Povestire cu tâlc: ”Nu mai cârti”

0
145
Mască individulă la preț de producător - 3,5 RON(inclusivTVA) - Click AICI

Un om bogat era atât de stăpânit de grijile pământești, încât se părea că cerul și pământul au fost făcute doar pentru a-i sluji lui. Toată ziua bombănea și cârtea împotriva lui Dumnezeu. Ba că este prea cald și i se usucă semănăturile, ba că plouă prea mult și-i putrezește nutrețul, ba că ziua e prea scurtă, și tot așa mai departe.

talcOdată, pe când se întorcea de la un mare târg, unde vânduse multe animale și luase mulți bani, ca să scurteze drumul spre casă, o luă prin pădure. Însă, când era pe la mijlocul ei, porni o ploaie deasă, care-l udă bine de tot. Bombănind înciudat împotriva cerului, că „vărsa apă când nu trebuia”, și împotriva lui Dumnezeu care o dăduse, merse îninte, când deodată, ce să vezi, se ivi de după copaci un tâlhar care îl luă în bătaia puștii. Înlemnit de spaimă, omul uită de ploaie și zise la repezeală: „Doamne, ajută-mi!”. În același moment tâlharul apăsă pe trăgaci, dar…, din cauza umezelii, praful de pușcă nu luă foc. Văzând aceasta, omul nostru înmulți rugăciunea și luând-o la sănătoasa, fugea de-i sfârâiau călcâiele. După ce ieși din pădure nevătămat, și pe măsură ce se apropia în goană de sat se gândi la ploaia ce-i salvase viața și umilit, ceru în gând iertare lui Dumnezeu. Mort de oboseală intră în biserica satului, unde, după ce se închină și se spovedi la preot, făcu legământ, în fața icoanei Mântuitorului ca, până la sfârșitul vieții sale, să nu mai cârtească niciodată. Și omul, cu darul lui Dumnezeu, și-a ținut legământul.

„Pilde și povestiri” – Ed. Credința Strămoșească

Jurnal Spiritual

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here