Portret de erou. Generalul de corp de armată Ion Dumitrache, un vânător de munte şi a sa Divizie de Cremene

0
838

Portret de erou. Generalul de corp de armată Ion Dumitrache, un vânător de munte şi a sa Divizie de Cremene

Motto:

„Trăim cu frenezie o flecăreală continuă, mulţumiţi că avem ce bârfi, fără să ne pese că ţara în care locuim ar putea fi părăsită de Istorie.”

Octavian Paler

     Stimaţi cititori, reiau aici, pe cărările Jurnalului Spiritual, prezentarea unor crâmpeie din viaţa unor oameni de excepţie care au făcut şi fac cinste neamului românesc.Mie mi se pare că-n zilele noastre vorbim prea puţin despre cei care ne fac sau ne-au făcut mândri în lumea întreagă de-a lungul timpului.Cei care ocupă, fără tăgadă, locurile de cinste în memoria colectivă a ţării noastre şi în paginile manualelor de istorie.

       Tocmai pentru că sacrificiul lor merită asta, trebuie să mai ieşim, din când în când, din cotidianul sufocant al urzelilor politico-sociale vremelnice şi să ne aducem aminte de cei cu care ne mândrim. De unii poate am auzit, de alţii poate mai puţin. Acesta este, în fapt, demersul pe care-l joacă, la roata istoriei, rândurile de faţă şi altele asemenea lor, menite a aduce în mintea şi sufletul cititorului oameni, fapte şi întâmplări care au contribuit, definitoriu, la existenţa de azi a României şi a spune poveşti adevărate şi frumoase despre eroi. Despre eroii români, fie ei ostaşi, cărturari de seamă, conducători de neam, savanţi ori oameni ai artelor, de pe tot cuprinsul coordonatelor fizice şi morale ale existenţei româneşti.

       Ne trăim viaţa cu mai mare sau mai mică patimă şi intensitate, alergăm după obiective şi lucruri mai mult sau mai puţin trecătoare, suntem, mai mult sau mai puţin, prizonierii propriilor noastre dorinţe, frustrări, împliniri sau neîmpliniri, uitând, nu de puţine ori, să fim oameni pe de-a-ntregul, să ne caracterizăm şi să fim caracterizaţi în tot ceea ce facem, mereu, prin prisma valorilor perene ale umanităţii: empatie, altruism, dedicare, perseverenţă, sacrificiu şi modestie.

      De aceea mi-am propus a aduce-n amintire astăzi crâmpeie din viaţa unui mare ostaş, vânător de munte, trăitor  pe meleaguri braşovene şi care a avut şansa să lupte cu cinste pentru ţara sa, în fruntea unei divizii româneşti de vânători de munte ( Divizia 2 Munte) şi care a purtat, pe bună dreptate, un renume deosebit, Divizia de Cremene.Este vorba despre generalul de corp de armată Ion Dumitrache.

       Personal, am scris multe articole în ţară şi prin străinătate sau am colaborat la apariţia mai multor cărţi despre vânătorii de munte. Am „săpat” de multe ori prin arhivele militare sau civile după documente care pomenesc viaţa, luptele şi evoluţia trupelor de vânători de munte din Armata României, trupe create în vâltoarea primului război mondial, la 3 noiembrie 1916, dar, faptic, am ajuns să cunosc multe despre acest OM după ce am ajuns s-o cunosc pe văduva acestui mare general al României, o Doamnă care mi-a încredinţat o parte însemnată şi valoroasă din amintirile scrise ori obiecte ce au aparţinut soţului său, Aurelia Dumitrache.
        Ion Dumitrache s-a născut pe 25 august 1889 în Ciorăşti, în apropiere de Râmnicu Sărat. Cariera sa militară a început in 1909, când a intrat in Şcoala militară de ofiţeri de infanterie, pe care a absolvit-o in 1911, primind gradul de sublocotenent. A fost repartizat la Regimentul 38 Infanterie Neagoe Basarab în Brăila. În 1917 a fost avansat la gradul de căpitan. A fost rănit de două ori în timpul luptelor din 1916-1917. După terminarea  războiului, fiind încă pe frontul din Ungaria, în 1919, a fost admis la Şcoala Superioară de Război, în anul 1920 a fost avansat maior, iar în 1921  a fost repartizat în statul major al Diviziei 1 Vânători de la Arad.

       În anul 1924 a fost mutat la comandamentul Diviziei 1 Munte de la Sinaia. Ulterior, după o activitate susţinută şi pe deplin merit, în 1929 a fost avansat la gradul de locotenent-colonel, fiindnumit comandant al Batalionului 2 Vânători de Munte din Caransebeş.Ulterior, în 1935, fiind avansat la gradul de colonel, a primit comanda Grupului 4 Vânători de Munte din Bistriţa. În perioada dintre februarie 1938 şi martie 1939 a îndeplinit, la ordin, şi funcţia de prefect al judeţului Năsăud.

      Pe 10 mai 1941, cu puţin timp înainte ca România să intre în cel de-al doilea război mondial, a fost avansat la gradul de general de brigadă şi  numit la comanda Brigăzii 2 Mixtă Munte, subordonată Corpului de Munte din Armata 3 Română. A rămas la conducerea acestei unităţi  pe toată durata campaniilor contra Armatei Roşii. A început ofensiva in Bucovina de Nord pe 3 iulie, ducând lupte grele pentru Hotin cu trupele Armatei 12 Sovietice aflate in retragere.

       Pe 19 iulie, Brigada 2 Mixtă Munte a trecut Nistrul şi a inaintat spre Bug luptând cu ariergărzile Armatei 18 Sovietice. Pe 25 iulie, în timp ce trupele sale erau angajate în lupte grele la sud de Kapusteany, punctul de comandă al generalului Dumitrache a fost bombardat de artileria grea sovietică, dar, din fericire, nu a fost rănit. Ofensiva a continuat şi vânătorii  săi de munte au ajuns la Bug pe 10 august. După un răgaz de zece zile, Corpul de Munte a început înaintarea către Nipru, unde a ocupat poziţii defensive. Pe 16 si 17 septembrie, Brigada 2 Mixtă Munte a traversat fluviul la Berislav şi apoi a fost dipusă în apărare. Contraofensiva Armatelor 9 si 18 Sovietice la nord de Marea de Azov a început pe 23 septembrie. Brigada 2 Mixtă Munte a rezistat iniţial puternicei presiuni la care a fost supusă.
       Pe 25 septembrie însă frontul a fost rupt în sectorul Batalionului 15 la Ulianovka. Generalul Dumitrache a contratacat cu rezervele, reuşind să salveze batalionul ameninţat şi stabileşte o nouă linie de apărare la nord de Malaya Belozerka. Pe 27 septembrie, din nou, forţe superioare sovietice au rupt frontul brigăzii, încercuind Batalionul 10 Vânători de Munte. Acesta a rezistat doua zile în încercuire. Brigada 2 Mixtă Munte a organizat o nouă poziţie defensivă la 800 m sud de Malaya Belozerka. În restul frontului marii unităţi, batalioanele de vânători de munte au rezistat atacurilor şi au ramas pe loc, chiar dacă de multe ori tancurile sovietice au reuşit să pătrundă în spatele primei linii şi să împiedice aprovizionarea cu muniţii si hrană şi evacuarea răniţilor.

        Până pe 5 noiembrie, trupele generalului Dumitrache au curăţat sectorul Berdiansk – Molotcinaya. În urma acestei ultime operaţii, deoarece Brigada 2 Mixtă Munte a fost marea unitate a Corpului de Munte cea mai afectată de pierderi în luptele din ultimele luni, a fost trimisă acasă in România pentru refacere, ajungând in garnizoane pe data de 7 decembrie. Astfel se termina prima campanie a generalului de brigadă Ioan Dumitrache. În timpul celor aproape cinci luni de luptă pierduse 1.926 de ostaşi, morţi, răniţi şi dispăruţi.

        A fost decorat cu ordinul Mihai Viteazul clasa a III-a pentru recucerirea Hotinului la începutul campaniei. În luna iulie 1942, Divizia 2 Munte (brigada devenise divzie pe 15 martie, la fel ca şi celelalte brigăzi de munte) a fost trimisă iar pe front, în Caucaz. La începutul lunii august1942 a trecut Donul la Rostov şi a înaintat spre sud, trupele generalului Dumitrache fiind subordonate Armatei 1 Panzer germane. Primele lupte grele le-a dat pentru forţarea Râului Baksan pe 22 august.

       A reuşit să stabilească un cap de pod lângă Kysburun, şi după trei zile a cucerit înălţimea cu cota 910 care controla Valea Baksanului. În următoarele zile, poziţiile de pe aceasta colină au fost puternic atacate, însă Divizia 2 Munte a rezistat eroic sub comanda destoinicului general. În noaptea de 1/2 septembrie generalul Dumitrache a trebuit să-şi retragă oamenii peste râu la ordinul Armatei 1 Panzer, deoarece comandamentul german era ingrijorat de pericolul pe care îl prezenta capul de pod sovietic din zona Înălţimilor Sayuko.

       Retragerea a fost executată rapid şi fără pierderi. Divizia 2 Munte a primit apoi sarcina de a elimina capul de pod, acţiune care a fost executată pe 18 octombrie, capturându-se peste 400 de prizonieri şi nimicind foarte mulţi inamici. Pe 25 octombrie generalul de brigadă Ioan Dumitrache a început ofensiva către Nalcik, forţând din nou Baksanul şi rupând frontul între Divizia 295 Infanterie şi Divizia 2 Gardă sovietice. Până pe 28 octombrie, după lupte grele, Divizia 2 Munte a cucerit obiectivul primit. Pierderile româneşti ale trupelor generalului Dumitrache au fost de 820 de ostaşi, morţi, răniţi şi dispăruţi. Pe lângă masivele pierderi provocate inamicului, vânătorii de munte ai generalului Dumitrache au luat 3.079 de prizonieri. Ca urmare directă a acestor luprte dar şi ca o recunoaştere a modului de acţiune din luptele precedente, generalul Ion Dumitrache a fost ulterior promovat şi a primit Ordinul Mihai Viteazul clasa a II-a şi Crucea de Cavaler a Crucii de Fier.
      În luna noiembrie 1942, cursul războiului s-a schimbat iar Armata Roşie a trecut la ofensivă în Caucaz. Divizia 13 Panzer germană a fost încercuită la sud de Mairamadag. Misiunea de a o scoate din încercuire a revenit generalului Dumitrache, care cu Grupul 4 Vânători de Munte a repus stăpânire pe şoseaua Ordzonikidze-Alagir, permiţând retragerea tancurilor germane. După câteva luni de lupte grele, divizia işi pierduse mult din capacitatea de luptă. Cine cunoaşte artă militară ştie cât de greu au luptat vânătorii de munte români, raportat la dotarea lor, pentru a salva o divizie germană super-titrată şi foarte bine dotată cu armament şi tehnică!… Dar n-au pregetat s-o facă…Iar Armata Roşie începuse, la acea dată să fie aprovizionată serios cu noi tipuri de armament şi tehnică iar rezerva lor umană era, practic, inepuizabilă…

       La începutul lunii ianuarie 1943 a început replierea prin lupte a trupelor Axei din Caucaz. Sorţii războiului nu mai erau favorabili. Divizia 2 Munte a ajuns în Peninsula Taman pe 28 ianuarie, fiind subordonată Corpului 52 German din Armata 17 Germană. În februarie1943, Divizia 2 Munte a fost întărită cu un detaşament german şi a ocupat poziţii defensive pe malul vestic al Raului Beysuk. Sub presiunea ofensivei sovietice, trupele Axei au fost silite să se replieze luptând pe poziţii succesive, divizia generalului Dumitrache ajungând pe 17 februarie la Saboisky.

       Patru zile mai târziu a recucerit satul Vasilchenko, iar la începutul lui martie a curăţat satul Belikov de trupe sovietice şi a eliminat trupele inamice infiltrate lângă Lagunele Svistielniov. În urma acestor lupte, Divizia 2 Munte a ajuns la capătul puterilor, fiiind angajată neîntrerupt în campanie timp de 203 zile.Pe atunci purta deja supranumele de Divizia de Cremene iar soldaţii sovietici îi porecliseră pe vânătorii de munte români „diavolii verzi”…Comandantul diviziei şi soldaţii săi au câştigat respectul eşaloanelor superioare române şi germane. Nu mai puţin de 478 de Cruci de Fier clasele 1 si 2 au fost acordate militarilor diviziei.

       Pe 20 martie, Divizia 2 Munte a fost scoasă din prima linie şi a fost trimisă in Crimeea pentru refacere. Generalul de divizie Ion Dumitrache (avansat la acest grad în luna ianuarie 1943) s-a ocupat de refacerea şi reorganizarea diviziei sale, efectuând şi misiuni de rutină în Crimeea. Generalul Dumitrache a preluat pe 10 noiembrie conducerea unui mai mare detaşament românesc, alcătuit din trupe din Diviziile 1 si 2 Munte, 10 şi 19 Infanterie, care trebuia să limiteze capul de pod realizat de Armata Roşie în sudul Marii Sivas.

        Întors la Divizia 2 Munte, generalul Dumitrache a comandat o grupare de vânători de munte, care, între 29 decembrie 1943 şi 4 ianuarie 1944, împreună cu o grupare condusă de generalul de brigadă Leonard Mociulschi, prietenul şi camaradul său cu care va locui împreună în Braşov după război, a eliminat peste 3.700 de partizani în Munţii Iaila. În timpul noii ofensive a Frontului 4 Ucrainean din aprilie 1944, când trupele sovietice au pătruns în Crimeea, divizia generalului Dumitrache a fost împărţită în două: o parte la Sevastopol, asigurând apărarea unui sector al fortăreţei, respingând între 15 şi 30 aprilie nu mai puţin de 24 de atacuri inamice.

       Întors în ţară cu marea sa unitate, generalul Dumitrache a început iar refacerea diviziei sale, care se va distinge din nou, în toamna anului 1944, dar contra altor inamici şi cu alt comandant. Pe 20 august 1944 generalul Dumitrache a fost numit la comanda Corpului de Munte, aflat pe frontiera româno-ungară din sud-estul Transilvaniei. În urma evenimentelor din Bucureşti din 23 august 1944, a doua zi, trupe germane au ocupat poziţii cheie în Braşov, controlând gările, punctele obligatorii de trecere şi intersecţiile importante.

      Generalul Dumitrache a organizat rapid cu forţele pe care le avea la dispoziţie detaşamente mixte care, pe 25 august 1944, au „curăţat” oraşul de trupe germane şi horthyste, capturând peste 500 de prizonieri şi 6 tunuri. Până pe 30 august a apărat frontul între Întorsura Buzăului şi Homorod cu trupe din Divizia 1 Munte şi Divizia 13 Infanterie-instrucţie, respingând atacurile locale date de trupe ungare şi germane şi blocând accesul dinspre sud a trupelor germane aflate în retragere din Muntenia. Pe lângă pierderile directe cauzate iunamicului au fost capturaţi alţi 300 de prizonieri şi 36 de avioane. Generalul Ion Dumitrache este cel care a eliberat Braşovul de sub ocupaţia trupelor germane. Diplomaţia generalului în ceea ce priveşte comportamentul faţă de populaţia maghiară şi săsească din Braşov a detensionat o situaţie ce putea degenera într-un veritabil război civil.

       De la acea dată şi până pe 2 septembrie 1944 a atacat şi a reocupat zonele Aita Seacă şi Biborţeni. Corpul de Munte al generalului Dumitrache a fost întărit la începutul lunii septembrie, fiind alcătuit din Diviziile 1 Munte, 3 şi 6 Infanterie. Pe 7 septembrie a fost reluată ofensiva sovieto-română în Transilvania, iar Corpul de Munte, subordonat Armatei 4 Române, a re-ocupat Sfântul Gheorghe ziua următoare şi Odorheiul Secuiesc pe 13 septembrie. Pe 28 septembrie 1944 a atacat pe Râul Mureş şi a intrat în Târgu Mureş.

        Următoarea ofensivă condusă de el a început pe 9 octombrie, Corpul de Munte urmărind trupele Sub-grupului de Armate Wohler care se repliau spre vest. Pe 14 octombrie generalul Dumitrache a intrat în Gherla. A fost ultima acţiune notabilă a Corpului de Munte, care două zile mai târziu a fost retras din linia întâi şi trimis în garnizoană la Braşov. Fireşte, vânătorii de munte au continuat războiul, prin Divizia 2 Munte până pe 12 mai, ajungând aproape de Praga. Pe 15 noiembrie 1944 generalul Dumitrache a primit Ordinul Mihai Viteazul cu spade cls. a III-a. Numai trei generali români au primit clasele a III-a şi a II-a a modelului 1941 şi clasa a III-a a modelului 1944, generalul Dumitrache fiind unul dintre ei. Toţi au fost vânători de munte.
      A fost înlocuit la comanda Corpului de Munte de generalul de corp de armată Radu Gherghe, el fiind numit comandant secund. Luptase prea bine împotriva sovieticilor şi începuse să fie dezavuat şi persecutat…A rămas în această funcţie până pe 20 martie 1945. În timp ce se afla încă în echipa de comandă a Corpului de Munte a fost arestat,în luna februarie 1945, în urma unui denunț că ar fi ordonat, în 1942, la Nalcik, represalii împotriva populaţiei civilie și și-ar fi însușit diferite materiale pe care le-ar fi trimis în țară,din capturi de război, a fost arestat şi ținut cu domiciliu forțat în clădirea comandamentului, în Brașov, până la 15 august 1946, în pofida faptului că generalul nu se afla pe lista celor considerați a fi încălcat legile războiului, listă întocmită în Uniunea Sovietică.Situația sa avea să fie clarificată, pentru moment, abia în vara anului 1946, când s-a constatat că „denunțul este o calomnie”, la 17 august, fiind numit din nou în funcția de comandant al Corpului de Munte,cu aprobarea generalului I.Z. Susaikov, președintele Comisiei Aliate de Control.

       Ulterior, în anul 1947 a fost avansat la gradul de general de corp de armată şi apoi trecut în rezervă. Erau vremurile în care epurările din armată erau în plină desfăşurare. În septembrie 1947 a ieșit la pensie, mulțumit că terminase „o aspră carieră de 40 de ani cu mâinile și obrazul curat, trecut prin două mari războaie numai la front, din primul cu trei împușcături în corp, și din al doilea cu sănătatea șubrezită de munca de zi și noapte”, conform spuselor sale din memorii, întărite de cele ce mi-a spus şi mie văduva generalului, Aurelia Dumitrache.

        Au urmat în anul 1948 noi denunțuri împotriva sa, denunțuri în urma cărora Parchetul Curții București l-a inclus printre persoanele acuzate de crime de război, urmând a fi arestat și depus la penitenciarul Văcărești. A mai fost suspectat și de faptul că în 1946 ar fi simpatizat și chiar ar fi participat la mișcarea națională de rezistență în zona Brașov și a Văii Prahovei, ignorându-se faptul că în acea perioadă generalul se afla închis la sediul comandamentului din Brașov.Pe 3 ianuarie 1949, generalul Dumitrache a fost arestat şi anchetat pentru presupuse crime de război până pe data de 6 octombrie 1950, când, nefiind pus sub acuzare,din lipsă de probe, a fost eliberat. Este relevant conținutul rezoluției pusă de Alexandru Nicolschi pe un referat din 22 ianuarie 1949, întocmit de Direcția Generală a Securității: „Dumitrache a fost arestat la cererea Secției criminalilor de război, care ne-a comunicat că n-are nevoie de el; decât a fost citat ca martor. Totuși, să fie cercetat pentru cele semnalate în Notă pentru a putea aduna probe, ca ulterior să fie înaintat Cabinetului ca criminal de război”.
        Respingând acuzațiile ce i se aduceau și reiterând comportarea civilizată de care au dat dovadă militarii din subordinea sa, în centrul Caucazului, la Nalcik, el preciza la 24 aprilie 1949: ,,Ne-am distins acolo însă mai mult prin omenia tuturor ostașilor, de la soldat până la comandant. Deși în trecerea lor izolați prin oraș, au fost împușcați în stradă căpitanii Iuge și Maxim (acesta era deja rănit în luptă), nu am permis represaliile ce-mi cerea comandamentul german. Compania auto a diviziei și unele servicii ce au mai întârziat în oraș au avut fiecare și cantină pentru Hrănirea populației nevoiașe, ceea ce nemulțumea comandamentul german de la care primeam alimentele. Probabil aceste fapte, pe lângă cumințenia cu care vânătorii de munte au trecut prin acest oraș cucerit fără nici o încălcare a legilor războiului, au făcut ca primarul Nalcikului, dr. profesor Danaiko, să adreseze comandamentului Divizie 2 Munte o scrisoare de mulțumire pentru felul cum s-a desfășurat operația cuceririi frumoasei capitale a Republicii Kabardino-Balcară, asigurându-ne că lucrează pentru prosperitatea orașului care ne va pomeni de bine”. În semn de amintire, primarul Nalcikului i-a dăruit „o casetă mică de bronz și o sarică de lână neagră (pătură mițoasă) cum poartă muntenii kabardini din Caucaz, ca să se apere de ploaie și frig”.

       Cu toate că ancheta organelor de securitate a ajuns la concluzia că „nu s-au putut acumula probe de vinovăție pentru trimiterea în judecată a generalului Ion Dumitrache” generalul avea să fie închis la Jilava, la data de 12 iulie 1949 și cercetat de către Direcția Generală a Securității, care a dispus, la 13 februarie 1950, să fie continuată ancheta și să se găsească probe „pentru că este imposibil ca ele să nu fie găsite, ținând cont că sus-numitul a comandat o divizie”.

       Contestând acuzațiile care i se aduceau, generalul Ion Dumitrache declara, la data de 17 mai 1950 următoarele, referindu-se la la arestările făcut în timpul războiului în zona de acțiune a Diviziei sale: „Arestări nu puteau face decât comandanții de unități în sub-sectoarele lor, fie din inițiativă proprie (cei prinși trăgând cu arme), fie la cererea pretorului diviziei, în urma vreunui ordin primit de la Corpul de Munte, ori de la comandamentul german prin Detașamentul german de legătură. Cei arestați erau numai sumar cercetați la divizie, care nu avea Curte marțială, și erau trimiși, chiar în aceeași zi, la Corpul de Munte, sau îi trimitea și el la comandamentul german. Îmi amintesc că s-au făcut foarte rar arestări din inițiativa comandanților de unități, care erau mereu sfătuiți să menajeze populația a cărei bunăvoință numai așa o câștigasem. La divizie, pretorul și Biroul de informații obțineau totdeauna de la mine puneri în libertate și nu îmi amintesc de nici o înaintare de arestați către corpul de armată, fără să fie ceruți de acesta sau de gemani. În cadrul diviziei nu s-au făcut executări”.
        Referindu-se la acțiunile duse împotriva partizanilor în Crimeea, în 1943 și 1944, tot el afirma că a făcut totdeauna diferența între partizanii propriu-ziși, care atacau trupele române, în special în zona muntoasă, și populația civilă forțată de aceștia să-i urmeze în păduri și în munți. În aceeași zonă a Crimeei, la Simferopol, Corpul de Munte român „avea o popotă la care dădea zilnic sute de rații de hrană pentru copii și nevoiașii populației”. După terminarea rezervelor de provizii ale Corpului de Munte, popota a fost aprovizionată de către diviziile române subordonate, până în ianuarie 1944 când a fost desființată la insistențele comandamentului german. Chiar și atunci, generalul Ion Dumitrache,„prin consimțirea ostașilor diviziei”, a continuat să asigure alimente populației civile, din rația soldaților,„numai să nu fie lăsați muritori de foame cei care fuseseră asigurați timp de 2 ani de zile prin cantina de la Simferopol”.În apărarea sa invoca și aprecierea generalului sovietic, Susaikov, care i-a declarat în 1947 că, pe unde a trecut Divizia 2 Munte, nimeni nu a reclamat din partea populației, „nici trupele, nici pe comandantul Diviziei 2 Munte pentru călcarea legilor războiului”.

      Cu prilejul anchetei, mulţi militari pe care îi avusese în subordine au confirmat, prin mărturiile lor, purtarea corectă a generalului față de populația civilă, unul dintre ei recunoscând că atunci când fusese surprins cu „o sticlă de monopol în mână”, era să fie trimis „pe linia I de atac”. Altul, amintind comportarea „drastică” a generalului față de cei ce se purtau neregulamentar cu populația civilă, declara că la o întrunire, acesta le-a spus: „Și voi ați lăsat în țară mame, soții, copii și bătrâni” și a ordonat să se întocmească norme de comportare civilizată, cerându-le să se poarte „frățește cu populația civilă, care nu trebuie să vadă în armata română decât luptători, nu hoți sau asasini”.

       Declarațiile sale nu au contat, era trend-ul epurărilor în plină desfăşurare, astfel că la 25 iulie 1950 procurorul de caz consemna: „Generalul de rezervă Ion Dumitrache – sluga credincioasă a lui Antonescu, admirator al regimului fascist hitlerist, înarmat cu o ură de moarte asupra oamenilor pașnici, constructori ai unei vieți noi, constructori ai socialismului și dezrobitori ai oamenilor muncii din întreaga lume – s-a încadrat în războiul nedrept, în calitate de coamndant al Diviziei 2 vânători de munte și a luptat contra U.R.S.S., începând din 22 iunie 1941 până în mai 1944”.acesta mai spunea că „am stabilit că generalul de rezervă Dumitrache Ion se face vinovat de crime de război prin aceea că în loc să interneze în lagăre de prizonieri pe toți partizanii prinși în acțiunile întreprinse, unele din proprie inițiativă, i-a predat comandamentului german spre exterminare. Pentru a-și arăta servilismul față de germani și față de Ion Antonescu a comandat și organizat în cadrul diviziei acțiuni contra partizanilor și a ordonat subalternilor săi să aplice tratament neomenos prizonierilor partizani, călcând prin aceasta legile internaționale ale războiului”.Drept urmare, pe baza acestor acuzaţii,neconfirmate de probe, Direcția Securității Capitalei a înaintat dosarul generalului spre anchetă Parchetului Curții București.
      Norocul i-a surâs, însă, generalului pentru că procurorul delegat pe lângă Parchetul Curții București a analizat cu atenție dosarul apreciind că în acțiunile militare propriu-zise și în cele desfășurate contra partizanilor, acesta „nu a făcut altceva decât să se conformeze unui ordin superior care fusese dat comandanților de divizii de către Corpul de Munte”.Astfel că, prin Ordonanța nr.375 din 7 octombrie 1950, s-a dispus clasarea dosarului, propunerea fiind aprobată de ministrul de Justiție, generalul fiind eliberat după stagii mizerabile prin penitenciarele Jilava și Văcărăști. La 9 iulie 1952 Comisariatul Militar al orașului Stalin (Brașov), cerea părerea organelor de resort dacă generalul „merită a mai face parte din cadrele ofițerilor de rezervă sau nu”. Nici Parchetul nu se lăsase mai prejos fiindcă Parchetul Curții București, Cabinetul Crime de Război, a cerut în aceeaşi lună iulie 1952 „să se adâncească cercetările”, doar-doar s-o găsi ceva pentru a-l incrimina pe general.Acest lucru nu s-a mai produs, la 2 octombrie 1952, Direcția Generală a Securității Statului dând aviz negativ.

      Generalului Ion Dumitrache s-a stabilit la Braşov, unde a trăit supravegheat, din timp în timp, de Securitate până pe 6 martie 1977, decedând la vârsta de aproape 88 de ani şi îşi doarme somnul de veci în cimitirul Groaveri din Braşov.Din când în când vânătorii de munte din Brigada 2 Vânători de „Sarmizegetusa”, continuatoarea tradiţiilor de luptă a Diviziei 2 Munte trec, fie oficial, fie informal, să aducă omagiul lor ilustrului înaintaş. Pentru meritele sale deosebite a fost decorat cu Ordinul „Coroana României”, Ordinul „Mihai Viteazul”, clasa a III-a (de două ori) şi clasa a II-a, Ordinul „Apărarea Patriei”, clasa a III-a, Ordinul „23 August” şi alte ordine şi medalii româneşti şi străine.

       În arhiva Muzeului Judeţean de Istorie Braşov se păstrează Fondul „General Ion Dumitrache“, constituit în urma donaţiilor făcute de generalul însuşi şi de către Aurelia Dumitrache, soţia acestuia, în perioada 1984-1999. Fondul cuprinde documente şi fotografii inedite, realizate fie în timpul operaţiilor la care generalul Dumitrache a participat pe frontul celui de-al doilea război mondial, fie după trecerea sa în rezervă. Aceeaşi Aurelia Dumitrache mi-a încredinţat mie, ca reprezentant al Brigăzii 2 Vânători de Munte, alte documente şi manuscrise ale generalului, scrisori de pe front, brevete de decoraţii, livretul său militar şi multe alte amintiri.Majoritatea acestora pot fi văzute în Sala de Tradiţii a comandamentului acestei mari unităţi de vânători de munte din Braşov. Văduva generalului mi le-a dat cu rugămintea de a fi bine puse în valoare şi de a nu lăsa în negura uitării pe cel ce a fost comandantul Diviziei 2 Munte şi al Corpului de Munte.
         Fapt pentru care, nevrând a-mi uita promisiunea făcută acesteia, la mai mulţi ani după ce şi dânsa a trecut la cele veşnice,în toamna anului 2016, la aniversarea Centenarului Vânătorilor de Munte din Armata României, am dezvelit bustul generalului pe platoul public din faţa sediului Comandamentului brigăzii, în zona Patria din Braşov. Le mulţumesc atât fostului comandant de atunci al brigăzii, Gl.bg. Tudorică Petrache, pentru înţelegerea iniţiativei cât şi domnului col (r.) Valentin Tănase, directorul Studioului de Arte Plastice al Armatei pentru sprijinul acordat.Mulţumesc, totodată, Muzeului de Istorie al Judeţului Braşov, domnului director Nicolae Pepene şi doamnei muzeograf Cristina Tănase, pentru întreg sprijinul în păstrarea memoriei generalului şi a ostaşilor săi!…
        Aş mai menţiona, către încheiere, că istoricul și jurnalistul Florian Bichir, care ştiu că citeşte ce mai scriu eu pe aici, a lansat în toamna anului 2018 cartea „Cruciada Diviziei de Cremene. Cu tricolorul în Caucaz: viața și memoriile generalului Ioan Dumitrache, Cavaler al „Crucii de Fier”, carte apărută la Editura Militară, un omagiu adus atât generalului Duimitrache cât şi oştenilor săi vânători de munte. Pentru că eroii trebuie preţuiţi!.. Ca să învăţăm că eroismul, ca stare de spirit, nu trebuie să dispară.

         În zilele noastre, circumscrise multor patimi şi egoismului de sorginte consumistă, un gest eroic poate surprinde şi ne oferă o lecţie de care avem mare nevoie. Preocupaţi de griji mărunte, pe care adesea le luăm prea în serios, uităm că mulţi dintre bărbaţii patriei şi-au riscat şi îşi riscă viaţa zi de zi pentru ca societatea românească să fie în siguranţă.

      Jertfele românilor, de-a lungul existenţei lor, sunt uriaşe. Aproape că nu există palmă de pământ care să nu fi fost apărată prin jertfă de sânge.Prin moartea lor, eroii ne-au apărat fiinţa, limba, cultura şi glia străbună. Iată de ce, merită să-i cunoaştem, să-i venerăm şi să presărăm pe-a lor morminte ale laurilor flori!…Despre cele citite aici mai puteţi găsi şi-n sursele de mai jos:

– A.M.R. – Fond D.C.I./1990, Curent 1193, C.M.J. Braşov/1979. Memoriul de la Muzeul Judeţean de Istorie Braşov.

-Ion Dumitrache – Divizia de cremene – Memorii din campania 1941-45, Muzeul Județean de Istorie, Brașov, 1997.

– Gheorghe Suman, Ion Bucaciuc, Mihail Perju, Colab. Nicolae Uszkai,  Istoria Brigăzii 2 Vânători de Munte „Sarmizegetusa” Ed. Univers Ştiinţific, Bucureşti, 2003.

-Jipa Rotaru, V. Zodian, L. Moise, T. Oroian – Antonescu-Hitler, Caucazul și Crimeea, Ed. Paideia, București, 1998.

  1. Duțu, F. Dobre, L. Loghin – Armata Română în al doilea război mondial (1941-1945) – Dicționar Enciclopedic, Ed. Enciclopedică, București, 1999.

Florian Bichir, Cruciada Diviziei de cremene. Cu tricolorul în Caucaz. Viaţa şi Memoriile generalului Ioan Dumitrache, Editura Militară, Bucureşti, 2018.

http://newsbv.ro/2016/11/26/povestea-generalului-ion-dumitrache-fiul-de-plugari-care-a-eliberat-brasovul-de-nazisti/

http://worldwar2.ro/generali/?article=256

http://eroiro1918.blogspot.com/2008/11/general-de-corp-de-armat-ion-dumitrache.html

https://www.crestinortodox.ro/comunitate/group_discussion_view.php?group_id=54&grouptopic_id=686

Gânduri bune tuturor din „pridvorul” de sub Tâmpa!…Şi la bună revedere!

Al dumneavoastră,

 Nicolae Uszkai

Alte articole găsiţi aici.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here