Poșta Română. Știați că…

0
197
Mască individulă la preț de producător - 3,5 RON(inclusivTVA) - Click AICI

postaPoșta de pe meleagurile noastre a fost pentru prima dată amintită in Evul Mediu? A fost înființată pentru a transmite poruncile domnului în teritoriul stăpânit. “Poștașii” de atunci foloseau caii, pe care locuitorii satelor și orașelor tranzitate erau obligați să-i pună la dispoziție.

Serviciile poștale române sunt atestate pentru prima dată în “Hrisovul” dat de domnitorul Mircea cel Bătrân, în anul 1399, la Giurgiu? Prin acesta, localitățile trebuiau să asigure curierilor domnești mijloace de transport, cai și căruțe pe două roți, numite olace. La începutul ei, poșta cuprindea mai ales serviciul de transport al călătorilor și al corespondenței oficiale a domnilor și marilor dregători.

Poșta modernă s-a născut în 1864, când domnitorul Alexandru Ioan Cuza a unit serviciul poștal cu cel telegrafic? În 1893 acestora li s-a adăugat și serviciul telefonic, luând naștere simbolul PTT.

În 1874, la Berna se desfășoară primul Congres Poștal în cadrul căruia s-a decis crearea Uniunii Poştale Universale, România fiind unul dintre cei 22 de membri fondatori ai organizaţiei? La acest Congres, România a fost reprezentată de George Lahovari, director general al poștelor și telegrafelor.

La 1 mai 1865, se introduce serviciul abonamentelor prin poștă la presa din țară și străinătate? Administraţia poștală percepea un comision fix de 10% din costul abonamentului, plus cheltuielile de expediere a sumelor și francarea trimiterilor. Tot în anul 1865, este organizat serviciul de poștă rurală, care asigura legatura între comune, prin curse de factori.

România a preluat, pentru perioada 2004 – 2008, funcția de președinte al Consiliului de Administrație al Uniunii Poștale Universale? În acest fel, compania a luat parte la luarea celor mai importante decizii referitoare la viitorul serviciilor poștale.

În prezent Poșta Românî numără peste 30000 de angajați? Numărul subunităților poștale de pe teritoriul țării este de 55000, distribuind aproximativ 11 milioane de trimiteri săptămânal.

Sursa: stiati-ca.com

Jurnal Spiritual

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here