Povestea celui mai folositor animal

Oare știți voi, dragii mei, care este cel mai folositor animal din toată lumea?

Cu siguranță că vă gândiți deja la vreo vietate anume, dar nu vă pripiți cu răspunsul, cum am făcut eu.

O, îmi amintesc de parcă s-ar fi întâmplat ieri, deși au trecut ani mulți de atunci…

Eram și eu copil, ca și voi. Într-o zi, la școală, doamna profesoară ne-a întrebat pe toți copiii din clasă, care credem că este cel mai folositor animal. Eu, nici una, nici două, am și ridicat mâna să răspund.

oaie– Pentru mine, cel mai folositor animal este oaia.

– De ce? M-a întrebat doamna.

– Pentru că, bunicul meu este cioban și am văzut că oițele aduc mare folos. Din laptele lor se fac brânză, unt, caș iar din lână se fac tot felul de haine. Apoi, știu de la bunica o legendă care spune că oaia este un animal binecuvântat de Dumnezeu fiind blândă și supusă. De aceea, pentru mine, mioarele și mieluții lor sunt cele mai folositoare.

Dar nu terminasem bine de zis că, alături, o colegă mea de bancă, o zgâtie de fată, ridicase și ea mâna, agitând-o de ziceai că s-a cutremurat.

– Pentru mine, zise ea repede, cel mai folositor animal e vaca. Noi suntem acasă patru fraţi. Dacă nu am avea o vacă, ne-ar fi tare greu.În fiecare zi bem lapte, care e atât de gustos şi de sănătos, şi mâncăm brânză.În afară de asta, ştiu că de la vaci se mai foloseşte şi pielea, din care se fac haine rezistente şi bune.

vaca– Aşa este, a spus doamna profesoară, amândoi aţi răspuns foarte bine. Ei, dar alte animale?

În scurt timp, aproape toţi copiii erau cu mâna ridicată, aşteptând să răspundă, fiecare susţinându-şi animalul favorit cum putea mai bine.

– Pentru mine, zise colegul bondoc din prima bancă, cel mai folositor este porcul. Fac părinţii mei nişte cârnaţi şi un caltaboş, mamă, mamă, o bunătate…! În fiecare an creştem câţiva porci, aşa încât avem de mâncare, dar mai şi câştigăm câţiva bănuţi, căci în preajma Crăciunului îi vindem. Noi, toţi, râdeam pe înfundate. Auzi la ce îi era lui capul, la mâncare!

– Doamna profesoară, continuă el vădit iritat, ăştia doi din spatele meu râd şi zic întruna: sarmale, fripturi, şorici…

Doamna doar s-a uitat pentru o clipă la cei doi neastâmpăraţi. Aceştia au încremenit, văzând că sunt la un pas s-o facă lată.

porc– Cum spuneam, continuă mândru colegul din banca întâi, fericit că au fost puşi la punct năzdravanii, purceii se mulţumesc şi cu resturile din gospodărie, cu ce rămâne de la masa noastră.În loc să fie aruncate, toate sunt date la porci, făcându-se şi ceva economie. Ei, de-asta eu zic că cel mai folositor animal este porcul.

– Nu cred, nu cred, sări faţa slăbuţă de la fereastră. Noi avem acasă multe găini. Bunica mea merge mereu la piaţă şi vinde ouă. Aşa, cu ajutorul găinuşelor, ea reuşeşte să câştige bani. Iar acasă avem mereu ouă proaspete, care se ştie cât sunt de hrănitoare.

– Ce purcel, ce găini? Nu, nu, n-aveţi dreptate nici unul, se ridică încruntat flăcăul vânjos din spatele clasei. Cel mai folositor animal este calul. Păi, voi nu vă gândiţi că, dacă nu ar fi caii să are câmpul şi să care apoi recolta la moară, cum am mai avea noi pâine pe masă? Dar iarna, cât de greu ne-am încălzi, v-aţi gândit? Un cal înhămat aduce îndată o căruţă plină de lemne; unui om i-ar trebui o lună să care singur ce duce un cal numaidecât. Eu ştiu cel mai bine, fiindcă tatăl meu e căruţaş şi cu ajutorul cailor ţine toată casa.

cal– Da, poate că ai dreptate, sări cât colo fetişcana din faţa sa, dar degeaba ai căra tu de toate acasă, dacă n-ar avea cine să le păzească. Eu zic aşa: câinele este cel mai folositor animal. Ce ne-am face fără dulăul din curte? Hoţii ar prăda casa în lipsa noastră, vulpea ar fura din găini, iar lupii din oile de la stână, dacă n-ar fi păzite de câinii ciobăneşti. Toată lumea ştie că cel mai bun prieten al omului este câinele.Îl poţi dresa uşor, căci este un animal foarte deştept, ascultător şi fidel, care nu doreşte de la tine decât o vorbă bună şi o bucată de pâine, ori vreun os ce rămâne de la masă. Aşa că, eu ţin cu câinii şi căţeii şi dulăii şi…

catel– Aoleu, moară neferecată, se repezi colegul ei de bancă, se vede treaba că nu te-a muşcat niciodată vreo potaie, că n-ai mai vorbi aşa.

– Păi, dacă ai sărit gardul la vecin în curte să furi cireşe, cred şi eu că te-a muşcat. Bine ţi-a făcut!

– Ei, uşor copii, mai potoli doamna profesoară spiritele, care se încinseseră deja până peste poate.

Dacă ar fi de faţă animalele cu pricina să vadă cum le ţineţi partea, sigur ar fi foarte bucuroase, dar, pe de altă parte, cred că s-ar tăvăli de râs. Nu mai fiţi aşa pătimaşi! Adevărul este că fiecare are dreptate, în felul său. Observând însă că un singur copil nu ridica mâna, ci stătea cuminte şi liniştit în băncuţa sa, doamna profesoară se apropie de el şi îl întreabă:

– Dar tu ce crezi, la ce animal te-ai gândit? Băieţelul s-a ridicat uşor şi, cu glas încet, a răspuns:

– Pentru mine, cel mai folositor animal este… şobolanul. Nu pot să vă descriu ce feţe am făcut toţi. Pentru o clipă s-a lăsat o linişte deplină, de ai fi zis că nici nu mai respirăm, apoi dintr-odată am bufnit toţi în râs. Da”ce mai râdeam! Până şi pe chipul doamnei profesoare se ivise un zâmbet. Dar, tot dansa a pus capăt hohotelor ce nu mai conteneau:

– Dragilor, nu sunteţi curioşi de ce a ales colegul vostru şobolanul? Hai să vedem ce are de spus!

soricelÎntr-adevăr, toţi au tăcut ca prin farmec şi, cu ochii ţintă la colegul nostru, aşteptam explicaţia care să dezlege misterul hazliu. Foarte serios şi liniştit, el zise:

– Colegii mei râd degeaba. Tatăl meu, care munceşte mult şi aduce banii în casă, este miner. Dimineaţa, când pleacă la lucru, mama îi pregăteşte câte ceva de mâncare şi mereu îi pune alături şi câteva bucăţele, firimituri sau alte resturi pentru şobolanii din galeriile unde tata lucrează. Poate nu ştiţi, dar minerii săpa la adâncimi foarte mari şi singurele animale care se încumeta să trăiască prin acele unghere uitate sunt şobolanii. Tatăl meu şi ceilalţi colegi de breaslă nu le fac niciodată vreun rău, ba mai mult, îi şi hrănesc cu câte ceva.Şi asta fiindcă micile rozătoare sunt cele care simt cutremurele înainte ca acestea să pornească.Cu un an în urmă, la mina unde lucrează tatăl meu a fost un puternic cutremur de pământ, când multe galerii s-au surpat, prăbuşindu-se.Cu câteva minute înainte, şobolanii au început să fugă, agitându-se foarte tare. Tata, împreună cu ceilalţi ortaci, au lăsat imediat uneltele şi s-au grăbit să iasă la suprafaţă. Aşa au scăpat toţi cu viaţă.Şi asta datorită şobolanilor care i-au avertizat la timp. Ei i-au salvat. Vedeţi voi, dacă n-ar fi fost aceste rozătoare, astăzi aş fi fost orfan.De aceea, pentru mine cel mai folositor animal este şobolanul, căci mi-a făcut un bine atât de mare, salvând viaţa părintelui meu. Ei, acum nu mai râdea chiar nimeni. Doamna profesoară l-a mângâiat cu drag pe copil, apoi ne-a spus tuturor:

– Toate animalele au fost binecuvântate de Dumnezeu. Până şi pe şobolanii, despre care credeaţi că nu sunt buni de nimic, Domnul i-a înzestrat cu acest simţ special, fiind astfel foarte folositori. Fiecare animal are rostul şi menirea să!

Atunci am înţeles că toate pe lume au fost create de Dumnezeu cu mult folos. Chiar şi cele mai neînsemnate lucruri pot ascunde un rost măreţ şi important.Se spune că un cui poate salva o potcoavă; o potcoavă poate salva un cal; un cal poate salva o bătălie; iar o bătălie poate salva o ţară. Aşa că aveţi grijă de toate cele mărunte şi neînsemnate, căci în ele se ascund cele mari şi importante!

de Leon Magdan

Jurnal Spiritual

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here