Prin post se ajunge la echilibrul trupului și al sufletului

0
283

post3Postul, ca mijloc de despătimire, merge mână în mână cu rugăciunea. Cele două mijloace se sprijină unul pe altul şi se intercondiţionează. De aceea Mântuitorul Iisus Hristos le-a spus ucenicilor, când n-au putut tămădui un tânăr bolnav, lucrul următor: “Acest neam de demoni nu iese decât numai cu rugăciune şi cu post” (Matei 17, 21).

S-a observat uneori tendinţa de a absolutiza unul dintre aceste mijloace. Această tendinţă este greşită. Cei ce pun mai mult preţ pe rugăciune, neglijând asceza, pot ajunge la un sentimentalism ieftin, la un pietism dulceag, la o stare de evlavie bolnăvicioasă. Iar asceza, nevoinţa, fără rugăciune poate da naştere la o evlavie osificată, la formalism. Această “erezie a activităţii exterioare” te poate duce la deşertarea de puterea spirituală. Gol fiind de putere spirituală eşti ameninţat să cazi în ispite şi să-ţi periclitezi atât mântuirea ta, cât şi mântuirea altora. Extremele trebuiesc evitate.

În acest sens Avva Moise a spus: “de nu se va uni fapta cu rugăciunea în zadar se osteneşte omul. Şi a zis fratele: ce este unirea faptei cu rugăciunea? Şi a zis bătrânul: acelea pentru care ne rugăm să nu le mai facem, căci când omul îşi va lăsa voile sale, atunci se împacă Dumnezeu cu dânsul şi îi primeşte rugăciunea”.

În sens restrâns, postul este înfrânarea de la mâncare şi băutură din motive religios-morale.  Înfrânarea aceasta poate fi ajunare sau reţinere totală de la orice fel de mâncare şi băutură, şi post propriu-zis, sau renunţare la mâncăruri de origine animală şi băuturi alcoolice, şi gustarea din cele vegetale cu cumpătare. Această renunţare n-o facem socotind că mâncărurile care conţin produse animale ar fi necurate, ci pentru înfrânarea trupului.

Postul potoleşte poftele trupeşti şi diminuează puterea lor asupra trupului şi asupra sufletului. În al doilea rând, postul este un exerciţiu de voinţă, biruind cu ajutorul lui pofta exagerată după mâncări şi băuturi. În al treilea rând, postul este o expresie a pocăinţei pentru păcate. În al patrulea rând, postul este o jertfă bine primită de Dumnezeu. Iar, în final, postul oferă un climat potrivit pentru rugăciune.

Sfântul Grigorie Palama vede, cum nu se poate mai bine, această legătură dintre post şi rugăciune: “Iar dacă e aşa, precum şi este, până ce ne stăpâneşte împătimirea nu putem gusta rugăciunea minţii nici măcar cu cuvântul de pe vârful buzelor, şi avem nevoie să simţim prin simţul pipăitului, numaidecât, durerea postului, a privegherii şi a altora ca acestea, dacă vrem să ne îngrijim de rugăciune. Căci numai prin ea se mortifică pornirea păcătoasă a trupului şi gândurile care mişcă patimile animalice se fac mai cumpătate şi mai slabe”.

Dacă păcătuim de dragul plăcerii, păcatul îl desfiinţăm prin nevoinţă. Evagrie Ponticul ne îndeamnă să ne folosim, în acest sens, de post: “Postul să-ţi fie cu toată puterea, ca înaintea Domnului. El curăţeşte păcatele şi fărădelegile tale; face sufletul cuviincios, sfinţeşte cugetarea, alungă dracii şi apropie pe Dumnezeu”.

Se vede că dracii au un rol deosebit în stârnirea poftelor. Aşa-i percepe şi Sfântul Ioan Scărarul: “Cunoaşte că de multe ori dracul se aşează în stomac şi nu lasă pe om să se sature, chiar de ar mânca tot Egiptul şi ar bea Nilul întreg”.

Îmbuibarea pântecului dă naştere la alte pofte păcătoase. Zice acelaşi Sfânt Părinte că “cel ce-şi îngrijeşte stomacul său şi luptă să biruiască duhul curviei este asemenea celui ce voieşte să stingă pârjolul cu gaz”.

Postul presupune reţinerea şi de la băuturi alcoolice. Din nefericire acest lucru este aproape uitat. Mai ales tinerii ar trebui să fie foarte atenţi, când e vorba de băuturi, pentru că atunci când sunt ameţiţi foarte uşor cad în păcate. “Nu vă îmbătaţi de vin, spune Sfântul Pavel, în care este pierzare, ci vă umpleţi de Duhul” (Efeseni 5, 18). Băutura este înşelătoare, lucru asupra căruia ne face atenţi încă Înţeleptul Solomon: “Nu te uita la vin cum este de roşu, cum scânteiază în cupă şi cum alunecă pe gât, căci la urmă el ca un şarpe muşcă şi ca o viperă împroaşcă venin” (Pilde 23, 31-32).

Sfântul Ioan Gură de Aur face un aspru rechizitoriu beţivilor, descriindu-i cu multă artă: “Vrei să şti că beţivul este mai rău decât un îndrăcit? Pe îndrăcit toţi îl plângem, dar pe acesta îl urâm…Un asemenea om este dezgustător prietenilor, de batjocură duşmanilor, uşor de dispreţuit slujilor, greţos soţiei, tuturor împovărător şi mai greţos chiar decât animalele. Animalele atât beau cât le este sete şi pofta lor încetează odată cu trebuinţa; beţivul, însă, prin lăcomie, depăşeşte pofta şi ajunge mai neînţelept decât animalele”.

Dacă se pune problema cantitativă a mâncării şi băuturii, atunci când postim, nu se poate da o normă valabilă pentru toţi. Structura biologică diferă de la om la om. “Unul mănâncă două litre de pâine şi e încă flămând, iar altul mâncând o litră sau şase uncii, se satură. Deci le-a dat tuturor o singură regulă pentru înfrânare: să nu se amăgească nimeni cu săturarea pânte-cului şi să nu se lase furat de plăcerea gâtlejului… Cel ce se împărtăşeşte de vreo hrană să se depărteze de ea până mai are încă poftă şi să nu aştepte să se sature”. Acesta este cel mai bun sfat pentru cei ce postesc şi îşi pun problema cantitativă a hranei. Să te scoli de la masă înainte de a te sătura. Să nu te îmbuibezi nici cu mâncăruri de post. Acesta este postul în sens restrâns, vizând doar mâncarea şi băutura.

În sens larg, însă, postirea presupune reţinerea de la multe altele. “Să ne curăţim, acum mai înainte nu numai de mâncări, ci şi de faptele rele… Să postim, precum de bucate, aşa de toată patima”. Fumătorul să se înfrâneze de la ţigări; cafegiul de la cafea; vorbăreţul de la pălăvrăgeală; cel dependent de televizor în zilele de post să-l scoată din priză.

Tito Colliander, fiind preocupat de adaptarea ascezei la vremurile noastre, ne dă o reţetă formidabilă: “te mănâncă limba să pui o întrebare? N-o pune! Ţi-e foarte poftă să bei două ceşti de cafea? Nu bea decât una! Ai chef să te uiţi pe fereastră? Nu te uita. Ai dori să mergi într­o vizită? Rămâi acasă”.

Pentru a birui marile patimi ce te stăpânesc este foarte util să elimini proastele obiceiuri şi slăbiciunile “nevinovate” cu care te-ai obişnuit. De fapt acest exerciţiu presupune renunţarea la voia proprie şi intrarea printr-o rânduială duhovnicească, sub ascultarea lui Dumnezeu.

În lupta duhovnicească pe care o ducem, postul are o importanţă aparte. În rugăciunea amvonului, de la Liturghia mai înainte sfinţitelor, se subliniază acest lucru: “dă-ne şi nouă, Bunule, lupta cea bună să luptăm, calea postului să o săvârşim, credinţa nedespărţită să o păzim, capetele nevăzuţilor balauri să le sfărâmăm, biruitori asupra păcatului să ne arătăm şi fără osândă să ajungem a ne închina şi sfintei Învieri”.

 Chiar dacă pentru lumea secularizată postul este înţeles mai mult ca o dietă, pentru creştinul ortodox rămâne un mijloc de purificare şi chiar un mod de a-şi mărturisi apartenenţa la o spiritualitate. Prin post se ajunge, e adevărat, şi la o stare bună şi echilibrată a trupului. Dar cea mai mare realizare e cea spirituală: “fiecare facultate a sufletului se arată după post într­o stare mai bună; oglinda conştiinţei, nemaifiind înnegurată de suflările trupului, devine mai curată şi oglindeşte în sine mult mai lămurit legea dumnezeiască şi nelegiuirile noastre, şi ne dă putinţa să vedem până şi pe cele mai neînsemnate pete, până şi pe cele mai mici abateri de la calea adevărului; voinţa capătă putere în cârmuirea întregii corăbii a sufletului”. Prin post sufletul redevine stăpân şi trupul slugă, pentru că, din nefericire, prin îmbuibare trupul devenise stăpân şi sufletul slugă.

Dinamica despătimirii, Andrei Andreicuț

Jurnal Spiritual

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here