Povestire cu tâlc: ”Bătrânul și dascălul”

0
105

duhovnic_si_ucenicA fost un oarecare dascăl vestit, care vreme îndelungată se ruga lui Dumnezeu cu toată nevoința sa ca să-i arate lui vreun om duhovnicesc, de la care s-ar putea povățui cu lesnire pe calea cea fără rimejdie ce duce la împărăția cea cerească. Deci într-una din zile, în car era cuprins de mai multă dorire și cu mai multă nevoință se ruga lui Dumnezeu, a auzit un glas de sus, zicându-i: ”Ieși din chilia ta și mergi la ușa bisericii și acolo îl vei afla pe omul pe care îl cauți!”

Și, ieșind, a aflat un bătrân sărc și putred peste tot de răni și bube. Picioarele îi erau pline de răni dumai mă rin care curgea puroi, iar haina era foarte proastă, neprețuind nici trei bani. Dascălul, stând lângă el, îi zise:

– Bună să-ți fie ziua, bătrânule!

– Nu-mi aduc aminte să fi avut vreodată vreo zi rea! A răspuns bătrânul.

Dascălul, auzind un răspuns ca acesta, a  tăcut puțin, și ca și cum ar fi vrut să îndrepte închinăciunea dintâi, a zis iarăși:

– Să te fericească Dumnezeu!

– Eu n-am fost niciodată nefericit, a răspuns bătrânul.

Și se mira dascălul de răspunsul bătrânului. Și gândindu-se  în sine, zicea: ”Să nu fi greșit eu cu auzirea. Poate n-am înțeles bine răspunsul bătrânului”. Și iarăși îi dădu binețe, schimbând din cuvinte:

– Eu îți poftesc ție bună fericire, bătrânule!

– Eu n-am avut niciodată nefericire, a zis iarăși bătrânul.

Atunci dascălului i s-a părut că bătrânul este foarte limbut și voind să-l încerce i-a zis:

– Bătrânule, eu doresc să-ți fie ție ceea ce tu singur dorești!

– Nu am nicio lipsă, căci toate câte doresc mi se fac, cu toate că eu nu caut fericire vremelnică, a zis bătrânul.

– Dumnezeu să te miluiască, omule, a zis dascălul, dacă nu bagi în seamă fericirea lumii acesteia. Numai mă rog să-mi spui: oare și tu ești din oamenii aceia fără nicio nevoie? Dacă Iov zice că tot omul ce se naște din femeie este împuținat de ani și plin de toată ticăloșia și răutatea, cum zici tu că ai scăpat de zilele cele rele?  Nu mă pricep la meșteșugirea ta!

– Așa este, domnul meu, precum ai zis, a spus bătrânul. Că atunci când mi-ai dorit bună ziua, eu ți-am răspuns împotrivă, fiindcă niciodată nu am fost nenorocit și în întâmplare rea. Acest trai pe care mi l-a dat Dumnezeu mă mulțumește și nu-mi trebuie altă întâmplare mai bună, nici fericire, căci aceasta mie îmi este bucurie. Și cine se teme de fericire și de nefericire? Fără numai aceia care se tem de ele că-i vor  vătăma. Pe mine nu mă vatămă acestea, căci nu bag în seamă nenorocirea, nici nu mă rog norocului. Ci mă rog Părintelui ceresc, că Acela toate le plinește. Și așa n-am fost niciodată în întâmplare rea. Ci sunt ca și cel ce toate i se fac după voia lui. Că de mă topesc de foame, mulțumesc lui Dumnezeu, ca unui Părinte milostiv, Care știe toate cele ce-mi trebuiesc. Iar de tremur de ger, sau sunt pătruns de picăturile ploilor, sau de alte supărări ale văzduhului, toate le rabd și-i mulțumesc lui Dumnezeu; că știu că toate acestea Dumnezeu le îngăduie și nu este cu putință să nu fie bune, căci El  le îngăduie. Pentru aceea dar câte ne trimite Dumnezeu și slobozește asupra noastră, cele bune și cele împotriva noastră, cele dulci li cele amare, pe toate le cinstesc și le primesc cu bucurie, ca din mâna lui Dumnezeu. Și astfel câte voiesc mi se fac.

– Dar ticălos este acela care caută fericirea lumii acesteia deșarte! Ci omul  să se lasae în voia lui Dumnezeu, căci ea este bună, desăvârșită și dreaptă și niciodată nu poate fi rea. Pentru aceasta mă nevoiesc și mă silesc cu toată  puterea, cu tot sufletul și cugetul,ca orice ar voi El, să voiesc și eu. De aceea niciodată nu mă socotesc nefericit, căci toată voia mea o las în voia lui Dumnezeu. Și la mine nu este a voi sau anu voi, ci știu numai ce voiește Dumnezeu.

Atunci dascălul îi zise stăpânului:

– Oare din priceperea ta mi le spui acestea? Dar spune-mi, oare și atunci când te va trimite Dumnezeu în iad, tot același  gând vei avea?

– O, pe mine să mă trimită Dumnezeu în iad?, răspunse bătrânul. Nu știi că am două brațe  minunate, și cu acestea mă voi apuca de El cu o îmbrățișare de nedezlegat? Un braț îmi este smerenia, iar celălalt dragostea nefățarnică către Dumnezeu. Și cu aceste brațe așa mă voi apuca de tare de Dumnezeu, încât oriunde m-ar fi trimis, acolo și pe El l-aș fi tras cu mine. Căci aș vrea să fiu afară din cer cu Dumnezeu, decât să fiu în cer fără El!

Și s-a mirat dascălul de răspunsurile bătrânului și se gândea în sine, zicând: ”Cu a devărat aceasta este calea cea dreaptă către Dumnezeu, ca să se unească omul cu voia Lui cea sfântă!”

Și voind dascălul să ispitească mai mult înțelepciunea bătrânului, care era ascunsă în casa cea slabă a trupului său, l-a întrebat:

-De unde ai venit aici?

-De la Dumnezeu am venit! A răspuns bătrânul.

-Dar unde ai aflat  pe Dumnezeu? Întrebă dascălul.

-L-am aflat acolo unde am lăsat    toate lucrurile lumii acesteia, a răspuns din nou bătrânul.

-Dar acum unde ai lăsat pe Dumnezeu? Îl întrebă iarăși dascălul.

-L-am lăsat în cugetele cele curate și în voia cea bună, a răspuns bătrânul.

-Dar ce om ești tu?, îl întrebă din nou pe bătrân.

-Sunt și eu un oarecare în această viață, a răspuns acela, și sunt așa de mulțumit, încât nici pentru toată bogăția împăraților pământești n-aș da starea mea. Că omul care știe să se stăpânească pe sine, care poruncește gândurilor lui și își înfrânează poftele cele rele, este împărat!

-Dar tu ești împărat?, a întrebat dascălul. Și unde este împărăția ta?
Iar bătrânul, arătând cu mâna la cer, a zis:

-Iată, acolo este împărăția mea!

Și  sfârșind dascălul întrebările, a adăugat:

– Cine te-a învățat atâta înțelepciune, bătrânule?

– Îți voi răspunde și la aceasta, domnul meu, a zis bătrânul. Eu în toate zilele petrec în rugăciune și tăcere. Și pentru ca să fiu mai mult întărit în Dumnezeu, mă îndelewtnicesc în cugetele cele curate. Că lipirea de Dumnezeu și de voia Lui cea sfântă, ne învață toate cele bune.

Și astfel dascălul s-a folosit de vorba bătrânului și, dându-i pace, s-a dus lăudând pe Dumnezeu, Care a tăinuit aceasta de  cei înțelepți  și le-a descoperit acestui bătrân, care era prunc fără răutate.

”Fapte minunate de la părinți atoniți”, Ioanichie Bălan

Jurnal Spiritual

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here