Prezenţe româneşti la Festivalul Sarajevo

0
103

Institutul Cultural Român de la Viena este pentru al patrulea an la rând partener al Sarajevo Film Festival, sprijinind prezenţele româneşti la eveniment

Organizat în perioada 10-17 august 2018, Festivalul Sarajevo de Film prezintă şapte producţii cinematografice româneşti în cadrul secţiunilor de competiţie. Filmele Luna de miere (regia Ioana Uricaru – premieră regională), Un prinț și jumătate (regia Ana Lungu – premieră mondială) şi Dragoste 1: Câine (regia Florin Şerban – premieră mondială) sunt incluse în competiţia de lungmetraje.

Competiţia de scurtmetraje prezintă în premieră regională filmul Totul e foarte departe, în regia lui Emanuel Pârvu şi în premieră mondială producţia Morski Briz, în regia Ceciliei Ștefănescu. În competiţia de film studenţesc va fi prezentă, în premieră mondială, producţia 16 lovituri, în regia lui Alexandru Badea şi în premieră regională filmul Albastru şi roşu, în proporţii egale, semnat de Georgiana Moldoveanu. Totodată, ediţia din acest an a festivalului cuprinde două filme româneşti în secţiunea dedicată In FocusTouch me not, în regia Adinei Pintilie şi Fotbal infinit, de Corneliu Porumboiu. Pe lângă programul competiţional, un număr semnificativ de cineaşti români sunt invitaţi să participe la programele dedicate industriei cinematografice: CineLink, Docu Rough Cut Boutique şi Talents Sarajevo.

Aflat la cea de-a 24-a ediţie, Festivalul Sarajevo pune accent pe regiunea Europei Centrale şi de Est incluzând producţii din Albania, Armenia, Austria, Azerbaidjan, Bosnia şi Herţegovina, Bulgaria, Croaţia, Cipru, Grecia, Kosovo, Macedonia, Malta, Moldova, Muntenegru, România, Serbia, Slovenia, Turcia şi Ungaria. Publicul poate viziona premiere mondiale, internaţionale sau regionale şi o retrospectivă a celor mai de succes producţii ale anului anterior, în secţiunea dedicată In Focus. Programul competiţional al festivalului este împărţit în secţiunile: lungmetraj, scurtmetraj şi documentar.

Pentru alte articole din aceasta categorie apasati aici 

Liliana Mihăilă