Povestiri nostime cu tâlc despre luciditate (II)

0
68

Luciditate

Un cowboy călărea odată prin deşert, când a văzut un indian cu urechea lipită la sol.
– Ce faci acolo, şefu’? l-a întrebat cowboy-ul.
– Ascult o faţă palidă cu părul roşcat care conduce un Mercedes-Benz mare, de culoare verde închis, cu o plăcuţă de înmatriculare cu numărul SDT965, care are alături un câine ciobănesc german şi care se îndreaptă către vest.

– Hei, şefule, vrei să spui că poţi auzi toate acestea dacă stai cu urechea lipită de pământ?
– Omule, nu ascult pământul. Tipul tocmai a trecut pe lângă mine.

***
O scoică a văzut o perlă căzută pe fundul oceanului.

După mari eforturi, ea a reuşit să apuce perla şi a aşezat-o lângă ea, pe o frunză. Ştia că oamenii caută perle, aşa că s-a gândit:
– Această perlă îi va tenta. O vor lua, iar pe mine mă vor lăsa în pace.
Când a apărut primul căutător de perle, ochii acestuia erau condiţionaţi să caute scoici, cu perle stând pe frunze. De aceea, el a apucat scoica, care, întâmplător, nu avea înăuntru nici o perlă, şi a lăsat perla să cadă din nou pe fundul oceanului.

Ştiţi exact unde trebuie să priviţi.
Tocmai de aceea nu reuşiţi să-l găsiţi pe Dumnezeu.

***

Aflată la bancă, o femeie i-a cerut casierului să încaseze un cec.
Invocând politica băncii, acesta i-a cerut documentele de identificare. Femeia a suspinat, după care, abia a reuşit să îngaime:
– Dar, Jonathan, sunt mama ta!
Dacă această povestire vi se pare amuzantă, de ce credeţi că nu aţi reuşit să îl recunoaşteţi pe Mesia?

***
Un bărbat şi-a luat noul câine la o partidă de vânătoare.

A împuşcat imediat o raţă sălbatică, dar aceasta a căzut în lac. Câinele a păşit pe apă, a prins raţa cu botul şi i-a adus-o stăpânului său.
Omului nu-i venea să-şi creadă ochilor! A împuşcat o altă raţă, iar scena s-a repetat. Vânătorul s-a frecat la ochi, incredul.
Încă neîncrezător, el şi-a invitat a doua zi vecinul la o vânătoare. La fel ca şi cu o zi înainte, de câte ori el sau vecinul său împuşcau o raţă, câinele păşea pe apă şi aducea pasărea. Omul nu a spus nimic. Nici vecinul său. În sfârşit, nemaifiind capabil să se stăpânească, el a murmurat:
– Ai observat ceva ciudat în legătură cu acest câine?

– Da, i-a răspuns vecinul, după ce şi-a frecat – gânditor – bărbia. Mi s-a părut ceva neobişnuit. Se pare că nu ştie să înoate!

Nu se pune problema că în viaţă nu există miracole.
Ea este plină de miracole, şi dacă cineva s-ar opri să o privească, şi-ar da imediat seama de acest lucru.

***
Bunicul şi bunica s-au certat, iar bunica s-a înfuriat atât de tare încât a refuzat să mai vorbească cu bărbatul ei.
A doua zi, bunicul a uitat de ceartă, dar bunica a continuat să-l ignore şi să refuze să-i vorbească.

Nici din tot ce a încercat bunicul nu a reuşit să o smulgă din tăcerea ei.

În sfârşit, bunicul a început să spargă farfuriile şi ceştile din casă. După câteva minute, bunica nu a mai suportat:
– Ce naiba faci? l-a întrebat ea, furioasă.
– Domnul fie lăudat! i-a zâmbit el. Am găsit ce căutam. Vocea ta!
Dacă îl cauţi pe Dumnezeu, caută în altă parte.

***
Când diavolul a văzut un aspirant intrând în casa unui Maestru, el s-a hotărât să facă tot ce-i stătea în puteri pentru a-l convinge să renunţe la căutarea Adevărului.

De aceea, el l-a supus pe bietul om tuturor tentaţiilor posibile: bogăţie, pasiune, faimă, putere, prestigiu. Dar căutătorul nu era deloc lipsit de experienţă în chestiunile spirituale, aşa că a evitat cu uşurinţă toate tentaţiile. Aspiraţia lui către spiritualitate era într-adevăr foarte mare.
Când a ajuns însă în prezenţa Maestrului, el a rămas şocat să-l vadă pe acesta stând pe un scaun înalt, cu discipolii la picioarele sale. „Cu siguranţă, acestui om îi lipseşte umilinţa”, s-a gândit el.

A observat apoi şi alte lucruri în legătură cu Maestrul care nu i-au fost pe plac.

De pildă, acesta nu părea deloc să-l bage în seamă („Bănuiesc că explicaţia este legată de faptul că nu mă linguşesc în faţa lui, aşa cum fac ceilalţi!”). Nu-i plăceau nici hainele pe care le purta Maestrul, ca să nu mai vorbim de felul său de a rosti cuvintele, oarecum emfatic. Pe scurt, a tras concluzia că nu a ajuns unde trebuia şi că trebuie să-şi continue căutarea în altă parte.
Pe când se îndrepta către ieşire, Maestrul – care îl văzuse pe diavol stând într-un colţ al camerei – a spus:

– Nu ar fi trebuit să-ţi faci probleme, Satană! Ştii foarte bine că ţi-a aparţinut încă de la bun început.

Aceasta este soarta celor care, în căutarea lui Dumnezeu, sunt dispuşi să renunţe la orice, mai puţin la prejudecăţile lor referitoare la felul în care arată Dumnezeu.

***
Oamenii nu ar mai păcătui niciodată dacă şi-ar da seama că de fiecare dată când păcătuiesc, ei nu fac rău nimănui, decât lor înşişi.

Vai, cei mai mulţi dintre oameni sunt mult prea adormiţi pentru a-i da seama cât de mult rău îşi fac singuri!

Un chirurg vienez celebru le-a spus studenţilor săi că un medic care practică chirurgia trebuie să dispună de două calităţi: să nu i se facă greaţă şi să aibă simţul observaţiei.
După care şi-a băgat degetul într-un fluid greţos, l-a scos şi a început să îl lingă. Le-a cerut apoi studenţilor să facă acelaşi lucru. Aceştia s-au forţat şi au repetat gestul profesorului fără să clipească.
Zâmbind, chirurgul le-a spus:
– Domnilor, vă felicit. Aţi trecut primul test. Din păcate, l-aţi ratat pe cel de-al doilea, căci nici unul dintre voi nu a observat că eu mi-am lins alt deget, nu pe cel pe care l-am băgat în fluidul respectiv.

***
Preotul unei parohii la modă şi-a pus portarii să-i salute pe credincioşi după slujba de duminică. Soţia sa i-a recomandat să facă el însuşi acest lucru.

– Nu ar fi ceva groaznic dacă după câţiva ani o să ajungi să nu-i mai cunoşti pe membrii propriei tale parohii?
De aceea, duminica următoare preotul s-a prezentat după slujbă în faţa porţii bisericii. Prima care a ieşit din biserică a fost o femeie îmbrăcată simplu, în mod evident o nou-venită în parohie.
– Ce mai faceţi? Sunt fericit că sunteţi alături de noi, i-a spus preotul, întinzându-i mâna.

– Mulţumesc, i-a răspuns femeia, oarecum uimită.

– Sper să vă vedem cât mai des la slujbele noastre. Suntem întotdeauna fericiţi să vedem feţe noi.
– Da, domnule.
– Locuiţi în această parohie?
Femeia părea că nu ştie ce să răspundă.
– Dacă îmi daţi adresa, soţia mea şi cu mine vă vom suna într-o seară.
– Vai, domnule, nu trebuie să mergeţi prea departe. Eu sunt bucătăreasa dumneavoastră.

Fragment din volumul Rugăciunea broaştei, de Anthony de Mello

V-ar putea interesa și aceste povestioare cu tâlc.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here