Povestioare cu tâlc

Un bătrân pios se ruga de cinci ori pe zi, în timp ce partenerul său de afaceri nu punea niciodată piciorul în biserică. Acum, când împlinea 80 de ani, el s-a rugat astfel:

– O, Doamne! Încă din tinereţe nu a trecut nici măcar o singură zi fără să vin la biserică şi să-mi rostesc rugăciunile, conform ritualului. Nu am făcut nicio mişcare, nu am luat nicio decizie, importantă sau nu, fară a invoca mai întâi Numele tău. Iar acum, la bătrâneţe, mi-am dublat eforturile şi am ajuns să mă rog ţie fără încetare, zi şi noapte. Şi iată-mă în faţa ta, mai sărac decât un şoarece din biserică. În schimb, priveşte-l pe partenerul meu de afaceri: nu se sfieşte să bea şi să joace, şi cu toată vârsta lui înaintată, se însoţeşte de femei cu un caracter îndoielnic; şi totuşi, este putred de bogat. Mă întreb dacă s-a rugat măcar o singură dată în viaţa lui. Doamne, nu mă rog ţie să fie pedepsit, căci ar fi un act lipsit de compasiune creştină, dar te implor, spune-mi: de ce, de ce, de ce… L-ai lăsat pe el să prospere, în timp ce pe mine m-ai ignorat cu totul?

– Deoarece eşti îngrozitor de plictisitor! i-a răspuns Dumnezeu.

Regula în orice mânăstire nu este: “Să nu vorbeşti”, ci “Să nu vorbeşti decât dacă îţi poţi îmbunătăţi tăcerea”. Oare nu se poate spune acelaşi lucru şi despre rugăciune?

*                      *

*

Un ateu a căzut de pe o stâncă. În timp ce cădea, el s-a prins de o mică rădăcină. A rămas astfel, atârnat între cer şi prăpastia de sub el, speriat că nu va mai rezista multă vreme. Atunci, i-a venit o idee.

– Dumnezeule!, a strigat el cât îl ţine a gura. Tăcere… nu i-a răspuns nimeni.

– Dumnezeule!, a strigat el din nou. Dacă exişti, salvează-mă, şi îţi promit că voi crede în tine şi că îi voi învăţa şi pe alţii să creadă.

Din nou, tăcere! Subit, s-a auzit o voce ca de tunet, care l-a făcut aproape să dea drumul la rădăcina de care se ţinea:

– Aşa spun toţi atunci când se află la greu!

– Nu, Doamne, nu!, a strigat el, cu ceva mai multă speranţă. Eu nu sunt la fel ca alţii. Nu vezi, am început deja să cred, acum, când ţi-am auzit şi vocea. Nu mai trebuie decât să mă salvezi şi voi proclama pretutindeni numele Tău, până la capătul pământului.

– Foarte bine, a răspuns Vocea. Te voi salva. Dă drumul la rădăcina aceea.

– Să dau drumul la rădăcină?, a strigat omul, nevenindu-i să-şi creadă urechilor. Mă crezi nebun?

Se spune că atunci când Moise a izbit cu bastonul în Marea Roşie, miracolul mult aşteptat nu s-a produs. Abia când primii oameni s-au aruncat în apele mării, acestea s-au dat la o parte, creând o cale prin care evreii au putut trece.

 

*                      *

*

Un preot stătea la biroul său de la fereastră, compunând o predică referitoare la Providenţă, când a auzit un zgomot ca de explozie. Curând, a văzut oamenii alergând încolo şi încoace, într-o agitaţie nebună şi a aflat că digul barajului s-a prăbuşit, râul dădea năvală, iar populaţia era evacuată.

Într-adevăr, preotul a văzut nivelul apei ridicându-se rapid. A simţit el însuşi o senzaţie de panică, dar s-a gândit: “Tocmai scriu o predică despre Providenţă, iar acum am ocazia să aplic ceea ce predic. Nu voi fugi împreună cu ceilalţi. Voi rămâne aici şi voi avea încredere că Providenţa divină mă va salva”. Când apa a atins nivelul ferestrei, pe lângă casa lui a trecut o barcă încărcată cu oameni, care i-au strigat:

– Sari, părinte.

– Nu, copiii mei, le-a răspuns preotul. Am încredere că Providenţa divină mă va salva.

Părintele a fost nevoit totuşi să se urce pe acoperiş, iar când apa a atins şi acel nivel, o altă barcă a trecut pe lângă el. Preotul a refuzat din nou să urce în ea. A fost nevoit totuşi să urce şi să se agaţe de coş. Când apa i-a ajuns la genunchi, un ofiţer într-o barcă cu motor a fost trimis să-l salveze.

– Nu, mulţumesc, domnule, a răspuns părintele, zâmbind. Eu am încredere în Dumnezeu, iar el nu mă va părăsi.

După ce s-a înecat, părintele a ajuns în cer. Evident, primul lucru pe care l-a făcut a fost să se plângă lui Dumnezeu:

– Bine, Doamne, am avut încredere în tine! De ce nu ai făcut nimic ca să mă salvezi?

– Ciudat, i-a răspuns Dumnezeu. Ştiam că ţi-am trimis trei bărci să te salveze!

*                      *

*

Aflat în pelerinaj la Mecca, un sfânt sufit s-a bucurat să constate că la Altarul Sacru nu erau prea mulţi oameni, astfel încât putea să-şi îndeplinească îndatoririle fără înghesuială. După ce şi-a îndeplinit ritualurile religioase prescrise de Coran, el a îngenuncheat şi a atins solul cu fruntea, spunând:

– Allah! Nu am decât o singură dorinţă în viaţă. Oferă-mi graţia de a nu te mai ofensa niciodată.

Auzind aceste cuvinte, Atotputemicul a izbucnit în râs şi le-a spus îngerilor:

– Asta îmi cer toţi. Dar spuneţi-mi, dacă le-aş împlini dorinţa, pe cine aş mai putea ierta eu?

Fragmente din volumul Rugăciunea broaştei, scris de Anthony de Mello

V-ar mai putea interesa şi:

Povești cu tâlc – Iubirea

Povești cu tâlc – Bunătatea vieții

Povestire cu tâlc: ”Comoara primită în dar”