În vacanță ne distrăm învățând
În perioada 2 iulie – 3 august, între intervalul orar 11.00 – 13.00, Biblioteca Județeană Ion Heliade Rădulescu Dâmbovița va găzdui ediția a X-a a programului „Vacanță la bibliotecă”. Activitățile sunt destinate elevilor din clasele I-VIII. Înscrierile se fac la sediul filialei pentru copii din Strada Calea Domnească nr. 208. Vor fi cinci grupe, fiecare compusă din maximum 20 de participanți.
Activități de vacanță pentru elevi
Accesul la programul „Vacanță la bibliotecă” se face pe baza permisului de utilizator al unuia dintre părinți sau bunici.
Dintre activitățile desfășurate la edițiile anterioare reamintesc: jocuri interactive ce încurajează abilitățile de socializare, cunoaștere și comunicare, educație financiară interactivă pe specific de vârstă, stimularea interesului pentru arta teatrului, stimularea interesului față de jocuri logice și de strategie, deprinderea unor tehnici de învățare rapidă, vizitarea unor instituții și obiective socio-culturale importante din Târgoviște.
Organizatorii pregătesc surprize și anul acesta și îi invită pe copii să-și petreacă o parte din timpul liber într-un mod instructiv și armonios. Fiecare grupă va fi funcțională o săptămână pe parcursul vacanței. Dintre activitățile de anul acesta face parte și pictura pe sticlă. Vineri, în ultima zi a fiecărei grupe, copiii se vor distra la petrecere și vor primi premii.
Copilăria văzută de marii scriitori
„Copilăria este inima tuturor vârstelor.” (Lucian Blaga)
„Copilăria este cadoul pe care ni-l dă viața.” (Horațiu Mălăele)
„Copilăria. O imensă nevoie de mirare. (Victor Hugo)
„Copilului poți să-i spui tot, tot. Întotdeauna m-a uimit cât de puțin cei mari, tații și chiar mamele, își cunosc copiii. Copiilor nu trebuie să le ascunzi nimic sub pretextul că sunt încă mici și e prea devreme pentru ei să știe ceva. Ce idee tristă și nefericită! Și ce bine își dau seama copiii că părinții lor îi cred prea mici și prea neștiutori, când ei, în realitate, înțeleg totul. Adultul nu știe că, până și în chestiunea cea mai dificilă, copilul îi poate da un sfat util.” (F. M. Dostoievski)
„De unde sunt eu? Sunt din copilăria mea. Sunt din copilăria mea ca dintr-o țară.” (Antoine de Saint-Exupery)
Te invit să vezi și alte articole de actualitate.
Mihaela Mușetescu