Prin credinţă, poţi merge pe apă ca pe uscat

0
292

mersul pe apaÎn Evanghelia din Duminica a noua după Rusalii, se spune că după ce Mântuitorul a înmulţit cele cinci pâini şi doi peşti în pustiu, “i-a silit pe ucenici să intre în corabie şi să treacă de cealaltă parte a mării, pe celălalt ţărm” (Mt. 14, 22). Răspunsul la întrebarea: de ce Mântuitorul i-a trimis pe ei să înainteze pe mare, în timp ce El a rămas pe munte să se roage, îl găsim la Evanghelistul Marcu – Apostolii “nu pricepuseră minunea cu înmulţirea pâinilor pentru că inima lor era împietrită” (Marcu VI, 52).

În timp ce traversează marea, Apostolii Îl văd pe Mântuitorul mergând pe apă ca pe uscat, îl văd pe Petru salvat de Hristos de la înec şi cunosc potolirea furtunii după ce Mântuitorul va urca în corabie. După aceste evenimente ei ajung să spună, ceea ce trebuia să mărturisească după înmulţirea pâinilor în pustie, “Doamne, Tu eşti Hristos, Fiul lui Dumnezeu celui viu”.

Apostolii cunoscuseră şi în alte împrejurări dumnezeirea lui Hristos, însă, Duhul Sfânt nu se pogorâse peste ei şi identitatea Sa dumnezeiască trebuia redescoperită după un timp. Ea se pierdea odată cu trecerea timpului. Numai aşa ne explicăm şi de ce Petru se leapădă de Hristos în vremea judecării Acestuia, în condiţiile în care a fost părtaş şi la mersul pe apă ca pe uscat.

Aşadar, a fost nevoie de această minune specială pentru ei, ca să înţeleagă încă o dată cine era Hristos.

Mântuitorul accepta provocarea

În timp ce ucenicii traversau marea, s-a stârnit o furtună. Amintim că acest lucru se petrecea noaptea. Din cauza furtunii şi a nopţii au fost cuprinşi de frică, s-au temut să nu moară înecaţi.

Dar Hristos, cunoscând măsura încercării, nu-i lăsă singuri decât atât cât trebuie, căci Evanghelia ne spune că “la a patra strajă din noapte” (Mt. 14, 25), El se îndreaptă spre corabie, mergând pe apă ca pe uscat.

Ucenicii, crezând că o nălucă se îndreaptă spre ei, au început să strige de frică. Mântuitorul le-a spus: “Îndrăzniţi! Eu sunt, nu vă temeţi!” (Mt. 14, 27). Iar când ucenicii L-au recunoscut după voce, fără să-I vadă clar faţa, Sfântul Petru a zis: “Doamne, dacă eşti Tu, porunceşte să vin pe apă la Tine!” (Mt. 14, 28), iar Mântuitorul i-a răspuns: “Vino!” (Mt. 14, 29).

Petru a cerut să-L pună la probă, să vadă dacă cel ce a grăit este Hristos. Iar Mântuitorul nu-L refuza, accepta verificarea, cercetarea din partea lui Petru, după cum va accepta că după Învierea Sa să fie atins şi de Toma. De aici reiese că Dumnezeu, nu refuza verificarea credinţei. Aşa că zicerea “Crede şi nu cerceta”, nu este izvorâtă din Scriptură. Dar atunci când pornim spre El, trebuie să avem o credinţă tare, una în care îndoială nu mai poate fi prezentă.

Ce se întâmplă cu Petru?

Atât timp cât Petru L-a avut în faţă pe Hristos, putea merge pe apă. În momentul în care şi-a luat privirea de la El şi s-a uitat la mare, a început să se scufunde. A fost cuprins de îndoială. În clipa în care se scufunda, “Iisus, întinzându-i grabnic mâna, l-a apucat şi i-a zis: Puţin credinciosule, pentru ce te-ai îndoit?” (Mt. 14, 31).

De aici reţinem că atât timp cât suntem într-o relaţie vie cu Hristos, nu putem fi robiţi de încercările din lume, însă, în momentul în care ajungem ca mai mult să ne înfricoşăm decât să-L iubim pe Dumnezeu atunci când suntem încercaţi, ne scufundăm în teamă şi disperare şi nu mai ieşim biruitori.

Şi noi avem parte de minuni, aşa cum au avut şi Apostolii. Dar precum Apostolii au uitat de dumnezeirea Sa, aşa şi noi, orbiţi de preocupările noastre deşarte, ajungem să nu-L mai vedem şi nici să-L simţim. Îl uităm. Dar când vine asupra noastră o suferinţă, o încercare, ele ne fac să ne deschidem ochii şi să cerem asemeni lui Petru ajutorul: “Doamne, scapă-mă!” (Mt. 14, 30).

Din Evanghelia de astăzi trebuie să reţinem că nu ne putem mântui printr-o credinţă îndoielnică. Ne pierdem aşa cum s-ar fi pierdut şi Petru în mare. Puţină credinţă este nesigură şi nestatornica. Un om cu o astfel de credinţă este uşor robit de patimi.

Corabia pe mare – imaginea Bisericii în lume

Sfinţii Părinţi văd în corabia cu care Apostolii traversau marea, Biserica. Din Evanghelie aflăm că în momentul în care Hristos a urcat în corabie, furtuna s-a oprit. Asta înseamnă că de vom “urca” cu credinţa în Biserică, furtuna gândurilor rele se va potoli. Ajunşi în Biserică, temerea, nesiguranţa, deznădejdea vor fi inlăturate dacă vom avea parte de o credinţă tare.

Mai toţi avem credinţă slabă, dar să nu uităm că Petru a mers pe apă atât timp cât nu şi-a luat privirea de la Hristos. Iar de vom împuţina credinţă, să cerem de îndată ajutor şi Hristos ne va întinde mâna Sa, precum a făcut cu Petru, căci Dumnezeu doreşte ca tot omul să se mântuiască. – Adrian Cocosila

Sursa Manastirea Prislop

[fbshare type=”button”] [google_plusone size=”standard” annotation=”none” language=”English (UK)”]        [fblike style=”standard” showfaces=”false” width=”450″ verb=”like” font=”arial”]

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here