Principatul de pe râul Hutt

0
24

Principatul de pe râul Hutt
Decizia guvernului australian de a impune cote restrictive la recolta de grâu în 1969 l-a înfuriat din cale-afară pe fermierul Leonard Casley. Având câmpurile pline de grâu numai bun de cules, dar fără a avea unde să trimită bogata recoltă, Casley a luptat pentru modificarea noii politici agricole. Guvernul însă a fost de neînduplecat.

Aşa că fermierul a trecut la următorul pas logic: secesiunea.

Principatul de pe râul Hutt a fost înfiinţat în aprilie 1970, când Casley a informat autorităţile că el şi familia lui nu aveau să mai intre sub jurisdicţia Australiei. Scrisoarea sa de o pagină invoca Magna Carta, dreptul civil britanic, Tratatul Nord-Atlantic şi Carta Naţiunilor Unite.

Relaţiile dintre Principatul de pe râul Hutt şi Australia vestică au fost tensionate pe tot parcursul anilor 1970.

Serviciul poştal australian refuza să lucreze în zona respectivă, iar biroul taxelor a solicitat în mod repetat ca membrii familiei Casley să-şi plătească dările, forţându-l pe autoproclamatul prinţ Leonard I să declare război Australiei în 1977. Câteva zile mai târziu, prinţul trimitea o notificare oficială prin care anunţa încheierea ostilităţilor. Nu au fost înregistraţi morţi sau răniţi şi nici vreun document din partea australiană care să ateste existenţa conflictului.

Sursa: Atlas Obscura – Ghidul exploratorului minunilor ascunse ale lumii, scris de Joshua Foer, Dylan Thuras şi Ella Morton

V-ar mai putea interesa și aceste articole.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here