Povestire cu tâlc: ”Desculţ pe gheaţă”

0
188
Mască individulă la preț de producător - 3,5 RON(inclusivTVA) - Click AICI

descultDorinţa de a fi lăudat este nu numai o urâciune, dar, de multe ori, şi aducătoare de mare ruşine şi pagubă celui doritor mereu de laude. O spun aceasta fiindcă am văzut în viaţa mea cum s-au făcut de râs, adeseori, astfel de oameni. Iată numai o astfel de întâmplare din viaţa unui copil care oricând umbla să facă orice, numai să apară el tare grozav şi toţi să se mire şi să-l laude.

Eram în primul an de şcoală. Era iarnă, iar în şanţul din curtea şcolii noastre apa îngheţase. Copiii făcuseră din el gheţuş şi se înghesuiau să se dea pe el. În recreaţie, îndată se repezeau cu toţii acolo, să se dea pe gheaţă, înghesuindu-se, rupând încălţămintea, împingându-se şi căzând, cum se întâmplă adeseori în astfel de locuri.

Dintre toţi însă, Vasilică, băiatul cel lăudăros, era mereu primul. Se grozăvea să-l vadă toţi că nimeni nu-i ca el. Dar când a văzut odată că mai pot ca el şi alţii, – ce s-a gândit?

– Daţi-vă la o parte! le-a strigat el tuturor. Eu am să fac ce nimeni dintre voi nu mai poate.

– Să vedem! au zis ceilalţi. Îndată Vasilică şi-a aruncat încălţămintea din picioare şi, desculţ prin zăpadă, se repezi să se dea pe gheaţă. Uimiţi, ceilalţi copii stăteau deoparte şi se mirau râzând, strigând şi lăudându-l că, într-adevăr, aşa nimeni nu s-a mai dat pe gheaţă.

Vasilică se grozăvea şi mai tare. Picioarele i se făcuseră roşii ca focul, îl ardeau şi îl usturau ca pe jar, dar mândria lui nu-l lăsa să se oprească, ci, continuând aşa, dorea să-i uimească şi mai mult pe toţi copiii, ca, privindu-l, toţi să-l laude şi mai tare.

Deodată însă apare domnul învăţător cu o nuia. Pe ne-aşteptate, îl prinde pe Vasilică de guler chiar când se pregătea să le arate celorlalţi că poate să se dea chiar şi numai într-un picior. Ca să vadă ei cine mai face ca el… Şi când începu să-i care cu nuiaua peste spate, un hohot de râs izbucni din gura tuturor copiilor, de răsuna satul.

L-am petrecut toţi copiii cu râsete până în clasă. Sărmanul Vasilică nu mai ştia ce să facă de usturime şi de ruşine.

Învăţătorul l-a dat pe Vasilică în faţa copiilor ca pe cel mai prost exemplu şi ne-a arătat şi mai de neuitat ca pe oricine unde îl duce pe om dorinţa după laude şi trufia de-a arăta că el este mai grozav decât toţi.

Nu ştiu cât a învăţat bietul Vasilică din păţania sa, dar eu n-am uitat lecţia asta de atunci niciodată.

Ce bine este să nu însetezi nicicând după laude şi să nu umbli încrezut şi trufaş!

Ce frumos este să bagi bine de seamă ce este bine şi ce nu!

Ce cuminte lucru este să fii modest şi liniştit, iar când vezi că un lucru nu este sănătos, să nu-l faci, oricât te-ar lăuda cineva sau te-ar îndemna. Ori pe cine ai vedea făcând o faptă nechibzuită, să n-o faci. Căci orice necumpătare se răzbună asupra celui care o face şi, în loc de laude, se alege cu ruşine şi cu pagubă. Aşa cum a păţit Vasilică atunci.

Ci mereu să te rogi Domnului Iisus aşa:

Doamne Dumnezeul nostru, Care doreşti ca toţi copiii Tăi să fie cumpătaţi şi smeriţi,

Te rog din toată inima mea să mă fereşti de pofta laudelor şi de ispita mândriei. Să mă creşti cu o minte chibzuită şi cu o inimă înţeleaptă, ca în tot ce voi face şi ce voi vorbi să mă arăt ca un copil liniştit şi cuminte totdeauna.

Ajută-mă să fac mereu ceea ce văd că este bine, dar niciodată să nu caut şi să nu doresc laudă pentru această binefacere, ci oricând să caut mulţumirea cugetului meu ascultător de voia Ta.

Amin.

Astfel m-am deprins să învăţ câte ceva bun de la toţi.

Slăvit să fie Domnul!

„Pe genunchii lui Iisus”,  Traian Dorz

Jurnal Spiritual

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here