Porţile maramureşene

0
463

portile_maramureseneMaramureşul este una dintre acele regiuni din ţară în care arhitectura populară şi culturală se distinge prin particularităţi specifice, de înaltă valoare tradiţională şi estetică. Ne referim la bisericile din lemn dar şi la porţi, unele monumentale, comparate adesea cu arcuri de triumf. Secole de-a rândul, Maramureşul (dar şi Banatul şi Ardealul) au fost sub ocupaţie austriacă lăsând urme adânci în contextul arhitectural, al sistemului de organizare administrativă şi nu în ultimul rând, al mentalităţii, conduitei în viaţa socială, al educaţiei… (organizarea social-administrativă a funcţionat până în secolul al XIX-lea). Porţile din lemn de stejar cu acoperişul din şindrilă, înclinat, de-o parte şi de alta, din stâlpi şi un fruntar (partea superioară), au început să fie construite la începutul perioadei de ocupaţie, în secolul al XVIII-lea.

Aspectul şi valorile simbolice reprezentate sculptural erau deosebit de importante pentru nemeşi, singurii care aveau dreptul de a beneficia de astfel de porţi în fata gospodăriilor. Cele mai multe şi mai arătoase, mai bogate în motive se găsesc îndeobşte în satele aflate în zonele (văile) Mara, Cosau, Iza sau în Tara Lăpuşului. Etapele construcţiei erau marcate de credinţe şi obiceiuri. Stejarul era tăiat în timpul nopţii cu lună plină pentru ca lemnul, conform unei credinţei mitice, să alunge din împrejurimile casei spiritele rele.

Transportul trebuia făcut în zilele de marţi, joi sau sâmbătă, purtătoare de noroc şi prosperitate. Sub prag se puneau monede, tămâie, stropite cu agheasmă pentru a fi feriţi de molime (în documente vechi este consemnată în special, ciuma). Meşterii recurgeau la o serie de reprezentări simbolice, de motive cu conotaţii mitice şi religioase, cum ar fi: funia răsucită, sub diverse forme, care reprezenta infinitul şi legătura dintre cer şi pământ; Soarele, simbol divin dătător de viaţă, atoateştiutor şi atoatevăzător (este prezent şi pe lăzile de zestre, pe leagăne, diverse obiecte din lemn, ceramică); Arborele vieţii, care trimite la tinereţe fără bătrâneţe şi la veşnicie; figurile antropomorfe sculptate pe stâlpii porţilor care păzeau casa şi gospodăria de forţe malefice.

Paşii pe sub haizaşul porţii (acoperişul șindrilat) nu se făceau cu nepăsare ci cu pioşenie, cu credinţă, cu convingerea că trecerea este purificatoare asemenea unui act ceremonial. Intrau apoi în casă, în sânul familiei, cu mintea şi sufletul curate ca lacrima. Gradul de conştiinciozitate al implicării în această trecere depindea, fireşte, de la un individ la altul şi, fără îndoială, simţul „ceremonial” dispărea de multe ori. Cu timpul, conştiinţa acestei treceri, a semnificaţiei motivelor incizate şi sculptate a pălit, nu însă şi sentimentul de plenitudine şi de mândrie – de fală – inoculat de dimensiunile şi frumuseţea construcţiei.

Acest meşteşug este departe de a se fi pierdut. Tâmplarii, sculptorii autohtoni lucrează de zor la făurirea porţilor. Comenzile nu vin atât din partea maramureşenilor cât mai ales din Occident. Turiştii care le-au văzut au rămas înmărmuriţi. Unii şi-au dorit să intre în posesia unor astfel de lucrări, unice în lume, pentru a-şi împodobi, în special, grădinile. Vestea s-a răspândit şi s-a tot răspândit peste hotare şi Maramureşul a început să fie asaltat de turişti, cei mai interesaţi de achiziţii fiind norvegienii, englezii şi americanii.

Sursa: revistamagazin.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here