Prietenul pierdut – Poveste din Columbia

0
189
Mască individulă la preț de producător - 3,5 RON(inclusivTVA) - Click AICI

prieten2Pe lumea asta nu găseai doi oameni mai diferiţi decât ei, totuşi erau cei mai buni prieteni. Carrao era înalt, subţire şi iute la mânie. Stătea mereu cu pumnii strânşi şi gata de bătaie şi nu îi era frică de nimeni şi de nimic. Prietenul său, Pedro, era mic de stat şi gras, purta ochelari şi zâmbea întruna. Îi plăcea mâncarea şi cărţile bune şi îşi dorea o viaţă tihnită. Cei doi prieteni trăiau la fermele lor situate la câţiva kilometri depărtare. Din când în se întâlneau la cină acasă la Pedro, pentru că acesta era un bucătar foarte iscusit.

Într-o seară, cei doi prieteni au mâncat bine: fasole prăjită,  friptură de porc,  banane, avocado şi lipii din făină de mălai. După masă,  Pedro a ieşit pe verandă şi a văzut că pe cer se adunau nori negri şi grei.

„Se pare că începe furtuna. De ce nu rămâi peste noapte, Carrao?” l-a întrebat Pedro.

„Mie nu mi-e frică de furtună”,  a râs Carraoy terminându-şi paharul de vin.

„Dar cred că ar trebui să pornesc, ca să nu mă prindă ploaia pe drum. Nu aş vrea să-mi ud pălăria cea nouă”. „Dacă tu crezi că aşa e mai bine…” a zis Pedro. Ştia că în zadar încerca să-l convingă prietenul său de ceva. Era,  probabil,  cel mai încăpăţânat om din lume. Carrao ieşi pe poartă şi se îndreptă spre grajd pentru a-şi lua calul. Ne vedem mâine, amigo.”

„Drum bun prietene”, i-a strigat Pedro din urmă. Nici nu apucase bine Carrao să plece,  când dintr-odată cerul şi-a desfăcut baierele. Ploaia a început să cadă cu putere peste casa lui Pedro, inundându-i ţarcul. Vântul biciuia savana şi rămâneau copaci smulşi din rădăcină şi case distruse. Era o furtună cum nu se mai pomenise.

„Sper că a ajuns cu bine acasă”,  îşi spunea Pedro,  gândindu-se la Carrao, în timp ce se învelea cu pătura şi asculta cum şuieră vântul prin casă. S-a întors pe partea cealaltă şi,  după ce s-a tot sucit şi răsucit în pat,  a reuşit să adoarmă. A doua zi a răsărit soarele şi vremea era frumoasă. Numai copacii smulşi din rădăcini şi casele mai aminteau de furtuna din noaptea trecută.

Cineva bătu la uşa casei lui Pedro.

„Am o veste proastă,  domnule…”

Omul ţinea în mână pălăria nouă a lui Carrao, murdară de noroi şi mototolită.

„Carrao nu a mai ajuns acasă…”

Pedro simţi că inima i se frânge de durere. Prietenul său cel mai bun era pierdut! Poate căzuse într-o prăpastie sau poate se rătăcise în pădurea deasă. Poate că dacă l-ar fi convins să rămână peste noapte, nimic din toate acestea nu s-ar fi întâmplat. Prietenul său ar fi fost viu şi nevătămat…

Sărmanul Pedro, care niciodată nu fusese un mare amator de aventuri şi căruia îi plăcea mai mult să stea acasă,  a făcut un jurământ: dacă prietenul său mai este în viaţă,  are să-l găsească ca să-l aducă acasă. Pedro era hotărât să nu se mai întoarcă până ce nu îl va găsi pe prietenul său. Şi-a luat rămas bun de la vecini, a încălecat pe cal şi a plecat în căutarea lui.

Pedro a căutat prin toată Columbia,  până la sfârşitul zilelor sale,  dar nu a reuşit să-l găsească pe Carrao. După moarte, sufletul lui Pedro s-a întors sub forma unei mici păsări de mlaştină, doar ca să-l poată căuta pe Carrao în continuare. Dacă ajungeţi vreodată în Columbia,  veţi auzi o pasăre strigă plângând: „Carr – aoo! Carr – aoo!”

Ocolul pământului în 80 de poveşti, Saviour Pirotta

[twitter style=”horizontal” float=”left”] [fbshare type=”button”] [google_plusone size=”standard” annotation=”none” language=”English (UK)”]        [fblike style=”standard” showfaces=”false” width=”450″ verb=”like” font=”arial”]

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here