Ce mult mi-aş dori să putem sta împreună pe o bancă într-un parc într-o zi frumoasă şi să vorbim. Cred că am începe prin a schimba impresii despre copiii noştri sau a discuta despre vreme. Am putea vorbi despre ce vrei tu de la viaţă, despre ce nu-ţi merge bine şi despre ce îţi merge. Dar mai devreme sau mai târziu, te-aş privi în ochi şi ţi-aş transmite mesajul meu:
Vezi tu, eu îmi imaginez că dacă Dumnezeu, Tatăl tău, ar fi pe banca aceea din parc lângă tine, asta I-ar place cel mai mult să-ţi spună. El ar privi dincolo de luptele tale, de dezamăgirile tale, de bunele tale intenţii, de dezastrele tale prosteşti, obişnuite, la adevărata ta persoană – un copil regesc cu o împărăţie şi un viitor date în mâinile tale.
Dumnezeu nu doreşte ca tu să te concentrezi atât de mult asupra problemelor tale încât să pierzi din vedere perspectivele – lucrurile de neschimbat, garantate de Dumnezeu cu privire la tine, moştenitor al Împăratului.
Dacă eşti asemenea multor creştini frământaţi cu care am vorbit în momente ca acesta, poate eşti un prinţ sau o prinţesă rănită care porţi în fiecare zi o dovadă în inima sau în memoria ta că Dumnezeu nu este demn de încredere. Că nu este iubitor sau puternic. Acea dovadă este o durere sau o dezamăgire nerezolvată, o cădere resimţită, sau un necaz foarte real care îţi ţine inima şi voinţa închise.
Tatăl tău ceresc, Împăratul, te-a adus la această pagină, prietene, la această discuţie serioasă pe o bancă în parc. Numai Satan doreşte ca tu să crezi că Tatăl tău nu este pe deplin şi veşnic demn de încredere ca să fie Domnul vieţii tale. Numai Satan doreşte ca tu să crezi minciuna că maturitatea spirituală este un lucru vast şi misterios posibil numai pentru anumiţi creştini cu aptitudini spirituale speciale.
Dacă-L urmezi pe El, Dumnezeu te va conduce spre plinătate şi dragoste. Duhul Său te va călăuzi blând, dar ferm, în diverse ocazii în care să alegi să-L pui pe El pe primul loc. Acestea sunt momente ale destinului, pentru că fiecare alegere te va împinge înainte spre Scaunul Unu – sau te va lăsa împotmolit la mijloc.
Pot să-ţi spun din proprie experienţă că renunţarea la agenda ta personală de lucru este poate cel mai greu lucru pe care îl vei face vreodată. Dar prin voinţa şi efortul tău, şi purtat înainte de nemărginita putere a lui Dumnezeu care lucrează în tine, încleştarea ta de vechiul şi compromisul mod de viaţă va slăbi. Îi vei da lui Dumnezeu un deget după altul …
Şi vei începe să primeşti viaţa regească minunată pentru care ai fost creat încă de la început.
”Trăind biruințe spirituale” – Bruce Wilkinson
Jurnal Spiritual [fbshare type=”button”] [google_plusone size=”standard” annotation=”none” language=”English (UK)”] [fblike style=”standard” showfaces=”false” width=”450″ verb=”like” font=”arial”]