Povestire cu tâlc: ”Călătorul cel bogat”

calatorÎntr-un sătuc lăturalnic și cu mireasmă balcanică sosi într-o vară, la odihnă, un tainic călător. Era un om foarte bogat. Călătorea de unul singur, era foarte ostenit și dorea cât mai grabnic să afle un loc unde să poposească pentru a se odihni. Era gata să-i facă fără grijă pe cei ce i-ar fi pus la îndemână un adăpost plăcut și liniștit. Bogățiile fiindu-i nemăsurate, voia să aducă gazdelor primitoare un dar la care acestea nici nu visaseră vreodată.

Mergând el pe uliță, văzu deodată o căsuță îmbietoare la înfățișare, așezată într-un loc minunat și se hotărî să caute aici găzduire. Bătu la ușă, dar de-ndată ce i se deschise și fu poftit să intre, se trase, fără voie, îndărăt. Dinlăuntru venea un miros greu. De la ce putea fi? – şi oamenii și porcii trăiau laolaltă, sub același acoperiș. Fără să mai spună ce căuta, călătorul își ceru iertare și ieși în curte afară. Merse apoi de-a lungul pârâului limpede, care curgea prin mijlocul satului.

În apropiere, îi atrase privirea o altă casă frumoasă, de curând ridicată. Se hotărî să bată și la ușa acesteia, însă stăpânul casei era un om foarte rău. Văzând că se apropie un străin de porți, slobozi asupra lui câinii, nelăsându-l nici măcar să intre în ogradă.

Văzând acestea, călătorul căută adăpost la o altă casă. Aici l-au poftit cu drag iar el a intrat. Văzând însă că toate cele ale casei acesteia zăceau în neorânduială, împrăștiate, acoperite cu praf și funingine, afundate în gunoi și păienjeniș, își dădu seama că nici aici nu va putea afla mult-dorita liniște. Ajuns la a patra casă, din pricina marii osteneli, se hotărî să poposească acolo, orice-ar fi fost. Însă aici, pe lângă neorânduială și murdărie, mai află și altceva: pe pereți se vedeau urme de ploșnițe, iar el nu putea suferi paraziții. Mai mult, puricii săreau pe el, așa că se grăbi să iasă și de aici. Astfel cutreieră străinul tot satul, fără să găsească undeva vreun colțișor curat, unde să se poată odihni în tihnă. Se mira: Oare cum pot oamenii aceștia, locuind într-un ținut muntos atât de minunat, să își lase în paragină casele într-o asemenea măsură? Satul era străbătut de un pârâu. În multe locuri, pe ulițele strâmte și întortocheate, susurau pârâiașe. În piață și mai peste tot se găseau cișmele și fântâni din care izvora apă din belșug. Călătorului îi era limpede că murdăria ce domnea în casele satului nu se datora lipsei apei, ci doar nepăsării stăpânilor lor.

În cele din urmă, frânt de oboseală, se abătu într-un bordei de la marginea satului, al cărui stăpân era un bun gospodar. Aici fu întâmpinat cu multă bucurie sufletească de oameni cu chipuri plăcute și zâmbitoare. Încă de la intrare, băgă de seamă că în această casă totul, deși simplu, era curat și în bună-rânduială. Geamurile ferestrelor luminau. Nu se vedeau nicăieri, prin colțuri, pânze de păianjen. Dușumeaua era proaspăt spălată și odaia aerisită. Era neîndoios că miresmele plăcute ale câmpiilor și pădurilor din apropiere pătrundeau adesea în această casă, prin ferestrele deschise.

Călătorul răsuflă ușurat și rămase în casa aceasta. Află astfel, în cele din urmă, un colț plăcut și liniștit unde să se odihnească. Aici el își lăsă marele său dar.

Dragi cititori, v-ați pus vreodată întrebarea: Dacă Mântuitorul nostru Iisus Hristos, cel ce aduce cel mai mare dar – Cerescul său Har, prin care ne umple de fericire și aduce mântuire sufletelor noastre – vine și caută adăpost pentru Sine în sufletele noastre, unde ar putea găsi loc potrivit de odihnă?

”Viața duhovnicească a creștinului ortodox” Arhimandrit  Serafim Alexiev

Jurnal Spiritual [fbshare type=”button”] [google_plusone size=”standard” annotation=”none” language=”English (UK)”]        [fblike style=”standard” showfaces=”false” width=”450″ verb=”like” font=”arial”]

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here