Problemele Mileniului în matematică: Ipoteza Riemann, rezolvată de un nigerian

1
1074

enohOpeyemi Enoch, doctor în matematică şi profesor la Universitatea din Nigeria, susţine că a găsit rezolvarea la Ipoteza Riemann, una dintre cele cele şapte Probleme ale Mileniului în matematică. Dacă soluţia sa se confirmă el va fi premiat de Clay Mathematics Institute cu un milion de dolari. 

Acesta a precizat că a făcut o descoperire cheie, în anul 2010, iar acest lucru i-a permis ulterior să rezolve complicata Ipoteză Riemann, problemă concepută în 1859, potrivit Daily Mail.

Ipoteza Riemann se referă la distribuirea de numere prime. Este cea mai celebră problemă de matematică, deoarece teorema lui Fermat a fost rezolvată încă din 1990. Distribuirea numerelor prime printre celelalte nu urmează un model sistematic. Cu toate acestea, Riemann a observat că frecvenţa numerelor prime este foarte strâns legată de comportamentul unei funcţii elaborate numită funcţia Riemann Zeta.

“Motivaţia a venit din faptul că elevii mei au crezut că soluţia ar putea veni de la mine, nu pentru recompensa financiară. Acesta a fost în primul rând lucrul care m-a determinat să încep să rezolv problema”, a explicat Enoch, care predă la Federal University of Oye Ekiti (FUOYE).

Profesorul nigerian a prezentat soluţia sa, pe 11 noiembrie, la International Conference on Mathematics and Computer Science din Viena, precizează site-ul nigerian de ştiri Vanguard.

În 2010, Conjectura lui Poincare, o altă teoremă din grupul celor şapte “Millennium Problems in Mathematics”, a fost rezolvată de Grigori Perelman, dar matematicianul rus a refuzat premiul de un milion de dolari.

Ana Grama

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here