Povestire despre judecăţile lui Dumnezeu cele neajunse de mintea omenească-II

0
452
Mască individulă la preț de producător - 3,5 RON(inclusivTVA) - Click AICI

34_usile-imparatestiAlt sihastru, care locuia în pustie, se ruga lui Dumnezeu cu lacrimi să-i arate nişte judecăţi oarecare ale Lui, care s-au făcut şi pe care oamenii, necunoscându-le, le socotesc că sunt nişte lucruri fără rânduială. Iar Dumnezeu n-a vrut să-i arate nimic multă vreme, deoarece omul nu poate niciodată să înţeleagă şi să afle tainele lui Dumnezeu. Însă sihastrul nu părăsea nici ziua nici noaptea acea rugăciune. Iar într-una din zile, Dumnezeu voind să-i îndeplinească cererea, i-a pus în inimă un gând, ca să se ducă să vadă pe un alt stareţ sihastru, care era în alt loc, cale de câteva zile. Şi începând să călătorească, Dumnezeu a trimis pe un înger în chip de călugăr, care, întâmpinând pe stareţ, i-a făcut închinăciune, zicându-i:

–     Binecuvintează, părinte!

Iar sihastrul i-a dat răspunsul care se cuvenea. Şi îngerul 1-a întrebat pe stareţ:

–     Unde mergi, părinte?

Stareţul îi răspunse că merge până la cutare sihastru să-1 întrebe ceva şi să-1 vadă. Atunci îngerul a zis:

–     Şi eu merg tot acolo.

–     Deci să mergem împreună, a zis stareţul. Mergând amândoi prima zi, seara, au rămas într-un sat la un om smerit, care i-a primit cu dragoste. Şi le aduse la masă bucate într-un blid de argint. Iar după ce au mâncat, îngerul a luat blidul şi 1-a aruncat în văzduh şi se pierdu. Stareţul când a văzut aceasta s-a întristat.

După aceasta, a doua zi dimineaţă, au plecat de acolo şi, călătorind toată ziua, seara au rămas într-un sat la casa unui creştin iubitor de Hristos şi cucernic, care şi acela îi găzdui ca şi cel dintâi. Creştinul acela, având un copil mic, unul născut, l-a dus să-l binecuvinteze oaspeţii şi să facă rugăciune pentru el. Iar când a vrut să plece, îngerul a apucat copilul de gât şi 1-a sugrumat. Acest lucru văzându-l, sihastrul s-a spăimântat, dar n-a zis nimic. Apoi, călătorind şi a treia zi, seara au rămas într-o curte pustie, deoarece nu era nimeni să-i pri­mească. Şi acea curte avea un zid lângă care se aşezară. Şi stareţul a scos pesmeţii din traistă şi au mâncat.

Iar în locul unde au mâncat ei, călugărul, adică îngerul, a văzut o parte de zid care era gata să se rupă. Deci s-a sculat, s-a dezbrăcat de haine şi a stricat zidul acela şi iarăşi 1-a zidit repede din temelie. Atunci stareţul văzând şi aceasta, n-a mai putut răbda, şi zise către călugăr:

–     Ce sunt aceste lucruri neobişnuite ce le-ai făcut? înger eşti sau diavol? Sau ce eşti? Că lucrurile pe care le-ai făcut nu sunt lucruri de om.

–  Dar ce am făcut?, îl întrebă îngerul. Atunci stareţul îi zise:

–         Alaltăieri şi ieri ne-au primit acei oameni iubitori de Hristos şi ne-au găzduit bine, iar tu, unuia i-ai luat blidul cel de argint şi l-ai aruncat în văzduh, iar celuilalt i-ai sugrumat copilul. Şi venind noi aici, nu ne-a dat nimeni nici o mângâiere, nici ne-a primit cineva şi te-ai apucat să strici zidul şi să-1 zideşti iarăşi, numai cât te-ai şterge la ochi.

Atunci îngerul a zis:

–         Ascultă, părinte, şi-ţi voi arăta adevărul lucrurilor. Cel dintâi ce ne-a primit este un iubitor de Dumnezeu şi drept şi-şi orânduieşte averea lui după voia lui Dumnezeu, dar acel blid a fost agonisit pe nedrept. Şi ca să nu piardă cu acela plata faptelor lui celor bune, de aceea a fost voia lui Dumnezeu ca să se piardă. Şi mi-a poruncit mie ca să-1 pierd, ca să-i fie lui viaţa curată şi fară vicleşug.

Iar celălalt ce ne-a primit şi acela este om smerit şi cu fapte bune, dar acel copil al lui, de ar fi trăit, avea să fie vas rău al satanei, covârşind faptele bune ale părinţilor lui. De aceea Dumnezeu a poruncit să moară aşa de mic, ca să se mântuiască sufletul lui.

Atunci stareţul a zis:

–     Bine cu acelea, dar aici ce ai de zis?

–   Să ştii, părinte, că stăpânul acestei curţi este un om rău şi năpăstuitor şi vrea să facă rău la mulţi, dar nu poate din pricina sărăciei lui. Moşul lui când a zidit acest zid, a ascuns în el bani mulţi şi de aş fi lăsat să cada zidul, el ar fi găsit aurul acesta şi l-ar fi cheltuit în faptele lui cele rele. Şi de aceea a fost voia lui Dumnezeu ca să se întărească zidul acesta, ca să nu afle acest om rău aurul ce este ascuns în el şi să-l risipească în poftele lui cele rele şi în sminteala oamenilor. Ci la vreme, Dumnezeu îi va arăta unui om bun, ca să-i cheltuiască la lucruri bune.

Acestea, părinte, sunt judecăţile lui Dumnezeu, pe care doreai să le ştii. Deci, du-te dar la locul tău şi nu te mai îngriji pentru lucrurile lumii, în ce chip şi pentru ce se fac! Pentru că judecăţile lui Dumnezeu sunt un adânc mare, precum zice psalmistul: Şi căile Lui sunt nenumărate şi nepricepute şi omul nu poate să le cunoască cu deamănuntul pe toate. Ci să petreci numai cum zice Scriptura: Omul din credinţă va fi viu, adică omul cel drept se va mântui prin credinţa în Dumnezeu crezând că El este Judecător drept şi’ nu face nici o’ strambătate şi toate câte le îngăduie să se facă cu dreptate se fac.

Sihastrul, auzind acestea de la îngerul acela, a dat lauda lui Dumnezeu şi, întorcându-se la locul lui n-a mai cercetat nimic.

Fapte minunate de la părinţi atoniţi, Arhimandrit Ioanichie Bălan

Jurnal Spiritual

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here