Privind în trecut, prezent și viitor

0
726
Mască individulă la preț de producător - 3,5 RON(inclusivTVA) - Click AICI

270635Pentru viața Bisericii, a Neamului și a persoanei nu se pot separa sau anihila complet aceste măsuri ale timpului. De ce? Pentru că vrând nevrând ele se intercondiționează. Cum am putea fi străini de un trecut care lasă urme adânci în istorie și mai ales în istoria psihologică a persoanei. Prezentul va fi cu puternice amprente lăsate de trecut. Felul cum trăiești prezentul cu toate realitățile atât de diferențiate, duce implicit la proiectarea lui în realitățile viitorului.

Și în viața duhovnicească se petrece întocmai. Un exemplu. Maria Egipteanca ne mărturisește că deși s-a retras în pustie unde se hrănea doar cu ierburile de acolo, răbdând toate rigorile vremii, totuși timp de 17 ani ea a simțit în cele dinlăuntru ale sale puterile ispititoare ale păcatelor trecutului său. Sunt realități între care nu se poate face o separaţie netă. Dacă în viața unui popor poate fi un izvor din care-și soarbe încurajare, datorită unor fapte ale unor eroi ai neamului, dacă în viața Bisericii trecutul care ne mărturisește despre eroismul eroilor săi spirituali ne aprinde de râvna de a le urma exemplul, în persoana umană se înregistrează aceleași realități.

Sfântul Apostol Pavel făcându-și o privire retrospectivă a trecutului său a ajuns la acea valoroasă realitate a sfintei umilințe pe care și-o mărturisește în cuvintele: ”toți oamenii sunt păcătoși, cel dintâi sunt eu, pentru că am prigonit Biserica lui Hristos”. Pe lângă această realitate el s-a aprins și de râvna de îndreptare, mereu alergând spre țintă și luptându-se lupta cea bună precum mărturisește în epistolele sale.

Dacă la Sf. Pavel trecutul a dus la îndreptarea vieții sale prezente și viitoare spre desăvârșire, la alte persoane trecutul poate deveni un prilej de împătimiri în prezent sau de deznădejde pentru viitor, cum a fost cazul lui Iuda Iscarioteanul.

Din etapele vieții noastre, trecutul sfintei noastre copilării, nu poate fi decât prilej de exemplu pentru scopul vieții noastre în ceea ce privește curăția sufletească spre desăvârșirea duhovnicească. Nici dintr-o altă perioadă a vieții noastre nu ne putem hrăni duhovnicește în ceea ce privește scopul mântuirii, ca din frumoasa noastră copilărie. Pe bună Mântuitorul ridică vârsta copilăriei ca model și exemplu vrednic de urmat în drumul spre mântuire, zicând: ”De nu veți fi ca pruncii, nu veți intra în împărăția cerurilor”.

Limpezimea creștineștilor realități ale copilăriei nu o mai întâlnim, după viața de căsătorie mai ales grijile ei furtunoase și nici la bătrânețe pline nu rareori cu neputințe. Păcat că toate acestea prin lungimea lor în timp și intensitate acopăr așa de mult realitățile frumoasei copilării încât acestea ne apar ca un vis de altă dată și mai dureros că ni se imprimă convingerea falsă că nu mai pot fi repetate și plinite. Tot datorită tumultoaselor griji de multe feluri se pare că s-a rupt aproape de tot preocupările minții noastre cu mântuirea, viaţa veșnică, ca realități ale viitorului nostru al fiecăruia, ancorându-ne puternic doar în grijile lumește vremelnice și trecătoare.

Anii din pragul trecerii spre cele veșnice, par a readuce în preocupările noastre evenimentul acestei treceri, mai ales datorită unor mustrări de conștiință pentru ceea ce am făcut ”din tinerețile noastre”.

În ceea ce privește trecutul Bisericii este cu totul altceva, atât în ceea ce privește învățătura, cât și sfințenia. Biserica nu este o persoană cu slăbiciuni asemenea nouă, ci ”stâlp și întărire a adevărului” (I Tim. 3, 15) și cu asigurarea dată de ei de la Dumnezeu că ”porțile iadului nu o vor birui”(Mt. 16, 18).

Deci din trecutul ei pentru prezent și viitor nu vom avea decât folos, atât din învățătura ei cea dreaptă, cât și din puterea ei duhovnicească, chiar dacă unele din mădularele ei sunt supuse în slăbiciunile lor și în ispitele ce le împresoară sunt supuse unor păcate și înstrăinări.

Dar pe lângă aceste mădulare uneori mai slăbite de amăgirile păcatelor, întâlnim în trecutul și prezentul ei pe acei eroi ai spiritului, pe acele mari conștiințe ale Bisericii a căror pildă și exemplu ne îndeamnă să urcăm și noi în drumul spre desăvârșire atât cât este posibil omenește, ajutați de darul primit prin rugăciunile lor către bunul nostru Dumnezeu și mai ales prin rugăciunile Născătoarei de Dumnezeu și pururea Fecioara Maria.

În ceea ce ne privește pe noi cei de rând, în orice vreme a vârstelor noastre, trecutul poate fi un fel de muchie de cuțit. Dacă alunecăm pe pantele slăbiciunilor noastre, an după an într-un timp nu scurt, vom ajunge la o formare care se numește obișnuință sau ”a doua natură”, un fel de automatizare pe a răului cărare și din care obișnuință greu mai ieșim numai cu puterile noastre fără ajutorul lui Dumnezeu.

Un caz mai fericit este acela, când privind înapoi în trecutul nostru cu adâncă părere de rău, cu frică de Dumnezeu, cu fierbinți rugăciuni către Bunul Dumnezeu, vom ajunge la acel imbold de râvnă sfântă pentru îndreptarea unui trecut nu cu puține abateri.

În această privință avem destule exemple biblice începând de la proorocul David, la vameșul, păcătoasa și până la tâlharul de pe cruce și completate cu atâtea și atâtea cazuri din viața noastră de toate zilele.

În astfel de situații trecutul devine o mare binefacere pentru mântuirea noastră, iar un prezent astfel îndreptat, o bună nădejde pentru viitor.

În cazurile cele mai nefericite când ne cercetăm trecutul fără păreri de rău, fără Spovedanie, fără Sf. Cuminecătură, ajunși la o stare de împietrire sufletească socotită păcat contra Duhului Sfânt, trecutul va fi pentru noi spre pierzare, mare nefericire atât aici, cât și în veșnicie.

Dar purtarea de grijă a lui Dumnezeu prin înțeleapta Sa pedagogie nu a părăsit, nici nu părăsește, nici nu va părăsi pe om pe cărările vieții sale, nici Biserica Sa, nici neamul nostru românesc, chiar dacă uneori, atât pe om, cât și Biserica și neamul, îi lasă să treacă prin diferite chenoze în timpul istoriei noastre, totuși nu ne părăsește, ne trece prin diferite încercări ”nu ca ne piardă pe noi, lucrul mâinilor Sale, ci ca să ne aducă la starea noastră cea dintâi, pe care am pierdut-o prin amăgirea minții noastre și prin lucrarea diavolului”.

Pentru toate acestea dăm slavă lui Dumnezeu pentru purtarea lui de grijă în trecut, prezent și viitor, a noastră a fiecăruia, a Bisericii și a neamului nostru românesc. Amin!

”Îndrumări pentru îndreptarea și maturizarea duhovnicească a persoanei noastre”, Ioan Mihălțan – Episcopul Oradiei

Jurnal Spiritual [fbshare type=”button”] [google_plusone size=”standard” annotation=”none” language=”English (UK)”]        [fblike style=”standard” showfaces=”false” width=”450″ verb=”like” font=”arial”]

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here