Prima misiune privată pe Lună

0
172

transformer_na_luneCompania californiană Moon Express, care şi-a propus să organizeze misiuni pe Lună în scopuri comerciale, pentru a exploata resursele selenare a semnat un contract pentru cinci lansări cu compania Rocket Lab, primele două lansări urmând să aibă loc în 2017, anunță SPACE.com.

Misiunile sunt fără echipaj uman. Conform programului misiunii, modulul robotizat MX-1 va fi lansat spre Lună cu ajutorul rachetei Electron, aparţinând Rocket Lab. Prima astfel de misiune va avea drept obiectiv aselenizarea în siguranţă a modulului robotizat şi testarea diferitelor sisteme de bord. În cadrul acestor misiuni este avută în vedere şi deplasarea modulului la suprafaţa Lunii dar şi adunarea de mostre de rocă şi readucerea lor pe Pământ.

“Principalul obiectiv al companiei noastre este de a demonstra că putem oferi servicii complete – nu doar aselenizarea, ci şi revenirea de pe Lună”, a declarat Bob Richards, co-fondator şi CEO al companiei Moon Express.

Dacă aselenizarea modulului MX-1 se va desfăşura fără probleme încă de la prima misiune, “am putea să căpătăm încredere şi să încercăm să aducem şi nişte mostre înapoi”, a adăugat el, precizând că revenirea pe Pământ cu mostre de pe Lună reprezintă un obiectiv fixat pentru cea de-a treia misiune, dar poate fi încercat şi mai devreme în funcţie de modul în care decurg celelalte două misiuni.

Semnarea acestui contract impune compania Moon Express drept marea favorită la câştigarea premiului “Google Lunar X Prize”, un premiu în valoare de 20 de milioane de dolari ce va fi oferit pentru aselenizarea unui modul robotic construit din fonduri private până la sfârşitul anului 2017. În afara aselenizării modulul trebuie să se şi deplaseze minim 500 de metri la suprafaţa selenară şi să transmită fotografii şi înregistrări video HD înapoi pe Pământ. Echipa de pe locul doi va primi 5 milioane de dolari, iar alte 5 milioane de dolari vor fi oferite drept premiu pentru atingerea altor obiective.

Racheta Electron, cu diametrul de 1,2 metri şi lungimea de 16 metri, este concepută să transporte o încărcătură de maxim 150 de kilograme pe o orbită heliosincronă, la aproximativ 500 de kilometri deasupra Pământului. Deocamdată însă această rachetă în două trepte nu este operaţională. Primele lansări în scopuri comerciale ale acestei rachete vor avea loc în cursul anului viitor.

În privința cheltuielilor, trebuie spus că această variantă este una foarte competitivă. O lansare cu racheta Electron ajunge la  4,9 milioane, în timp ce o lansare cu o rachetă Falcon 9, ce aparţine de compania Space X costă în jur de 60 de milioane de dolari.

Ana Grama

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here