”Inima înfrântă şi smerită Dumnezeu nu o va urgisi”

0
223

inimaaa“Sfântul Antonie cel Mare zice: De este cu putinţă, câţi paşi pune călugărul, sau câte picături de apă bea în chilia sa, să le mărturisească bătrânilor” (Pateric, slova A, cap. 40).

“Marele Stareţ Paisie de la Neamţ zice: Mărturisirea gândurilor către duhovnici este temelia vieţii duhovniceşti şi nădejdea mântuirii întru toţi” (Ierom. Ioanichie Bălan, Pateric românesc, Bucureşti, 1980, cap. 35, p. 242).

Una din marile datorii duhovniceşti, atât ale monahilor, cât şi ale creştinilor, este spovedania păcatelor. De aceea, în cele ce urmează, m-am gândit să vorbesc câte ceva în legătură cu această sfântă taină. Mai întâi, trebuie să ne aducem aminte că toţi suntem păcătoşi înaintea lui Dumnezeu, unii mai mult, alţii mai puţin. Acest lucru ni-1 arată dumnezeiasca Scriptură care zice: Toţi multe greşim (Facere 8, 21; Iov 15, 14). Iar de vom zice că păcat nu avem, pe noi înşine ne înşelăm şi adevărul nu este în noi, iar dacă ne vom mărturisi păcatele noastre, credincios şi drept este Dumnezeu, ca să ne ierte nouă păcatele şi să ne curăţească pe noi de toată întinăciunea şi nedreptatea (I Ioan U-9).

Sfântul Simeon al Tesalonicului ne arată că toţi oamenii au datoria de a-şi mărturisi păcatele: arhierei, preoţi, călugări şi mireni (Despre Taina Pocăinţei, Bucureşti, 1865, p. 152-261).

Iată acum ce condiţii trebuie să îndeplinească Sfânta Spovedanie:

– Spovedania trebuie să se facă înaintea duhovnicului;

 – Spovedania trebuie să fie completă, adică să cuprindă toate păcatele făcute de cineva, din copilărie, sau de la ultima spovedanie şi să nu ascundă nimic din cele făptuite;

– Spovedania trebuie să fie făcută de bunăvoie, după mărturia Sfântului Duh Gare zice: şi din voia mea mă voi mărturisi Lui (Psalm 27, 10);

– Spovedania să fie cu umilinţă, căci inima înfrântă şi smerită Dumnezeu nu o va urgisi (Psalm 50, 18);

– Spovedania să nu fie prihănitoare, adică să nu dăm vina pe nimeni, nici chiar pe diavoli, nici pe oameni, nici pe vreo altă zidire a lui Dumnezeu, spunând că din cauza acestora am făcut păcatul, ci numai pe noi să ne învinuim şi să ne prihănim şi să zicem că numai noi suntem pricină a păcatelor noastre şi nimeni altul. Despre aceasta dumnezeiescul Părinte loan Gură de Aur zice: “De voieşti să prihăneşti, pe tine singur să te prihăneşti” (Cuvântul 51, la Matei), iar la Pilde găsim că Dreptul îşi este lui însuşiprihănitor (Proverbe 18, 17). Sfântul loan Scărarul, arătând că trebuie să ne prihănim pe noi la spovedania păcatelor, zice: “Spune şi nu te ruşina: a mea este umflătura, părinte; a mea este rana; dintru a mea lenevire s-a făcut, iar nu dintr-a altuia. Nimeni nu este vinovat de aceasta, nici om, nici duh, nici trupul, nici altcineva, fără numai lenevirea mea” (Cuv. 4).

– Spovedania se cuvine să fie dreaptă, adică să spui adevărul, cum ai făcut toate, însă feţei aceleia cu care ai greşit să nu-i spui numele. Spune toate adevărat, aducându-ţi aminte că Dumnezeu iubeşte adevărul, după mărturia Scripturii, care zice: Este ruşine care aduce păcat şi este ruşine care aduce slavă şi har (Isus Sirah 4, 24). Ruşinea aceasta pe care o suferi la spovedanie te scuteşte pe tine de ruşinea aceea pe care o vom suferi cu toţii la ziua cea înfricoşată a Judecăţii lui Dumnezeu, după cum zice Sfântul loan Scărarul în Cuvântul 4: “Căci nu este posibil fără de ruşine a scăpa de ruşine”.

– Spovedania să fie hotărâtoare, adică să luăm înaintea duhovnicului o mare hotărâre de a nu mai păcătui, ajutându-ne nouă dumnezeiescul Har, şi să voim mai bine să murim de mii de ori decât să mai păcătuim de acum înainte cu voinţa noastră. De aceea, zic dumnezeieştii Dascăli ai Bisericii că “cel ce nu ia această hotărâre, este cu un picior la duhovnic şi cu altul la păcat; se mărturisesc cu gura, iar cu inima cugetă să facă păcatul din nou, asemănându-se câinelui care se întoarce la vărsătura sa; încă şi cu porcul care se scaldă şi se spală şi iarăşi se tăvăleşte în noroi”.

Acesta numai din obişnuinţă se mărturiseşte, fiindcă vine Naşterea lui Hristos sau Pastile sau pentru că se primejduieşte de moarte. Citim în Pateric, că un mare sihastru vedea sufletele pogorându-se la iad, cum se coboară fulgii de zăpadă în vremea iernii, şi aceasta pentru că nu se mărturiseau cu adevărat şi cu hotărâre de a nu mai păcătui. Pentru aceasta zice Sfântul Vasile cel Mare: “Nu se foloseşte de mărturisire, nici se mărturiseşte, cel ce zice la spovedanie numai că a greşit, însă rămâne iarăşi în păcat şi nu-1 urăşte. Fiindcă nu cel ce a zis: greşit-am, apoi petrece în păcat, se mărturiseşte; ci acela care, după cum zice psalmul: a aflat păcatul şi l-a urât. Că ce folos poate avea căutarea cea de la doctor, când el face cele ce sunt spre stricăciunea vieţii lui? În acest chip nu îi este de nici un folos iertarea pe care o face duhovnicul celui ce încă nedreptăţeşte” (Vezi tâlcuirea Psalmului 35).

Toată pocăinţa ta întru aceasta constă, adică să te hotărăşti a-ţi schimba vieţuirea (învăţătura către duhovnic, Iaşi, 1819, p. 93-99).

Urcuş spre înviere, Arhimandrit Cleopa Ilie

Jurnal Spiritual

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here