Povestea țăranului sihastru care împleteşte bucăţi de lemn

0
414

sihastruÎn cătunul Valea Mare de pe versanţii sudici ai Munţilor Apuseni, din comuna Ceru Băcăinţi, geniul lui Constantin Perţa, sau moş Costică, aşa cum îi spune toată lumea, transformă lemnul în adevărate opere de artă populară. Măiestria bătrânului constă în faptul că toate obiectele făcute de el sunt croite dintr-o singură bucată de lemn, fără cuie, pene sau alte legături.

Din mâinile lui Constantin Perţa prind contur obiecte ce şi-ar găsi locul în multe muzee din lume. Moş Costică este singurul din zonă care face minuni cu fiecare bucată de lemn de cireş, măr, păr, cer (un soi de stejar), corn, orice îi cade în mână. A prins drag de meşteşug de mic, de pe vremea când era slugă la un meşter priceput din sat. La început, a imitat modele văzute în cătunul de baştină, dar şi la Muzeul Orăşenesc din Orăştie. Treptat, şi-a creat modele prin care şi-a dezvoltat un stil propriu de exprimare artistică.

Fără metal în trupul lemnului

Moş Costică repectă o lege nescrisă a adevăraţilor lemnari: nicio bucată de metal nu trebuie să atingă trupul lemnului. Să nu „o spurce“. „Întâlnirea“ lemnului cu metalul este permisă o singură dată: atunci când meşterul îl taie cu toporul, al cărui fier este „sfinţit cu sudoare“. Altfel spus, trebuie să existe o luptă dreaptă între om şi copacul pe care urmează să-l tai. Nici nu poate intra în discuţie drujba, „ţircula (n.r. – circularul) şi abrihtul (n.r. – utilaj de tăiat cherestea)“. Mentalitatea meşterului a rămas încremenită în vremurile în care omul avea un respect pentru natură, lucru greu deînţeles astăzi.

Bătrânul nu poate să explice teoretic ceea ce el creează, dar când mâinile lui întâlnesc lemnul se naşte cea mai bună lecţie. Moş Costică aduce dintr-un loc doar de el ştiut o bucată de lemn de măr, pe care se vedea o mică scobitură. Scoate din buzunar o scoabă circulară şi un briceag cu lama de doar câţiva centimetri.

O cană cu lanț

Moş Costică se aşază pe lespedea din faţa casei şi începe ritualul transformării lemnului. Mai întâi are de făcut miezul cănii, găvanul. Ciopleşte repede, cu o precizie milimetrică. Fără să ajusteze, fără să şlefuiască. Lucrează fără să scoată un sunet. Când consideră că adâncitura este suficientă, abandonează scoaba şi ia briceagul. Scobeşte atent, până prinde contur „tortiţa“ cănii. Şi nu se opreşte aici. Transformă bucata de lemn rămasă în nişte cercuri concentrice, care sunt de fapt verigile lanţului cu care este „legată“ cana. Totul din aceeaşi bucată de lemn.  „Nu-i mare lucru“, spune zâmbind moş Costică.

„Păcat că nimeni nu-i duce meşteşugul mai departe“, declară primarul comunei, Remus Giurgiu. „Odată cu el moare un meşteşug popular. E un artist fără carte, dar înzestrat cu un talent rar. Este de o modestie aparte, n-ar spune o vorbă nechibzuită, care să-i supere pe ceilalţi. Preferă să trăiască în linişte, retras, şi să se ocupe de ceea ce ştie mai bine: sculptatul lemnului. Rar coboară de aici, de pe culmea cătunului Valea Mare“, spune primarul. Omul lucrează în afara timpului. Nu poate aproxima cât a muncit la o lingură cu coada dantelată, la un fus, ori la o bâtă de cioban ce „poartă“ cap de căprioară. „Nu mă uit la ceas, nu lucru încontinu“, spune cu zâmbetul pe buze moş Costică, în timp ce se ridică de pe lespedea de piatră din faţa casei. O particularitate a creaţiei sale este folosirea crestăturii şi a sculpturii în relief pe acelaşi obiect.

Valoarea banilor

Meşterul din Valea Mare trăieşte ca un sihastru, doar cu arta sa. N-a avut niciodată nevastă. „N-am avut timp, iar unde-s doi îi şi ceartă“, argumentează moş Costică. Nici de treburile gospodăreşti nu se mai ocupă ca altădată. Simte tot mai mult „povara anilor“. Moş Costică este chemat pe la târguri ale meşterilor populari, dar rar se şi prezintă. Merge doar atunci când vrea. Cel mai greu îi este să se despartă de lucrurile care ies din mâinile sale, chiar dacă amatorii i-ar da un preţ onorabil. „Au fost situaţii în care mi s-a oferit şi câte 100 de lei pentru o lingură şi 600 de lei pentru bâta cu cap de gâscă înghiţind un şarpe, dar nu le-am dat“, povesteşte moş Costică. El explică, fără reţineri, că aşa a vrut atunci. Asta nu înseamnă că duce lipsă de generozitate. Sunt situaţii în care îşi dăruieşte lucrurile fără ezitare.  Sculpturile lui au ajuns la „domni mari“ din Bucureşti, dar pot fi văzute şi la Muzeul Orăşenesc din Orăştie.

 Averea sihastrului

Pe Constantin Perţa l-am găsit în faţa casei sale, ridicată pe o culme a cătunului Valea Mare din Ceru Băcăinţi, comuna cu cea mai mică populaţie din judeţul Alba: 309 suflete. Era îmbrăcat în haine albe, „româneşti“, iar pe cap avea înfiptă până la sprâncene o cuşmă (n.r. – căciulă din blană de miel).

„Port cămeşă de cânepă şi iţari (n.r. – pantaloni de lână), aşa cum aveau şi strămoşii. Doar pe deasupra iau când este mai frig câte un sfetăr (n.r. – pulover) şi un laibăr (n.r. – sacou din lână)“, se prezintă moş Costică, după ce ne strânge mâinile de bun venit. Nu s-a pregătit special, ca să-l „tragem în chip“. De 75 de ani, nu s-a despărţit de straiele tradiţionale. Este ţinuta pe care o îmbracă în fiecare zi, fie că munceşte prin curte, fie că merge la biserică, în centrul comunei, sau la oraş. Îl încearcă, uneori, teama că se „gată hainele româneşti şi nu mai face nimeni altele“. Cu alte cuvinte, nicio femeie din zonă nu mai pune în funcţiune războiul pentru a ţese cămăşi şi pantaloni.

Muzeul din odaie

Mic la trup, sfios, cu vorbă subţire, nu ne-a întrebat pentru ce am venit, dar ne-a poftit cu căldură să intrăm în căsuţa lui, ridicată „din piatră de Ceru Băcăinţi“, la începutul Primului Război Mondial, în 1914. Deşi şubredă, este neschimbată de un secol. Din târnaţ (cerdac), ajungem în odaia din faţă, ce are, în loc de pardoseală, acelaşi lut de acum 100 de ani. Pe grindă stau atârnate câteva straie populare, iar pe măsuţa de lângă geam – câteva cărţi de rugăciune şi scule rudimentare de prelucrat lemnul.

Sursa: Adevarul

Jurnal Spiritual [fbshare type=”button”] [google_plusone size=”standard” annotation=”none” language=”English (UK)”]        [fblike style=”standard” showfaces=”false” width=”450″ verb=”like” font=”arial”]

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here