Povestire cu tâlc: “Dorinţele”

0
524

rasare_soarelePovestire cu tâlc: “Dorinţele”.

În Grecia s-au întâlnit odată trei foşti colegi de şcoală. Unul devenise consilier al președintelui, altul învăţător şi al treilea se făcuse grădinar.

Când se aşezară să discute între ei, ajunseră să vorbească şi despre dorinţele pe care le aveau pentru această viaţă, şi chiar şi ei constatară că totdeauna aveau dorinţe pentru ziua următoare, deoarece erau în vârstă şi fiecare zi li se părea drept un dar deosebit.

“Îmi doresc pentru ziua de mâine, spuse consilierul, o ceaşcă de porţelan plină cu ceai delicios şi un cal sprinten şi frumos. Nimic mai mult nu-mi doresc”.

Povestire cu tâlc: “Dorinţele”.

“Eu, spuse învăţătorul, îmi doresc o ceaşcă plină cu ciocolată topită şi ochi buni pentru a putea citi o carte bună”.

“Şi eu, spuse grădinarul, îmi doresc pentru ziua de mâine ca soarele să răsară ca şi până acuma, ca izvorul din care zilnic beau să nu sece şi ca păsările din copacii cu ale căror fructe mă hrănesc să cânte”.

În acea noapte a avut loc în Grecia un mare cutremur de pământ.

Când consilierul a vrut să bea ceai a doua zi, nu a putut deoarece ceaşca de porţelan zăcea spartă pe jos. Şi când a vrut să încalece pe calul cel frumos şi sprinten, nu a putut, căci pereţii se prăbuşiseră şi calul muri.

Învăţătorului îi merse la fel.

Când a vrut să bea ciocolata topită, nu a putut fiindcă ceaşca era spartă. Când vru să citească o carte, nu putu deoarece biblioteca se prăbuşise şi toate cărţile luară foc.

Numai grădinarului îi merse altfel.

Când se trezi, soarele răsări precum îşi dorise. Când merse la izvor pentru a bea apă, aceasta încă mai curgea şi când merse în grădină, mai găsi pomii cu mere şi pere în picioare, iar în ramurile lor păsările cântau ca mai înainte.

De aceea, spune un proverb: “Cine îşi doreşte cel mai puţin şi cel mai pe placul lui Dumnezeu pentru a doua zi, acela va fi cel mai fericit”.

Sursa: romaniadiaspora.blogspot.ro

V-ar putea interesa şi aceste povestiri cu tâlc

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here