Popasuri braşovene: Muzeul Primei Şcoli Româneşti din Şcheii Braşovului (continuare)

0
449

Popasuri braşovene: Muzeul Primei Şcoli Româneşti din Şcheii Braşovului (continuare)

Stimaţi cititori, vă propun azi să continuăm povestea faină începută zilele trecute în „Popasuri braşovene” aici la „Jurnal Spiritual”. Era povestea Muzeului Primei Şcoli Româneşti. Voi încerca să descriu, în linii foarte mari cam ce anume puteţi vedea aici într-o eventuală vizită, pe care v-o recomand călduros s-o faceţi atunci când poposiţi pe străzile Braşovului!… Ce-i drept, cele mai frumoase călătorii ori popasuri de călătorie sunt, generic vorbind, cele spontane. Sunt cele pe care nu le planifici în detaliu ori nu ai un traseu prestabilit. Doar mergi și te orientezi la faţa locului ce vrei să faci. Dar când vorbim de urbea braşoveană e păcat să nu planificaţi să mergeţi în Şchei la acest muzeu!…

În fapt,în curtea bisericii Sf. Nicolae sunt mai multe muzee, iar Muzeul Primei Școli Românești este doar unul dintre ele.

Despre comorile din celelalte vom vorbi mai în detaliu, dacă doriţi, altă dată. Şcoala de aici, prin statutul ei deosebit, a instituţionalizat învăţătura oferită până atunci exclusiv în mediul familial sau direct prin biserică. A funcţionat sub administrarea vechii biserici voievodale „Sfântul Nicolae”. Şcoala din Şchei îşi împleteşte destinul, în epoca medievală, cu aceasta. Slujitorii bisericii erau implicaţi direct în bunul mers al şcolii, fiind fie dascăli sau organizatori ai procesului educaţional. Ca atare, documentele de epocă surprind activitatea şcolii în legătură cu cea a bisericii şi a slujitorilor ei, valoroşi cărturari.

Şcoala şi-a deschis porţile în 1495, documentat cu certitudine.

Chiar dacă noi descoperiri arată că ar fi mai veche. Iar aici aveau acces doar cei trimişi de comunităţile rurale bârsene. Erau persoane ce urmau să devină fie gocimani (administratori ai obştei şi bisericii) fie dascăli, notari sau preoţi. Fiecare elev (de fapt comunitatea care-l trimitea) aducea la şcoală, o plată. Aceasta consta în o găleată de grâu, un car cu lemne şi 4 florini (o sumă considerabilă-n acele vremuri). Și studia gramatica, elemente de învăţătură bizantină, studiul bibliei, dar şi filosofie, cu elemente din Aristotel, Democrit şi mulţi alţii.

Elevii de atunci învăţau cum se redactează documente oficiale şi legi comerciale.

Mulţi dintre aceştia au ajuns să lucreze şi pentru administraţia săsească în relaţionarea acesteia cu Muntenia şi Moldova. Dar nu numai cu acestea. Graţie Diaconului Coresi, aici au văzut lumina tiparului primele cărţi în limba română. Coresi a venit la Braşov de la Târgovişte în 1556, când în biserică se folosea, ca limbă liturgică, limba slavonă, iar preoţii din Transilvania începuseră să traducă în limba română cărţile bisericeşti.

Coresi şi-a dat seama că în Transilvania era nevoie de cărţi în limba română şi a tipărit 39 de cărţi, în cca. 150-200 de exemplare fiecare.

Ca să vă daţi seama de amploarea muncii la tiparniţă, culegerea unei singure cărţi, cu fiecare literă sculptată în lemn la matriţă, putea dura 1-2 ani.În muzeul şcolii se poate vedea tiparniţa lui Coresi, alături de nouă exemplare din lucrările coresiene.În Braşov, Coresi tipăreşte 17 manuale de şcoală în limba română şi slavonă, pe hârtie fabricată într-o manufactură din Braşov.

Manualele coresiene sunt o confirmare a importanţei acestui cărturar în context naţional.

Cărțile lui Coresi ajungeau în toate bisericile ortodoxe, astfel încât un tiraj între 150-200 de exemplare era satisfăcător pentru uzul bisercesc şi şcolar de pe cuprinsul ţării. Fără tăgadă, Diaconul Coresi este unul dintre „stâlpii” de bază ai limbii şi culturii noastre naţionale.

Aici, în Schei s-au tipărit primele cărți în limba română, cărți pe care încă le puteți admira.

Acestea sunt: prima gramatică, prima cronică, primul almanah, prima operetă, primul jurnal politic etc. Cu 400 de ani în urmă, aici s-au născut aceste cărți, primele cărți în limba română…

Odată intrat în vechea clădire, vizitatorii află povestea şcolii, a învăţăceilor de aici şi a marilor nume care au dat creştinătăţii ortodoxe din Transilvania un nou imbold pentru a continua lupta de supravieţuire a credinţei şi limbii române. Am să descriu,foarte pe scurt, ce puteţi vedea aici. Clădirea Muzeului Primei Şcoli Româneşti este monument istoric şi datează din secolul al XV-lea.

Muzeul include: „Sala Anton Pann”, Tiparniţa diaconului Coresi, Sala „Cartea – factor de unitate naţională”, „Cartea şi cărturarii braşoveni”.

Sunt expuse colecţii de carte veche: tipărituri coresiene, manuscrise româneşti, greceşti şi slavone; istorie: cataloage şi catastifevechi ale Bisericii „Sf. Nicolae”, documente originale aparţinând lui Constantin Brâncoveanu ori altor domni de peste munţi, 80 de hrisoave domneşti; elemente de artă medievală şi bisericească; tipărituri din veacul al XVIII-lea: „Biblia de la Bucureşti”, „Îndreptarea Legii – Târgovişte”, „Cazania lui Varlaam”, „Evanghelia de la Govora”, „Mineiele de la Râmnic” şi multe, multe altele.

 Reorganizat în 1964 în clădirea celei mai vechi şcoli româneşti, pe baza colecţiilor adunate începând cu anul 1933, complexul muzeal mai cuprinde Muzeul Ex Libris (sute de piese unicat Ex Libris datând din secolele XV – XIX), Muzeul Junilor Braşoveni (obiecte de etnografie, costume, tablouri, icoane), Muzeul de muzică Tudor Ciortea (clavir, gramofon, manuscrise muzicale, tablouri, cărţi donate de compozitor) şi Muzeul Ştefan Mironescu (imagini ale Şcheiului în acuarelă şi ulei donate de pictor), Arhiva şi biblioteca (cărţi vechi, protocoale-catastife, cărţi din fondul documentar, documente de patrimoniu).

Sala „Anton Pann”, în care părintele profesor Oltean invită vizitatorii pentru început, amintește nu numai de popasurile repetate la Braşov ale lui Anton Pann (mare povestitor şi dascăl de la care s-au păstrat aici valoroase cărți și documente) dar și povestea şcolii celei vechi. Atestată de cronica locală la anul 1495, când „s-au zidit școala și biserica”, școala din Șchei își confirmă existența şi pe la 1390, la data emiterii Bulei papale a lui Bonifaciu al IX-lea.Aici, pe lângă poveştile faine ale lui nea Vasile despre Anton Pann şi cărţile de aici, mai putem afla că un profesor al şcolii, Nicola Nicolau, a fost la Waterloo, l-a cunoscut personal pe Napoleon și a scris prima carte din Europa despre Napoleon. Acelaşi profesor a redactat la început de secol XIX, un manual de geografie despre statele de pe mapamond, cu o acurateţe deosebită pentru acea vreme.

Sala „Cu Vatră”, un mic colț etnografic reprezentat de vatră, icoane pe sticlă (de fapt pe glajă, o compoziţie mai aparte a sticlei) și obiecte casnice specifice Șcheiului, prezintă vizitatorilor câteva elemente în cunoașterea tradițiilor locale, alături de un costum de june şi unul de juniţă. Se recunoaște cu ușurință caracterul sătesc al Șcheiului în perioada medievală, comun tuturor satelor de la periferia cetăților, care își durau o biografie aparte, fiind nevoiți să reziste cu greutate vitregiilor de tot felul.

Vizitatorii sunt invitaţi, mai apoi, în Sala „Diaconul Coresi”, unde tiparniţa lui Coresi aşteaptă de veacuri şi unde părintele profesor citeşte de pe hârtii vechi un cuvânt-înainte al unei cărţi coresiene: „Dac-am cetit, bine am ispitit și socotit și am aflat că toate tâlcuiesc, adeverează și întăresc cu Scriptura sfântă și mie tare plăcură și am scris cu tipariul voao fraților românilor să vă fie pre învățătură!”.

Aici, Diaconul Coresi și apropiaţii săi ucenici şi colaboratori (Călin, Mănăilă, Șerban Coresi, Toma, protopopii Iane și Mihai etc) au realizat primele cărți de circulație în limba română, făcând posibilă apariţia şi difuzarea pe întreg teritoriul românesc a scrisului în limba română, consfințind astfel unitatea spirituală a acestui popor.Dintre exponatele acestei săli am să menţionez doar câteva: „Cazania a II-a” („Cartea românească cu învățătură”) tradusă în Șchei de protopopii Iane și Mihai; „Psaltirea”, „Sbornicul”, „Octoihul” ș.a. Aceste cărți au înscris în cultura română, după cum bine zicea Lucian Blaga, „întâiul mare poem al unui neam”.

Muzeul Primei Şcoli Româneşti găzduieşte şi o expoziţie dedicată cărţii în istoria tumultoasă a culturii naţionale româneşti în Sala „Cartea, factor de unitate națională”.

Aici sunt expuse cele mai valoroase monumente de limbă română medievală: „Biblia de la București” (1688), „Cazania lui Varlaam” (1643), „Îndreptarea legii de la Târgoviște” (1652), un „Tetraevanghel” miniat pe pergament din vremea lui Alexandru Lăpușneanu, manuscrise de înțelepciune creștină din secolul al XV-lea, cărțile Școlii Ardelene.Complementar, cele 80 hrisoave domnești despre care am pomenit mereu, înscrise pe pergament și aurite, confirmă permanentele legături intre ținuturile românești.

Aici se găsesc diverse manuale de filosofie utilizate în şcoală, manuale care evidențiau elemente de educaţie morală, reunind însuşiri antagonice ca bunătatea – răutatea, voinţa – rea-voinţa, cinstea – necinstea și citate din filosofii antici Aristotel, Democrit, Euripide şi alţii.

Se pot vedea aici şi alte manuale nu doar de gramatică, ci și de citire și de scriere. Din ele învăţau elevii şcolii cum se întocmesc actele oficiale în cancelarii şi notariate.Manualele erau diversificate, existauchiar şi manuale de macrobiotică,în care era dezvăluit secretul unei vieți lungi, un fel de feng-shui autohton “altoit“ pe concepte vitale de factură grecească veche.Alte exemple de manual sunt despre creşterea albinelor ori cărţi de legi comerciale, în limba germană și română. Mai pot fi văzute exemplare foarte vechi din“Învăţăturile lui Ioan Gură de Aur”, ale lui Efrem Sirulori ale lui Ioan Cantacuzino.

Copiștii, traducătorii, creatorii de texte literare, muzică și artă sunt reprezentați în Sala „Cartea şi cărturari braşoveni” prin câteva dintre valorile adăpostite în arhiva istorică a muzeului.

Printre exponate pot fi văzute: “Omiliarul” din secolele XI-XII, “Molitvelnicul Popei Bratu”, „Cronica protopopului Radu Tempea II”, alături de tablourile în ulei pe pânză ale fondatorilor liceului „Andrei Șaguna”, realizate de Mișu Pop, precum și manuscrisul original al operetei „Crai nou” a lui Ciprian Porumbescu, cel ce a adăstat o bună perioadă ca dascăl al şcolii aici la Braşov.

Aici se pot afla detalii inedited despre cum Ciprian Porumbescu a creat, în scurta sa viaţă,cele peste 250 de compoziții și trei imnuri naționale: al nostru, pe vremea când acesta se numea „Trei culori”, imnul  naţional de azi al Albaniei ( adică melodia cântecului „Pe-al nostru steag e scris unire”) și imnul evreilor…

Şi despre istoria, în sine, a muzeului ar fi multe de povestit. S-a scris mult despre asta, fapt pentru care mi-e greu să rezum povestea întemeierii muzeului. Și am să „telegrafiez”, doar, câteva idei. În anul 1925, când Consistoriul mitropolitan din Sibiu cere reprezentanţei Bisericii „Sfântul Nicolae” din Şchei veşminte preoţeşti, vase sacre etc., precum şi valoroasa carte „Pogribania preoţilor”, exemplar unic în ţară, pentru muzeul bisericesc din Sibiu, reprezentanţii Bisericii „Sfântul Nicolae” din Şchei răspund că acestea „se păstrează pentru amenajarea unui muzeu propriu al Bisericii”. Nu sunt cunoscute motivele pentru care acest demers nu s-a finalizat.

Cu prilejul Congresului Federaţiunii Asociaţiilor Studenţeşti din România, ţinut la Braşov în august 1931, Mitropolitul Nicolae Bălan trimitea o adresă Oficiului Protopopesc Braşov, exprimându-şi dorinţa de a se aranja cu acea ocazie o expoziţie bisericească la „Sf. Nicolae”,în care să se expună obiecte de valoare, ca: icoane vechi, tablouri, odăjdii etc. La fel sfătuise pe conducătorii Bisericii şi Nicolae Iorga, pe atunci prim-ministru.

Aceasta, cu prilejul vizitei sale la biserică în august 1930. Scopul era ca să se ocupe de ideea înfiinţării unui muzeu. Promitea că va contribui şi el cu suma de 30.000 lei. Ca urmare se eliberează lăcaşul şcolii, urmând a se amenaja muzeul. Pe la anul 1938 se va mai face un nou efort pentru a „aranja muzeul”. Dar şi de data aceasta încercarea nu are finalitate. Toate demersurile au încremenit, însă, în timp. Aceasta din varii vicisitudini, poate birocratice, poate nu. Au urmat anii războiului şi, ulterior prigoana comunistă de sorginte sovietică împotriva  credinţei şi spiritualităţii româneşti.

În 1949, când Anna Pauker a iniţiat şi a pus în practică un decret. Prin acesta, militarii noii Securităţi trebuiau să ardă, în fiecare lună, 40 de metri liniari de arhivă bisericească. Și aceasta se întâmpla  pe tot cuprinsul ţării. Preotul Ioan Prişcu, participant la 1918 la Marea Adunare de la Alba Iulia, a urcat preţioasele documente pe care le putem vedea azi, în turnul Bisericii „Sfântul Nicolae”. I a zidit uşa de intrare la turn şi n-a spus nimănui… „Abia în 1967 s-au descoperit majoritatea acestora şi de atunci tot căutăm, tot aflăm şi găsim noutăţi”. Spune, neobosit părintele Vasile Oltean.

În anul 1957, venind la cârma Mitropoliei Ardealului, Mitropolitul Nicolae Colan, acesta a avut ca primă intenţie organizarea, în clădirea de lângă biserică, a unui „aşezământ spre binele ţării şi al Bisericii”. Cu concursul Departamentului Cultelor, secţia muzeistică, la 29 iunie 1961, în zi  de praznic a Sfinţilor Apostoli Petru şi Pavel, „bogatul tezaur de cultură şi artă bisericească pe care îl are mama bisericilor ortodoxe din Ţara Bârsei a fost rânduit după cele mai moderne criterii muzeistice şi oferit publicului vizitator, ca mărturie despre puterea creatoare a poporului român” (cf. Vasile Coman, „Inaugurarea muzeului bisericii Sf. Nicolae” din Şcheii Braşovului”, în „Telegraful Român, an 109, nr. 3738 din 1 octombrie 1961).

Ulterior, în timpul păstoririi Mitropolitului Antonie Plămădeală (1978-1987) s-a realizat Complexul muzeal din curtea  bisericii. Acesta are noi secţii muzeistice: Muzeul de pictură Ştefan Mironescu, Muzeul de muzică Tudor Ciortea. De asemenea, Muzeul Junilor, Muzeul Ex. Libris. Primul director al muzeului a fost profesorul, jurnalistul și cărturarul Ion Colan (1902-1969), întemeietorul muzeului. A fost urmat după decesul acestuia de actualul director, Vasile Oltean.

Se mai pot vedea multe lucruri faine aici în acest complex muzeal. Dar vă voi lăsa plăcerea de a le descoperi dumneavoastră, la faţa locului. Desigur, atunci când paşii vă vor purta pe drumul Braşovului. Către încheiere am să vă mai „ispitesc” doar cu trei exponate relativ recent descoperite. Pe acestea le puteţi vedea aici. Am să-ncep cu cel mai important, în opinia mea, şi anume „Cronica Transilvaniei din vremea lui Mihai Viteazul”. Este de la Nurnberg, din 1603, redactată în limba germană. Este publicată în facsimil de părintele Oltean în toamna anului 2018.

Ar fi interesant s-o citească, din scoarţă-n scoarţă, detractorii marelui voievod. Și cei ce l-au etichetat cu titlurile de „aventurier şi condotier al istoriei”. Ar putea să vadă cam ce părere aveau nemţii contemporani lui despe acesta!…

Bine-ar fi să poată apărea această lucrare şi-n română, nu doar în facsimilul din germană. Dar azi totul costă şi muzeul nu are fonduri  pentru asta!… „E cea mai veche cronică despre Mihai Viteazul, la un an şi jumătate de la moartea lui, are 700 de pagini, cu nişte aprecieri formidabile despre Mihai Viteazu şi de câte ori spune Mihai Viteazul, spune Mihai der Tapfere, adică Mihai Eroul, ceea ce m-a satisfăcut în mod deosebit – aprecierea pe care străinii o au, la 1603, faţă de Mihai Viteazul“ spune despre această cronică părintele Oltean.

 A doua surpriză este un portret al lui Mihai Viteazul, realizat la Budapesta. Este pictat de un pictor maghiar, o imagine cvasi-necunoscută de către marele public.

Este o pictură foarte veche iar imaginea seamănă foarte bine cu cea pe care a realizat-o Nicolae Cretan la Praga. Atunci când Mihai Viteazul s-a întâlnit cu împăratul Rudolf. Tot aici a fost descoperit şi steagul care a fost dus la ceremonia de încoronare a Regelui Ferdinand, la Alba Iulia, în octombrie 1922. Drapelul a fost al unui şcheian, Petre Popovici, care l-a ascuns pe vremea comunismului.

Am să-nchei excursia de azi cu îndemnul ce urmează!… Veniți și vizitați Muzeul Primei Școli Românești din Șcheii Brașovului.

Iar melodia lui Anton Pann de la „Deșteaptă-te române” va semăna izbitor cu cea a lui Gheorghe Ucenescu. Și multe alte lucruri vor căpăta un nou sens, cel adevărat!… Muzeul „Primei Școli Românești” din Șcheii Brașovului este condus de părintele prof. dr. Vasile Oltean. Domnia sa este filolog, muzeograf, profesor și teolog, membru și vicepreședinte al „Despărțământului Cultural Astra Brașov”. Şi un mare scriitor, cu zeci de lucrări apărute de-a lungul timpului!… Îi mulţumesc pentru prietenia şi colaborarea arătată-n sute de ocazii. Aceasta, de-a lungul timpului şi pentru răbdarea de a mă număra printre amicii dumnealui! Şi vă mulţumesc dumneavoastră, celor ce aţi avut răbdarea de a citi aceste rânduri!

Data viitoare vom poposi prin alte locuri faine ale Braşovului ori… prin altă parte!… La bună revedere şi gânduri bune tuturor!

Alte articole găsiţi aici.

Nicolae Uszkai

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here