Potcoava de aur – Poveste din Guatemala

potcoavaDon Pedro era trist: noaptea animalele intrau pe câmpurile lui şi îi călcau recolta. Ce putea face?

„Toată recolta va fi distrusă dacă nu facem ceva!” le-a zis Don Pedro fiilor săi.

„Tată, voi sta eu de veghe pe câmp toată noaptea a zis Manolo, fiul cel mare, şi voi prinde animalele.”

Noaptea, Manolo şi-a întins o rogojină pe jos, la marginea câmpului şi a stat de veghe. Dar pe la mijlocul nopţii a adormit, iar animalele sălbatice au venit şi au călcat recolta de porumb.

În următoarea noapte, a stat de veghe fiul mijlociu, José, care însă a păţit-o la fel ca Manolo.

„Poate că Miguel va reuşi să prindă sălbăticiunile”’, a spus Don Pedro. Manolo şi José au râs, căci Miguel, fratele lor mai mic, umbla cu capul în nori tot visând ca într-o zi să se alăture trupei de la circ. Cum putea el să reuşească acolo unde fraţii mai mari dăduseră greş?

Migue! însă nu şi-a întins rogojina pe jos. El s-a aşezat pe un scaun înalt şi făcea exerciţii cu funia, legând diferite tipuri de noduri pentru a rămâne treaz.

La scurt timp după miezul nopţii, Miguel a auzit bătăi de aripi şi şase cai au coborât pe câmp, nechezând voios şi călcând lanul de porumb. Miguel a aruncar lasoul şi a prins unul din cai. Calul s-­a ridicat pe picioarele din spate, dar nu a putut să fugă cu ceilalţi.

Miguel a legat calul prins şi a aşteptat să vină dimineaţa. La lumina zorilor, Miguel a văzut că acesta nu era un cal obişnuit, căci avea aripi şi o mantie colorată în culorile curcubeului.

„Eu sunt regele cailor zburători, a zis calul, lasă-mă să plec.”

„Numai dacă îmi proiniţi că nu vei mai distruge recolta tatălui meu”, a răspuns Miguel. „Îţi promit”, a răspuns regele cailor şi Miguel a dezlegat funia, lăsându-l să plece.

„Drept răsplată, îţi dau potcoava mea de aur”,  a zis calul,  dând din aripi şl ridîcându-se în aer. „Dacă ai vreodată nevoie de ajutor, e de ajuns să atingi potcoava”.

Odată ce recolta era în siguranţă, Miguel a luat potcoava şi a plecat să-şi caute norocul în lume.

Într-un târziu,  a ajuns într-un mare oraş în care trăia un rege. Fiica regelui căuta un soţ,  dar nu voia să se mărite cu un conte sau cu un baron oarecare.  Ea căuta un bărbat viteaz şi înţelept şi a pus la cale o întrecere pentru a-l găsi pe cel care o merita cu adevărat. Prinţesa urma să stea în vârful celui mai înalt turn din oraş, cu inelul de logodnă în mână,  astfel încât doar cel care ajungea să ia inelul din mâna ei urma să îi devină soţ.

Timp de trei zile,  mulţi tineri viteji au încercat să urce zidurile turnului. Unii au folosit scări înalte sau funii,  dar pereţii erau mult prea abrupţi. Alţii au încercat să zboare până la turn punându-şi aripi,  dar acestea se stricau înainte  ca ei să-şi ia zborul. Prinţesa a tot aştepatat, dar niciunul dintre tineri nu a ajuns aproape de ea..

Şi, chiar atunci când era să se lase păgubaşă, în piaţă apăru  un tânăr îmbrăcat în haine sărăcăcioase, călare pe un cal fermecat, ce strălucea ca un curcubeu!

În văzul tuturor, calul de culoarea curcubeului şi-a desfăcut aripile.

Toată lumea a rămas cu gura căscată când calul s-a ridicat în zbor până la balconul la care aştepta prinţesa. Tânărul a luat inelul din mâna ei, care, mă credeţi sau nu, i-a zâmbit şi i-a trimis un sărut. În sfârşit, isteaţa fată îşi găsise un bărbat pe măsura ei. Nu era el baron sau conte, dar ştia să-şi pună mintea la treabă.  Acest tânăr era, după cum v-aţi dat probabil seama, Miguel, mezinul!

După nuntă, el i-a întors potcoava de aur calului de culoarea curcubeului mulţumindu-i din suflet. Regele cailor zburători îl răsplătise peste măsură!

Ocolul pământului în 80 de poveşti, Saviour Pirotta

Jurnal Spiritual

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here