Povestioare cu tâlc. Despre adevărata semnificaţie a rugăciunii

0
158

Preotul din sat era un om sfânt, aşa că ori de câte ori oamenii aveau probleme apelau cu încredere la sfatul lui. Atunci el se retrăgea într-un loc special din pădure şi rostea o rugăciune pe care Dumnezeu o asculta inevitabil, astfel încât sătenii primeau întotdeauna ajutorul cerut.

Când preotul a murit, oamenii au continuat să apeleze la succesorul acestuia, care nu era un om la fel de sfânt, dar cunoştea secretul locului din pădure şi rugăciunea specială. De aceea, el s-a dus la locul respectiv şi a început să se roage:

– Doamne, tu ştii că eu nu sunt un sfânt, dar sper că nu o să te împiedici de acest lucru şi o să le refuzi consătenilor mei ajutorul cerut… De aceea, ascultă rugăciunea mea şi vino în ajutorul nostru.

Iar Dumnezeu i-a ascultat rugăciunea şi întregul sat a fost ajutat.

Când şi acesta a murit, sătenii au continuat să apeleze la succesorul său, care cunoştea doar rugăciunea specială, nu şi locul din pădure. De aceea, el s-a rugat:

– Doamne, ce îţi pasă ţie de un anumit loc? Oare nu este sfinţit locul de însăşi prezenţa ta sacră? De aceea, ascultă rugăciunea mea şi vino în ajutorul nostru.

Din nou, Dumnezeu i-a ascultat rugăciunea şi a continuat să-i ajute pe săteni.

Când şi acesta a murit, sătenii au continuat să apeleze la succesorul său, care nu cunoştea nici măcar rugăciunea specială. De aceea, el s-a rugat:

– Doamne, nu cred că există nişte cuvinte speciale care să te impresioneze la fel de mult ca şi strigătul unei inimi tulburate. De aceea, ascultă rugăciunea mea şi vino în ajutorul nostru.

Din nou, Dumnezeu i-a ascultat rugăciunea şi a continuat să-i ajute pe săteni.

Când şi acesta a murit, sătenii au continuat să apeleze la succesorul său. Acesta prefera însă banii rugăciunilor. De aceea, el s-a rugat astfel:

– Ce fel de Dumnezeu eşti tu, de vreme ce, deşi poţi rezolva foarte bine problemele pe care le-ai cauzat singur, refuzi să ridici un singur deget în favoarea noastră până când nu te implorăm să faci acest lucru? La urma urmei, nu ai decât să faci ce vrei cu aceşti oameni.

După care s-a întors la afacerile sale.

Şi din nou, Dumnezeu a ascultat rugăciunea lui şi a continuat să-i ajute pe săteni.

*                      *

 *

Împăratul mogul Akbar vâna odată prin pădure. Când a sosit vremea rugăciunii de seară, el a descălecat, şi-a întins pe pământ mantaua şi a îngenuncheat pentru ca să se roage, aşa cum fac pretutindeni în lume musulmanii devotaţi. Chiar în acel moment s-a întâmplat să apară o ţărancă, speriată că bărbatul ei a dispărut dimineaţa de acasă şi nu s-a mai întors. Extrem de agitată, ea nu l-a observat pe împărat, aşa că s-a împiedicat de el. Fără nici cel mai mic cuvânt de scuză, ea s-a ridicat în picioare şi a continuat să alerge prin pădure.

Akbar a fost foarte indispus de această întrerupere dar, fiind un bun musulman, a respectat legea tăcerii în timpul namaaz-ului. Chiar când îşi termina rugăciunea, femeia s-a întors, de data aceasta fericită, căci îşi găsise bărbatul. Văzându-l pe împărat şi întreaga sa suită, ea s-a înspăimântat. Akbar nu şi-a mai putut înfrâna furia şi a strigat la ea:

Explică-ţi comportamentul lipsit de respect, sau vei fi pedepsită!

Dintr-o dată, teama a dispărut din privirea femeii.

Ea l-a privit în ochi pe împărat şi i-a spus:

– Măria ta, am fost atât de absorbită de gândurile mele, încât nici nu te-am observat. Dacă nu mi-ai fi spus, nici acum nu mi-aş fi dat seama că m-am împiedicat de Măria ta. Cum se face atunci că m-aţi observat în timpul namaaz-ului, când ar fi trebuit să fiţi absorbit în Cel Unic, care este infinit mai important decât bărbatul meu pentru mine?

Împăratul a fost redus la tăcere, iar mai târziu le-a mărturisit celor apropiaţi că o ţărancă, ce nu era nici Mullah, nici erudită, l-a învăţat adevărata semnificaţie a rugăciunii.

*                      *

   *

Se obişnuieşte la catolici ca ei să-şi mărturisească păcatele unui preot şi să primească absolvirea lor, ca semn al iertării lui Dumnezeu. Din păcate, foarte mulţi oameni se folosesc de această metodă, convinşi că obţin astfel un certificat din partea lui Dumnezeu, care îi scapă de răsplata pe care o merită, căpătând o încredere mai mare în iertarea preotului decât în graţia lui Dumnezeu.

Aşa a fost tentat să facă şi Perugini, un pictor italian care a trăit în Evul Mediu, atunci când a simţit că i se apropie sfârşitul. În cele din urmă, el s-a decis să nu se ducă deloc la confesiune, căci acest lucru ar fi însemnat o insultă şi un sacrilegiu în faţa lui Dumnezeu, părând că doreşte să-şi salveze pielea.

Soţia lui, care nu ştia nimic de frământările sale interioare, l-a întrebat dacă nu-i este teamă să moară nespovedit. Perugini i-a răspuns:

– Draga mea, încearcă să priveşti altfel problema: profesiunea mea este pictura, şi trebuie să recunoşti că am fost un pictor foarte bun. Profesiunea lui Dumnezeu este iertarea, şi dacă este la fel de bun în profesia sa cum am fost eu în a mea, înseamnă că nu am nici un motiv să mă tem.

Fragmente din volumul Rugăciunea broaştei, scris de Anthony de Mello

V-ar mai putea interesa şi:

Trei povestioare cu tâlc despre rugăciune

Povestioare cu tâlc

Pilde şi povestioare duhovniceşti