Primul stilou … cea mai timpurie consemnare a unui stilou datează din secolul al X-lea; cele mai folosite instrumente de scris cu cerneală înaintea secolului al XIX-lea, erau penele de gâscă.
Ei bine, în Europa secolului al XVII-lea ar fi existat o formă de stilou cu un rezervor de cerneală. O revistă de la acea vreme, “Deliciae Physico-Mathematicae”, relatează că inventatorul german, Daniel Schwenter, a descris un stilou realizat din două pene. O pană se folosea pentru depozitarea cernelii şi era ţinută în interiorul celeilalte pene.
Pe de altă parte, inventatorul Petrache Poenaru, a inventat primul stilou cu pompiţă.
Vâlcean la origine, el a primit un patent pentru invenţia lui pe data de 25 mai 1827, pe când era student la Paris. Pentru invenţia sa, românul a folosit un rezervor realizat din pană de lebădă. Nu în ultimul rând, Petrache Poenaru este şi primul român care a călătorit cu trenul, în 1830, în Anglia. A participat la inaugurarea primei linii de cale ferată din lume, cea care lega oraşele Liverpool şi Manchester.
După cum se arată pe site-ul celor de la www.cineainventat.ro Lewis Waterman a patentat primul stilou practic în 1884. El a preluat ideea lui Poenaru şi a realizat un stilou care se putea umple prin intermediul peniţei, producând şi un flux mai sigur de cerneală. Waterman s-a bucurat de un succes imens şi a rămas lider pe piaţa stilourilor până la începutul anilor 1920.
Mai departe în 1831, John Jacob Parker a patentat primul stilou cu auto-umplere. Cu toate acestea, primele modele de stilouri au fost afectate din cauza scurgerilor de cerneală; au altor eşecuri care le-au făcut greu de vândut.
Concluzionând, stiloul este un obiect pe care cu toţii îl folosim pentru a pune pe hârtie diferite idei iar în zilele noastre, este tratat, adesea, ca un obiect de lux şi, uneori, ca un simbol al poziţiei sociale.
Mădălina M.
Jurnal Spiritual