Povestiri nostime cu tâlc despre luciditate (I)

0
70
Mască individulă la preț de producător - 3,5 RON(inclusivTVA) - Click AICI

Luciditate

Trei înţelepţi au pornit la drum, căci deşi erau consideraţi plini de înţelepciune în ţările lor, erau suficient de smeriţi pentru a considera că îşi vor putea lărgi orizonturile în această călătorie. Nici nu au ajuns bine în ţara vecină când au văzut de la mare distanţă un zgârie-nori. Oare ce putea fi acel obiect enorm, s-au întrebat ei. Răspunsul firesc ar fi trebuit să fie: du-te şi descoperă singur. Da, dar acest lucru s-ar fi putut dovedi prea periculos. Dacă era ceva care explodează atunci când se apropie cineva de el? Era mult mai înţelept să îşi dea seama despre ce este vorba înainte de a se apropia. Drept urmare, cei trei au avansat diferite teorii, au examinat argumentele din toate unghiurile şi au respins contraargumentele pornind de la experienţa lor anterioară. În cele din urmă, ei au stabilit, pe baza aceleiaşi experienţe, că indiferent despre ce ar fi fost vorba, obiectul respectiv a fost creat de nişte uriaşi.

Au ajuns astfel la concluzia că ar fi mult mai bine să evite complet această ţară.

De aceea, s-au întors acasă, convinşi că experienţa lor s-a îmbogăţit cu ceva.
Presupunerile afectează Observaţia.
Observaţia alimentează Convingerea.
Convingerea dă naştere Experienţei.
Experienţa generează un anumit tip de Comportament,
Care, la rândul lui, confirmă Presupunerile.

***
Presupuneri:

Doi vânători au închiriat un avion şi au plecat la vânătoare într-o regiune împădurită. Conform înţelegerii, pilotul s-a întors peste două săptămâni ca să-i ia acasă. El a privit animalele împuşcate şi a spus:
– Avionul nu poate duce decât un singur taur sălbatic. Pe celălalt va trebui să-l abandonaţi.
– Bine, dar pilotul de anul trecut a luat doi tauri în avionul său, care era la fel ca acesta.
Pilotul se cam îndoia, dar în cele din urmă a spus:

– Bine, dacă spuneţi că anul trecut s-a putut, bănuiesc că putem face acelaşi lucru.

Şi astfel, avionul şi-a luat zborul cu trei oameni şi doi tauri sălbatici la bord. Din cauza greutăţii, el nu s-a putut ridica însă, aşa că s-a izbit de o colină din apropiere. Oamenii au supravieţuit. Unul din cei doi vânători s-a adresat celuilalt:
– Unde crezi că ne aflăm?
Celălalt a privit împrejurimile şi a spus:
– Cred că ne aflăm la două mile de locul în care ne-am prăbuşit anul trecut.

***
Alte presupuneri:

Un cuplu căsătorit s-a întors de la înmormântarea unchiului George, care a trăit în casa lor timp de 20 de ani şi aproape că a reuşit să-i despartă datorită caracterului lui certăreţ.
– Trebuie să-ţi spun ceva, draga mea, a început bărbatul. Dacă nu ar fi fost iubirea pe care ţi-o port, nu l-aş fi putut suporta nici măcar o singură zi pe unchiul tău George.
– Unchiul meu George? A exclamat femeia, şocată. Eu am crezut tot timpul că este unchiul tău George!

***

În vara anului 1946, într-o ţară din America de Sud s-a răspândit zvonul că va veni seceta.

În realitate, vremea era foarte frumoasă, iar recoltele dăduseră rod bogat. Din cauza zvonurilor alarmante, 20.000 de fermieri şi-au abandonat pământurile şi au plecat la oraş. În acest fel, nu a mai avut cine să strângă recoltele, milioane de oameni au murit de foame, şi zvonurile s-au adeverit.

***
Cu mult timp în urmă, în Evul Mediu, Papa a fost sfătuit de consultanţii săi să-i izgonească pe evrei din Roma.

Era imposibil, spuneau ei, ca aceşti oameni să trăiască liberi în chiar inima catolicismului. Un edict de alungare a fost redactat şi promulgat, spre disperarea evreilor, care ştiau că oriunde s-ar duce, nu vor avea parte decât de un tratament mai rău decât cel de care au beneficiat în Roma. De aceea, ei l-au implorat pe Papă se anuleze edictul. Papa era un om corect, aşa că le-a făcut o propunere: evreii trebuiau să numească pe cineva care să aibă o dezbatere cu el, prin pantomimă. Dacă purtătorul lor de cuvânt câştiga, evreii puteau rămâne în oraş.

Evreii s-au adunat să se consulte.

Neacceptarea propunerii ar fi însemnat alungarea automată din Roma. Acceptarea ei nu era nici ea o alternativă prea bună, căci cine ar fi putut câştiga împotriva Papei, care era deopotrivă jucător şi arbitru? Totuşi, nu aveau altceva de făcut decât să accepte. Din păcate, s-a dovedit imposibil să găsească vreun voluntar dornic să intre în competiţie cu Papa. Povara de a purta soarta tuturor evreilor pe propriii umeri era prea grea pentru ca cineva să accepte să şi-o asume.

Când omul care făcea curat în sinagogă a auzit despre ce este vorba, el a venit în faţa rabinului-şef şi s-a oferit să reprezinte poporul evreu în dezbaterea cu Papa.

– Omul de serviciu? au spus ceilalţi rabini. Imposibil!
– Nimeni altcineva nu doreşte să-şi asume această sarcină, a spus rabinul-şef, aşa că nu avem de ales. Ori îl acceptăm pe omul de serviciu, ori nu va avea loc nici o dezbatere.
De aceea, în lipsa altcuiva, omul de serviciu a fost numit drept competitor al Papei.
Când a sosit marea zi a încercării, Papa s-a aşezat pe tron în Catedrala Sf. Petru, înconjurat de cardinalii săi şi în faţa unei mari mulţimi de episcopi, preoţi şi credincioşi. Mica delegaţie de evrei a sosit şi ea, cu robele lor negre şi cu bărbile în vânt, înconjurându-l pe omul de serviciu.

Papa s-a întors către acesta şi dezbaterea a început.

Papa a ridicat solemn un deget şi l-a îndreptat către cer. Omul de serviciu a indicat la fel de solemn solul. Papa părea nedumerit. El a ridicat din nou degetul cu o mare gravitate şi l-a îndreptat către faţa omului de serviciu. Acesta a ridicat trei degete şi le-a îndreptat cu fermitate împotriva Papei, care a rămas uimit în faţa acestui gest. Apoi, Papa şi-a băgat mâna între faldurile robei şi a scos la iveală un măr. La rândul lui, omul de serviciu şi-a băgat mâna în sacul său de gunoi şi a scos de acolo o bucată de matzo. După care, Papa a spus cu voce tare:

– Reprezentantul evreilor a câştigat competiţia. De aceea, edictul de alungare a lor este anulat.

Evreii s-au repezit imediat la salvatorul lor şi l-au îmbrăţişat. Cardinalii l-au înconjurat şi ei pe Papă şi l-au întrebat, nedumeriţi:
– Ce s-a întâmplat, Sanctitate? A fost imposibil să înţelegem ceva din această dezbatere rapidă şi criptică.
Papa şi-a şters sudoarea de pe frunte şi le-a răspuns:
– Acel om este un teolog strălucit, un adevărat maestru al dezbaterii. Am început prin a-mi îndrepta degetul către cer pentru a afirma că întregul univers îi aparţine lui Dumnezeu. El şi-a coborât imediat degetul către sol ca să-mi reamintească faptul că există un iad, în care şeful suprem este diavolul. Am ridicat atunci un deget ca să afirm că Dumnezeu este Unul singur. Imaginaţi-vă cât de şocat am fost când el şi-a ridicat trei degete, spunându-mi astfel că

Dumnezeu se manifestă prin trei persoane, făcând astfel aluzie la doctrina Sfintei Treimi!

Văzând că nu pot depăşi acest geniu al teologiei, am preferat să schimb direcţia dezbaterii noastre. Am scos un măr, pentru a-l testa. Aţi auzit şi voi de ideile acestea năstruşnice, potrivit cărora pământul ar fi rotund. El mi-a răspuns pe loc, scoţând din traista sa o bucată plată de pâine nedospită, reamintindu-mi astfel că, potrivit Bibliei, pământul este plat. Pe scurt, nu am mai avut de ales, aşa că i-am recunoscut victoria.
La rândul lor, evreii s-au întors la sinagogă, unde l-au asaltat cu întrebări pe omul de serviciu:
– Ce s-a întâmplat? l-au întrebat ei uimiţi.

Omul de serviciu era însă indignat.

– Totul a fost o prostie. Mai întâi, Papa şi-a ridicat mâna ca să afirme că toţi evreii trebuie să părăsească acest ţinut. Drept care, eu am indicat către pământ, ca să-i arăt că nu ne vom mişca de aici. După care, el a arătat cu degetul către mine, ca şi cum mi-ar fi spus: „Nu te pune cu mine!” De aceea, am ridicat şi eu trei degete, pentru a-i arăta astfel că trebuie să se simtă de trei ori mai ameninţat pentru că ne-a ordonat să părăsim Roma. În sfârşit, am văzut că scoate mărul, ca să-şi servească prânzul. Drept care mi l-am luat şi eu pe al meu.

***

Un bărbat s-a urcat în autobuz şi s-a trezit lângă un tânăr care era în mod evident un hippy. Nu purta decât un singur pantof.

– Hei, fiule, ţi-ai pierdut un pantof.
– Nici vorbă, omule, am găsit unul.
Pentru mine, acest lucru este evident;
asta nu înseamnă însă că este şi adevărat.

Fragment din volumul Rugăciunea broaştei, de Anthony de Mello

V-ar putea interesa și aceste povestioare cu tâlc.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here