POVEȘTI DE VACANȚĂ – Legenda busuiocului

BusuiocBusuioc – feciorul curajos și povestea lui

LEGENDA BUSUIOCULUI

Povestea spune că, demult, trăia un flăcău chipeș și curajos pe care îl chema Busuioc. Într-unul din anii acelor vremuri îndepărtate, o secetă a cuprins Pământul. Zmeii legaseră ploile, iar animalele și oamenii mureau de sete și de foame. Nimeni nu era atât de brav încât să înfrunte zmeii. Văzând acestea, Busuioc s-a dus să se lupte cu ei, dar a murit în luptă fiindcă aceștia erau numeroși. În amintirea viteazului flăcău, ce s-a dus fără teamă să salveze omenirea, Dumnezeu a lăsat pe Pământ o floare, busuiocul. Frunzele sale sunt foarte aromate, iar preoții folosesc florile atunci când binecuvântează casele, stropindu-le cu agheasmă.

TULSI – Busuioc Sfânt

Busuiocul pe care gospodinele îl pun în bucate diferă de busuiocul sfânt, numit tulsi. Busuiocul sfânt are o istorie de mai bine de 3000 de ani de uz medicinal cunoscut. Tulsi este varietatea de busuioc pe care preoții o folosesc pentru binecuvântarea caselor. În India, planta este folosită în rugăciunile de dimineață destinate asigurării sănătății, bunăstării și purității spirituale. Numele său înseamnă în sanscrită „cea neasemuită”. În fiecare casă din India există cel puțin un tulsi. Texte ayurvedice străvechi semnalează folosirea plantei pentru anihilarea veninului de la mușcături de șarpe sau de scorpion. Din tulpina de busuioc sfânt se fac mătănii protectoare, folosite în meditație.

În Thailanda, busuiocul sfânt este folosit în terapia tulburărilor digestive, a durerilor de cap, a afecțiunilor aparatului respirator. Este folosit în industria parfumurilor și în cea alimentară. În Surinam și în America de Sud este utilizat în caz de mușcături de șarpe. Este clasificat ca plantă care prelungește viața. Se crede că tulsi are că are forța purificării. Indienii cred că el dăruiește bunătate oamenilor, virtute și bucurie. Ajută la menținerea chakrei – echilibrul centrilor energetici ai omului. În textele hinduse, tot ce este asociat cu tulsi este sfânt.

Te invit să citești și Legenda macului.

Legendă auzită și repovestită de…

Mihaela Mușetescu