Povestiri cu tâlc – rugăciunea

0
67

Povestiri cu tâlc – rugăciunea.

Continuare de aici.

Preotul din sat era un om sfânt, aşa că ori de câte ori oamenii aveau probleme, apelau cu încredere la sfatul lui.

El se retrăgea atunci într-un loc special din pădure şi rostea o rugăciune pe care Dumnezeu o asculta inevitabil, astfel încât sătenii primeau întotdeauna ajutorul cerut.

Când preotul a murit, oamenii au continuat să apeleze la succesorul acestuia, care nu era un om la fel de sfânt, dar cunoştea secretul locului din pădure şi rugăciunea specială.

De aceea, el s-a dus la locul respectiv şi a început să se roage:
– Doamne, tu ştii că eu nu sunt un sfânt, dar sper că nu o să te împiedici de acest lucru şi o să le refuzi consătenilor mei ajutorul cerut… De aceea, ascultă rugăciune a mea şi vino în ajutorul nostru.

Iar Dumnezeu i-a ascultat rugăciunea şi întregul sat a fost ajutat.

Când şi acesta a murit, sătenii au continuat să apeleze la succesorul său, care cunoştea doar rugăciunea specială, nu şi locul din pădure. De aceea, el s-a rugat:
– Doamne, ce îţi pasă ţie de un anumit loc? Oare nu este sfinţit locul de însăşi prezenţa ta sacră? De aceea, ascultă rugăciunea mea şi vino în ajutorul nostru.

Din nou, Dumnezeu i-a ascultat rugăciune a şi a continuat să-i ajute pe săteni.

Când şi acesta a murit, sătenii au continuat să apeleze la succesorul său, care nu cunoştea nici măcar rugăciunea specială. De aceea, el s-a rugat:
– Doamne, nu cred că există nişte cuvinte speciale care să te impresioneze la fel de mult ca şi strigătul unei inimi tulburate. De aceea, ascultă rugăciunea mea şi vino în ajutorul nostru.
Din nou, Dumnezeu i-a ascultat rugăciunea şi a continuat să-i ajute pe săteni.

Când şi acesta a murit, sătenii au continuat să apeleze la succesorul său. Acesta prefera însă banii rugăciunilor.

De aceea, el s-a rugat astfel:
– Ce fel de Dumnezeu eşti tu de vreme ce deşi poţi rezolva foarte bine problemele pe care le-ai cauzat singur, refuzi să ridici un singur deget în favoarea noastră până când nu te implorăm să faci acest lucru? La urma urmei, nu ai decât să faci ce vrei cu aceşti oameni.
După care s-a întors la afacerile sale.

Şi din nou, Dumnezeu a ascultat rugăciunea lui şi a continuat să-i ajute pe săteni.

***
O femeie în vârstă, mare entuziastă a grădinăritului, a declarat odată că nu are nici o încredere în predicţiile meteo ale oamenilor de ştiinţă care susţineau că pot controla vremea. După părerea ei, singurul lucru necesar pentru a controla vremea era rugăciunea.
Într-o vară, când femeia era plecată în străinătate, seceta a lovit ţinutul ei şi i-a distrus toate plantele din grădină.
Când s-a întors, femeia a fost atât de supărată încât şi-a schimbat religia!

Ar fi fost mai bine dacă şi-ar fi schimbat părerile prosteşti.

***

Răspunsul la rugăciunile noastre nu ne foloseşte la nimic, dacă nu vine la momentul potrivit.

În India antică se punea un mare preţ pe ritualurile vedice, considerate a fi atât de ştiinţifice încât dacă înţelepţii se rugau pentru ploaie, seceta nu venea niciodată. Într-o zi, un om a început să se roage, potrivit acestor rituri, zeiţei prosperităţii, Lakshmi, implorând-o să îl îmbogăţească.

A continuat astfel să se roage fără nici un rezultat timp de zece ani, după care a realizat brusc natura iluzorie a bogăţiei şi a trecut la sihăstrie, refugiindu-se în munţii Himalaya.

Odată, pe când stătea în meditaţie, el şi-a deschis ochii şi a văzut în faţa lui o femeie de o mare frumuseţe, strălucind ca şi cum ar fi fost făcută din aur.
– Cine eşti şi ce faci aici? a întrebat-o el.
– Sunt zeiţa Lakshmi, căreia i-ai recitat imnuri timp de zece ani, i-a răspuns femeia. Am venit să îţi împlinesc dorinţa.

– O, draga mea zeiţă, i-a răspuns omul, între timp am cunoscut beatitudinea în meditaţie şi mi-am pierdut dorinţa de a fi bogat. Ai venit prea târziu. Spune-mi, de ce ai întârziat atât de mult?

– Ca să fiu sinceră, i-a răspuns zeiţa, dată fiind natura riturilor pe care le-ai îndeplinit cu atâta credinţă, ai fi meritat cu vârf şi îndesat să fii bogat, dar în marea mea iubire pentru tine şi în dorinţa mea de a-ţi asigura adevărata bunăstare, cea interioară, am preferat să mai aştept puţin.
Dacă aţi avea de ales, ce aţi prefera: împlinirea cererii voastre, sau graţia stării de pace, indiferent dacă o meritaţi sau nu?

***

Într-o zi, Mulla Nasruddin l-a văzut pe învăţătorul satului conducându-i pe copii către moschee.

– De ce îi duci acolo? l-a întrebat el.
– Seceta pârjoleşte ţinuturile, i-a răspuns învăţătorul, aşa că sperăm ca rugăciunile acestor minţi neprihănite să înmoaie inima Atotputernicului.

– Nu rugăciunile contează, i-a răspuns Mulla, indiferent dacă vin din partea unor minţi neprihănite sau a unor minţi criminale, ci înţelepciunea şi luciditatea.

– Cum îndrăzneşti să afirmi o asemenea blasfemie în prezenţa acestor copii?! A strigat învăţătorul. Dovedeşte ce ai spus, sau te voi denunţa ca eretic.
– E foarte simplu, i-a spus Mulla. Dacă Dumnezeu ar ţine într-adevăr cont de rugăciunile copiilor, în şcoli nu ar mai exista nici un învăţător, căci nimic nu detestă ei mai mult decât să meargă la şcoală.

Motivul pentru care ai supravieţuit acestor rugăciuni este acela că noi, cei care ştim mai bine, te-am menţinut pe acest post!

***

Un bătrân pios se ruga de cinci ori pe zi, în timp ce partenerul său de afaceri nu punea niciodată piciorul în biserică. Acum, când împlinea 80 de ani, el s-a rugat astfel:
– O, Doamne! Încă din tinereţe nu a trecut nici măcar o singură zi fără să vin la biserică şi să-mi rostesc rugăciuni le de cinci ori, conform ritualului. Nu am făcut nici o mişcare, nu am luat nici o decizie, importantă sau nu, fără a invoca mai întâi Numele tău. Iar acum, la bătrâneţe, mi-am dublat eforturile şi am ajuns să mă rog ţie fără încetare, zi şi noapte. Şi iată-mă în faţa ta, mai sărac decât un şoarece din biserică.

În schimb, priveşte-l pe partenerul meu de afaceri: nu se sfieşte să bea şi să joace, şi cu toată vârsta lui înaintată, se însoţeşte de femei cu un caracter îndoielnic; şi totuşi, este putred de bogat.

Mă întreb dacă s-a rugat măcar o singură dată în viaţa lui. Doamne, nu mă rog ţie să fie pedepsit, căci ar fi un act lipsit de compasiune creştină, dar te implor, spune-mi: de ce, de ce, de ce… L-ai lăsat pe el să
prospere, în timp ce pe mine m-ai ignorat cu totul?
– Deoarece eşti îngrozitor de plictisitor! i-a răspuns Dumnezeu.
Regula în orice mânăstire nu este: “Să nu vorbeşti”, ci “Să nu vorbeşti decât dacă îţi poţi îmbunătăţi tăcerea”.
Oare nu se poate spune acelaşi lucru şi despre rugăciune?

Fragment din volumul Rugăciunea broaştei, de Anthony de Mello

V-ar putea interesa și aceste povestioare cu tâlc

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here