Povestire cu tâlc – „Evadatul”

0
114

evadatDemult, la începutul primului război mondial, pe vârful unui munte se afla cea mai temută închisoare. Nimeni nu reușise să evadeze vreodată de acolo. În general, cei trimiși aici erau fie condamnați la moarte pentru crime sau jafuri deosebit de grave, fie trebuiau să ispășească o pedeapsă foarte mare.

Dar, deși era atât de bine păzită, într-o seară un criminal a scăpat. Toată noaptea gardienii l-au hăituit cu câinii, însă spre dimineață i-au pierdut urma într-o pădure.

Fugarul, obosit după atâta goană, a văzut într-o poiană o luminiță la fereastra unei case. Desigur că acolo putea găsi ceva de mâncare și haine.

Cu disperare a năvălit în odaia unică, unde o imagine cu totul neașteptată îl țintui în loc: o tânără femeie plângea lângă un copilaș micuț care, de asemenea, scâncea. Pe masa goală, o mică lumânare împrăștia în încăperea întunecată o lumină slabă la care, totuși, se vedea chipul palid și slăbit al femeii. Parcă trezit dintr-un coșmar, evadatul o îndemnă pe tânăra mamă să nu se sperie. Se așeză alături și o întrebă ce probleme o fac atât de nefericită.

Aceasta, printre lacrimi răspunse că soțul ei a murit pe front, că nu mai are niciun ban și că de foame și frig copilașul i s-a îmbolnăvit.

-Lasă femeie, îi răspunse pușcăriașul, lasă că te ajut eu.

-Nu! Nu vreau să furi pentru mine și nici să faci să sufere cineva nu doresc!

-Nu-ți face griji! Nu va suferi nimeni, i-a răspuns omul și a luat-o pe femeie cu el.

Când au ajuns împreună în fața porții poliției, aceasta l-a întrebat mirată:

– Ce faci?

– Lasă, lasă, ți-am spus că nu o să sufere nimeni. Vino!

Intrând cu ea în clădirea poliției, omul s-a predat, iar când șeful poliției a venit să vadă cu ochii lui dacă periculosul pușcăriaș este, în sfârșit prins, acesta îi spuse:

– Femeia de aici m-a găsit în casa ei când încercam să fur câte ceva și m-a adus aici. Dați-i recompensa pusă pe capul meu. O merită!

Cu lacrimi de recunoștință în ochi, femeia n-a mai spus nimic. Era o recompensă foarte mare, deoarece puțini credeau că cineva l-ar putea prinde și preda pe criminal. Bucuros că îl avea acum prizonier, șeful poliției a plătit imediat femeii suma enormă, după care l-a trimis pe fugar înapoi la închisoare, sub pază strictă.

După câteva zile, femeia cerând audiență la directorul pușcăriei, i-a povestit acestuia totul, așa cum se întâmplase cu adevărat.

Uimit de bunătatea deținutului său, cu ocazia Sfântului Crăciun ce se apropia, directorul l-a grațiat, căci era obiceiul ca o dată pe an, să fie eliberat deținutul care s-a purtat cel mai bine.

Timpul a dovedit că omul acela s-a schimbat cu adevărat, căci niciodată nu a mai făcut ceva rău. Oamenii trebuie să se ajute unii pe alții; Dumnezeu vede cu ce preț cauți binele celorlalți și nu pe al tău. Puțini sunt asemenea pușcăriașului. Dacă un asemenea om, cu lanțuri la mâini și la picioare, obosit și dornic de libertate, ce nu ducea cu sine decât o groază de păcate, a putut să o ajute pe femeia aceea, cu atât noi îi putem ajuta pe cei din jurul nostru.

Să ne rugăm la Dumnezeu să ne dea prilejul de a face bine, fiindcă binele îl putem face cu siguranță și  nu se poate să treacă o zi fără să fi avut măcar un asemenea prilej. Nu trebuie decât să-l vedem.

„Pilde și povestiri pentru copii” – Ed. Credința Strămoșească

Jurnal Spiritual

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here