „Dumnezeule, iartă-ne și primește-ne lângă Tine! Pomenește-ne, Doamne, când voi veni întru Împărăția Ta!” Și iată că a venit comandantul turc, i-a văzut pe soldați cu armele în mâini și a aruncat o privire sălbatică muribunzilor.

O viță de vie se întindea și acoperea curtea.

A tăiat un ciorchine de strugure, ca să prelungească astfel agonia ostaticilor. Când s-a pregătit să-l mănânce, a auzit glasul puternci al învățătorului: „Nu mânca, ieri i-am stropit cu o otravă puternică și vei muri!” Comandantul a rămas blocat, s-a cutremurat. Intorcându-se, le-a spus soldaților săi: „Dacă aș fi găsit un asemenea turc, i-aș fi dat și viața mea! Strângeți armele și lăsați-i liberi pe toți! Puterea iubirii creștine s-a arătat mai puternică și decât armele! Iubirea este cea care le biruiește pe toate!” (din ziarul Viitorul ipiriot, iulie, 1999).

Când omul are iubire nu privește la greșelile celorlalți, ci doar la greșelile lui.

De aceea nu vorbește niciodată de rău pe nimeni, ci dimpotrivă, îi acoperă pe toți cu o îndreptățire binecuvântată. Și Domnul nostru Iisus Hristos spune: Dacă zice cineva: iubesc pe Dumnezeu, iar pe fratele său îl urăște, mincinos este! Pentru că cel ce nu iubește pe fratele său, pe care l-a văzut; pe Dumnezeu, pe Care nu L-a văzut, nu poate să-L iubească (I Ioan 4, 20). Așa cum soarele, când strălucește, își trimite razele și încălzește toate pe pământ, la fel și iubirea dăruită celorlalți semeni le încălzește sufletele, îi împacă și se simt minunat.

Acest dar mare și dumnezeiesc însă, nu-l avem toți. Căci puțini oameni se nasc cu această harismă; alții o dobândesc cu multă trudă și luptă duhovnicească, pentru că este precum ploaia care cade pe pământ, fără de care nimic nu poate să încolțească. La fel și omul trebuie neapărat să se lupte duhovnicește. El trebuie să ceară de la Dumnezeu cu lacrimi să-i dăruiască sămânța acestui dar dumnezeiesc în inima lui. Sfântul Maxim Mărturisitorul ne îndeamnă următoarele: „Să nu spui că doar credința mea în Hristos  poate să mă mântuiască, fiindcă aceasta este cu neputință dacă nu dobândești iubirea practică! Așa cum amintirea focului nu încălzește trupul, la fel și credința fără iubire nu luminează sufletul cu cunoașterea lui Dumnezeu”.

Sevasta E. Hasioti, Când vrei să-ți potolești setea

Jurnal Spiritual

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here