Cum postim și ce mâncăm?

0
242

posturi crestineSunt posturi peste an pe care crestinii le respecta. Insa „Postul stă nu numai în a mânca rar, ci în a mânca puțin; și nu numai în a mânca o dată, ci în a nu mânca mult. Nechibzuit este postitorul care așteaptă până la ceasul mesei ca atunci să se dedea mâncatului cu nesaț atât cu trupul, cât și cu mintea.”

„Fericiți cei flămânzi, că aceia se vor sătura”

„Cel ce vrea să aibă dreaptă socotință la mâncat trebuie să ia seama ca să nu aleargă între bucatele gustoase și cele negustoase. Acest lucru este dobitocesc, și la om, care-i ființă înțelegătoare, nu este vrednic de laudă. Iar de mâncare gustoasă ne lepădăm ca să ne smerim mădularele cele războnice ale trupului și să dăm slobozenie lucrărilor duhului.”

Adevăratul post stă nu numai în istovirea trupului, ci și în a da celui flămând bucata pe care ai vrea tu însuți să o mănânci: „fericiți cei flămânzi, că aceia se vor sătura” (Mt. 5, 6).”

Vorbind îndeobște despre cele ce au să fie despre slăbiciunea de care vor da dovadă toți spre sfârșitul neamului omenesc, batiușka poruncea să nu ne istovim, după obiceiul din vechime, cu nevoințe ale postirii care acum nu mai sunt pe măsura puterilor omenești. El poruncea să ne temem. Ne poruncea să fugim de trândăvire (achedie) ca de foc; să ne păzim de ea ca de cel mai mare vrăjmaș.

Îl mâniem pe Domnul și prin neținerea sfintelor posturi.

„Nu e păcat mai greu, măicuță, nu e nimic mai groaznic și mai pierzător pentru duh ca trândăvrea”. Asa spunea batiușka Serafim, drept care le și poruncea maicilor nu numai să fie totdeauna sătule, ci chiar să ia pâine cu ele la lucru. „Îți pui colțucul în buzunar, spunea el. Când obosești, când ești istovită, nu te trândăvi: mănâncă puțină pâine, și la lucru!” El le poruncea chiar și sub pernă să aibă puțină pâine. „Vin peste tine trândăvirea și gândurile, măicuță, spunea batiușka Serafim; scoateți pâinica și mâncați, și trândăvirea are să treacă; pâinica o s-o gonească și o să vă dea somn bun după osteneală, măicuță!”

„Noi, cei trăitori pe pământ, mult am rătăcit de la calea mântuitoare. Îl mâniem pe Domnul și prin neținerea sfintelor posturi – acum creștinii dezleagă la carne și în sfintele păresimi, și în orice post, miercurile și vinerile nu le țin. În vreme ce Biserica are pravilă: cei ce nu țin sfintele posturi și toate miercurile și vinerile din an, mult păcătuiesc.”

„Dumnezeu trimite pedepsele tocmai pentru faptul că oamenii de acum, disprețuind rânduielile Sfintei Biserici și ale Sfinților Părinți și urmând păgânilor, tot calcă nu numai miercurile și vinerile, ci până și posturile și praznicele.”

Pâinea și apa nu fac rău nimănui.

La întrebarea dacă se poate mânca de dulce în posturi atunci când cuiva îi face rău mâncarea de post și doctorii îi prescriu să mănânce de dulce, batiușka a răspuns. „Pâinea și apa nu fac rău nimănui. Cum trăiau oamenii înainte câte o sută de ani? Nu numai cu pâine va trăi omul, ci cu tot cuvântul care iese din gura lui Dumnezeu. Ceea ce Biserica a rânduit la cele șapte Soboare a toată lumea (Sinoade ecumenice), aceea să împlinești.

Vai celui ce va adăuga un singur cuvânt la rânduielile acelea ori va scoate un singur cuvânt din ele. Ce au de zis doctorii despre drepții care vindecau de bube cu puroi prin singură atingerea lor și despre toiagul lui Moisi, prin care Dumnezeu a scos apă din piatră? Ce folos este omului dacă va dobândi lumea toată, iar sufletul și-l va pierde?  Domnul ne cheamă: veniți la Mine, toți cei osteniți și împovărați. Eu vă voi odihni pre voi: pentru că jugul Meu este bun și sarcina Mea este ușoară. Dar noi nu vrem.”

Nu este Împărăția lui Dumnezeu mâncare și băutură, ci dreptate, pace și bucurie în Duhul Sfânt. Nu trebuie să dorim niciun lucru deșert. In rest, toate lucrurile lui Dumnezeu sunt bune. Si fecioria este slăvită, și de posturi avem nevoie pentru a-i birui pe vrăjmașii trupești și pe cei sufletești. Și căsnicia este binecuvântată de Dumnezeu: și i-a binecuvântat pre ei Dumnezeu, zicând: creșteți și vă înmulțiți. Numai vrăjmașul le tulbură pe toate.”

„Rânduieli de viață creștină” – Sf. Serafim de Sarov

Jurnal Spiritual

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here