Prin ce se defineşte Biserica Ortodoxă?

0
98

biserica-Sfinţia voastră, prin ce se defineşte Biserica Ortodoxă?

-Chiar cuvîntul ortodox înseamnă dreaptă credinţă, dreaptă slăvire pentru Adevărul pe care l-a propovăduit Hristos, cum ne-a învăţat Hristos, de aceea a şi rămas, cu mila lui Dumnezeu, această titulatură: Ortodoxie; adică credinţa dreaptă: „orthos” înseamnă drept, „doxa” înseamnă credinţă – pe greceşte. Deci Adevărul: „Eu sunt Calea, Adevărul şi Viaţa”; şi noi respectăm Adevărul care este Hristos, n-am schimbat nimic în practică, s-au stabilit şi poziţiile dogmatice prin Sinoadele Ecumenice, şi am respectat lucrul acesta. Acestea sau făcut şi împreună cu catolicii de astăzi; ei s-au despărţit, dar la 787 (Sinodul VII Ecumenic, pentru apărarea Icoanelor) noi am fost împreună; mai departe nu ne putem da după fiecare bătaie de vînt.

-Ce înseamnă dogma creştină?

-Adevăr de credinţă revelat, cuprins în Scriptură şi în Tradiţie, aprobat şi practicat de Biserică.

– Sfinţii Părinţi spun că în afara Bisericii Ortodoxe există erezii, schisme şi adunări ilegale – aşa le caracterizează. Ce părere aveţi? 

-Nu spun nici o noutate; există, ştim că există.

-Vă întreb acest lucru pentru că acum nu prea se mai folosesc aceşti termeni, ci confesiuni creştine, culte creştine, biserici nedepline, biserici surori. Este o greşeală acest lucru?

-Din momentul în care este schismatic sau eretic, este o greşeală, sigur că da.

-Faptul că se folosesc aceşti termeni? Pentru că, de exemplu, ştiţi că se practică căsătoriile mixte; una este să spui că te-ai căsătorit cu un schismatic sau un eretic şi alta este să spui că te-ai căsătorit cu cineva dintr-o biserică mai mult sau mai puţin nedeplină.

-Ei bine, sigur că …e alta aia, e alta aia. În sfîrşit, vorbim de Ortodoxie; de ce facem discuţie în plus? Nu îmi place cuvîntul acela biserică nedeplină.

-Nu este bine? Puteţi să ne explicaţi?

-Cum adică, biserică nedeplină; adică este în continuare să se împlinească?

„Singur ortodoxia” – Arhim. Arsenie Papacioc

Jurnal Spiritual

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here