Povara ostenelilor este micşorată de nădejdea belşugului roadelor

0
96

povaraVreau să vă dau obişnuita învăţătură şi să vă întind masă duhovnicească; preget însă şi şovăi când văd că nu culegeţi niciun rod de pe urma deselor mele predici. Că şi plugarii, când aruncă seminţele cu mâna plină în sânurile pământului şi văd că recolta nu merită ostenelile, nu mai lucrează pământul cu aceeaşi râvnă. Pentru că totdeauna povara ostenelilor este micşorată de nădejdea belşugului roadelor. Tot aşa şi eu aş fi îndurat cu uşurinţă osteneala aceasta multă a predicării, dacă aş şti că vă aduce folos predica mea. Dar aşa, când văd că după atâtea îndemnuri, după atâtea sfaturi şi ameninţări – că nici nu voi înceta de a vă aduce mereu aminte de înfricoşata judecată, de pedepsele de care nu vom putea scăpa, de focul acela nestins şi de viermele cel neadormit -, unii din cei ce mă ascultă – că nu voi pronunţa această sentinţă împotriva tuturor, Doamne fereşte! – uită tot ceea ce spun şi se duc să vadă priveliştea satanică de la hipodrom, cu ce nădejde să mai predic?

Pot să le mai dau eu această duhovnicească învăţătură, când îi văd că nu culeg din ea niciun rod, ci-mi ascultă predica numai din obişnuinţă? Când îi văd că aplaudă spusele mele şi arată că primesc cu multă bucurie cuvintele mele, dar după aceea aleargă iarăşi la hipodrom, iar acolo aplaudă mai furtunos pe conducătorii carelor de curse şi se înflăcărează nebuneşte deci? Când îi văd că aleargă împreună cu ei cu multă tărie, că adeseori se ceartă între ei şi spun că un cal n-a alergat bine, că alt cal s-a împiedicat şi a căzut, când îi văd că unul ţine cu un conducător de care de curse, iar altul cu altul? Nu se mai gândesc, nu-şi mai aduc aminte nici de cuvintele mele, nici de duhovniceştile şi înfricoşătoarele taine săvârşite aici, ci, ca şi cum ar fi prinşi de laturile diavolului; stau toată ziua acolo, cu ochii holbaţi la priveliştea aceea satanică şi se expun batjocurii iudeilor, elinilor şi celor care voiesc să râdă de credinţa noastră.

Cine va putea să îndure acestea fără să sufere, chiar de-ar fi de piatră sau fără simţire, cu atât mai puţin eu, care mă străduiesc să vă arăt tuturora dragoste părintească? Nu mă îndurerează numai faptul că vă e fără de folos osteneala mea, ci cu mult mai mult mă apasă când mă  gândesc că cei ce săvârşesc asta îşi fac şi mai împovărătoare osânda. Că eu aştept de la Stăpânul plata ostenelilor; mi-am făcut întreaga datorie, am depus argintul, v-am împărţit talantul încredinţat mie şi n-am lăsat nimic din ceea ce trebuia să fac.

Dar spune-mi: ce cuvânt de apărare, ce iertare vor avea cei ce au primit acest argint duhovnicesc, de vreme ce nu li se cer numai spusele mele, ci şi îndeplinirea spuselor? Cu ce ochi se vor uita la Judecător? Cum vor suporta ziua aceea înfricoşată, chinurile acelea de nesuferit? Vor spune că n-au ştiut? Nu! În fiecare zi i-am învăţat, i-am sfătuit, i-am îndemnat; le-am arătat năpasta înşelăciunii, mărimea pagubei, viclenia petrecerii celei drăceşti, şi nici aşa n-am putut să-i opresc.

Dar pentru ce vorbesc eu de ziua cea înfricoşată? Deocamdată să vorbim de cele ce se petrec aici, pe pământ. Spune-mi, rogu-te, cum vor putea veni cu îndrăznire la biserică cei care au luat parte la spectacolul acela drăcesc, când conştiinţa lor se ridică împotrivă şi strigă puternic? Oare nu aud aceştia ce spune fericitul Pavel, dascălul lumii? Ce părtăşie are lumina cu întunericul sau ce parte are credinciosul cu cel necredincios? De câtă osândă nu este vrednic credinciosul care, după cele ce se săvârşesc aici, după rugăciuni, după înfricoşate taine, după ascultarea învăţăturii celei duhovniceşti, după slujba de aici, pleacă luminat de lumina soarelui dreptăţii, de se aşează la spectacolul acela drăcesc, alături de necredincios, alături de cel ce rătăceşte în întunericul necredinţei?

Spune-mi: cum voi putea închide gura elinilor sau iudeilor? Cum voi putea să-i aduc la noi pe aceştia, cum îi voi îndupleca să vină la credinţă, când îi văd pe ai noştri amestecându-se cu ei la spectacolele acelea pierzătoare de suflet şi pline de toată întinăciunea? Spune-mi: pentru ce te duci iarăşi acolo să te murdăreşti, după ce ai fost aici, după ce ţi-ai curăţit cugetul, după ce ţi-ai ridicat sufletul spre trezie şi căinţă? Oare nu auzi pe un înţelept zicând: Când unul zideşte şi altul strică, ce folos au, fără numai că se ostenesc?”

Aşa se întâmplă şi acum. Când cele zidite de mine aici, printr-o necontenită învăţătură şi prin această sfătuire duhovnicească, le dărâmi dintr-o dată, ducându-te acolo, şi le arunci, ca să spun aşa, la pământ, ce folos mai am să le zidesc din nou, când tu le dărâmi iarăşi? N-ar fi aceasta o mare nerozie şi o mare nebunie? Spune-mi, dacă ai vedea pe unul din cei ce zidesc case că face astfel, nu l-ai socoti nebun, că se osteneşte în zadar şi că-şi iroseşte puterile unde nu trebuie? Gândeşte la fel şi despre această zidire duhovnicească şi rosteşte aceeaşi hotărâre.

Că iată! Eu, pentru că am fost rânduit spre lucrul acesta de harul lui Dumnezeu, înalţ în fiecare zi zidirea aceasta duhovnicească şi mă străduiesc să vă îndrum spre învăţarea virtuţii; dar unii din cei care vin aici dărâmă la pământ, într-o clipă aproape, cu mâinile lor, din pricina acestei nepăsări nespuse, zidirea aceasta înălţată de mine cu multă osteneală. Prin aceasta ei îmi pricinuiesc mie mare tristeţe, iar lor, prăpăd cumplit şi pagubă de nesuferit.

„Omilii la săracul Lazăr” – Sf. Ioan Gură de Aur

Jurnal Spiritual

V-ar mai putea interesa şi aceste articole

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here