Popasuri braşovene: Biserica „Sfântul Nicolae” din Şcheii Braşovului (II)

0
200

Popasuri braşovene: Biserica „Sfântul Nicolae” din Şcheii Braşovului (II)

Stimaţi cititori, vă propun azi să continuăm ceea ce am început mai deunăzi în „Popasuri braşovene” aici la „Jurnal Spiritual” şi să mai trecem în revistă câteva dintre reperele existenţiale ale Bisericii „Sfântul Nicolae” din Şcheii Braşovului.

În luna mai a anului 1598 apare pe faţada bisericii o inscripţie ctitoricească în slavonă, care are conţinutul descris în continuare.

În numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh, s-au zidit această biserică dinlăuntru cu cercetarea dumnezeiască de nişte creştini de Chr. Iubiori, cu darea şi mila binecredincioşilor domni din Moldova şi din ţara Munteniei, în numele adormirei Născătoarei de Dumnezeu şi a sfântului archierarh şi făcător de minuni Nicolae”.

Pe urmă în anul 7092 binecredinciosul Io Petru voevoda Cercel au văzut aces lăcaş învechit şi neîmpodobit, cu dorinţa dumnezeească s-au aprins şi împodobindu-l cu toate dumnezeeştile şi a sfinţii lui icoane, s-au făcut paraclis şi pridvor cu stâlpi, după acestea în a. 7103 iubitorul de Chr. Domnu Io Aron voevod şi acesta a urmat celor vechi buni domnitori, zugrăvind paraclisul şi pridvorul cu dumnezeeştile chipuri ale sfinţilor prin zugrăviri minunate.

„Și am făcut noi pirapul şi de acuma pe cine D-zeu va alege să fie domnitor, acela mai mult să miluiască şi să dee de pomană lui, au scris la a.7107, de la naşterea lui Chr. 1598 mai 13”.

Am redat această inscripţie pentru a sublinia rolul avut de Petru Cercel şi de Aron Vodă în zidirea sfântului lăcaş de cult.

Ulterior, tot cu sprijin domnesc de peste munţi, pe la 1651, sunt definitivate construcţiile paraclisului din turnul bisericii cu hramul Sf. Ioan Botezătorul, un paraclis unic în ţară, după cum îmi spunea părintele professor Vasile Oltean, unde se obişnuia a se săvârşi slujba Mezonopticii. Acest paraclis îmbracă turnul central pe trei laturi cu trei încăperi sprijinite pe zidurile pridvorului.

În timpul păstoririi protopopului cronicar Vasile, domnul Moldovei Gheorghe Ştefan, emite la 5 aprilie 1656 un nou hrisov de danie, similar celui semnat de Aron Vodă, oferind 8000 aspri anual la praznicul hramului şi alţi 300 aspri pentru cei care administrează dania.

Astfel, după acest nou sprijin financiar, din Moldova, în 1692 are loc zidirea a nouă contraforturi, care aveau rol de susţinere pentru tinda mică şi turnul bisericii, acoperind parţial decorul de factură renascentistă al faţadei de vest.

Mărturie stă înscrisul ce se poate citi şi azi pe primul contrafort dinspre nord-estul bisericii unde este specificat anul 1692, sub care se află o lespede de piatră cu inscripţia „Acest stâlp s-au făcut în zilele protopopului Văsii...”. Oricine priveşte spre biserică remarcă existenţa a patru turnuleţe dispuse în jurul turnului mare. Acestea indică faptul că biserica avea “jux gladis”, adică aşa zisul “drept al paloşului”, dreptul de judecată, pe care îl aveau doar cetăţile din Transilvania şi acest fapt este confirmat de relaţiile pe care Biserica le avea, prin slujitorii săi, atât cu autorităţile săseşti ale Cetăţii Braşov, cât şi cu domnii de peste munţi, cărora li se adresau direct şi chiar le cereau ajutor în conflictele lor ce apăreau, din timp în timp, cu autorităţile oraşului.

Nu e mai puţin adevărat şi faptul că şcheienii apelau la voievozii de peste munţi chiar şi în favoarea acestor autorităţi braşovene, cum a fost, de exemplu, cazul intervenţiei protopopului Mihai în 9 iulie 1611 la voievodul Radu Şerban pentru a veni cu trupe la Braşov pentru ca să “liniştească” conflictul dintre judele Braşovului, Michael Weiss şi voievodul transilvănean Gabriel Bathory.

Îmi mai spunea părintele Oltean un alt exemplu grăitor, cum că, în baza altei invitaţii din partea protopopului Vasile, la 15 septembrie 1613 domnul Munteniei, Radu Mihnea şi domnul Moldovei, Ştefan Tomşa stau alături în strana bisericii din Şchei, ascultând slujba şi rugăciunile parohului protopop şi cronicar Vasile iar episodul ar fi menţionat de documentele germane ale Braşovului, păstrate la arhivele naţionale din Braşov. Totodată, sunt binecunoscute şi legăturile pe care Mihai Viteazul le-a avut cu această biserică prin intermediul protopopului Mihai, omul său de legătură din Transilvania.

În continuare ne referim la hrisoavele domneşti ce au făcut posibilă viaţa bisericii despre care vorbim. Cărturarul braşovean Candid Muşlea menţiona într-o monografie a bisericii, redactată şi publicată la început de secol XX, existenţa a 123 de hrisoave domneşti. Dintre acestea se mai păstrează astăzi doar 80. Prin ele, domnii de peste munţi sprijineau biserica şi obştea şcheiană. Un pomelnic de la 1665, descoperit relativ recent în arhiva istorică a muzeului bisericii Sf. Nicolae, oferă o imagine de netăgăduit asupra sprijinului pe care domnii, mari boieri şi localnicii l-au acordat bisericii.

Cercetând arhiva istorică din Şchei pe la sfârşitul secolului al XIX-lea, Nicolae Iorga găsea o reproducere a foii de titlu din acest pomelnic, în baza căreia publică un studiu în 1939. În acest document apare menţionat „S-a înnoit acest pomelnic de la sfânta biserică şcheiană, care e la răsărit de oraşul Braşov… s-a scris în luna februarie, ziua 7, anul 7173 (1665)”.

Pe prima filă se află sigiliul vechi al bisericii din vremea lui Neagoe Basarab, originalul fiind în expus în muzeu.

Pomelnicul prezintă cronologic ctitorii bisericii şi cei din partea locului ce au contribuit la menţinerea vie a bisericii până la anul 1665, unde apare menţionat şi Mihai Viteazul: „Pomeneşte Doamne pe Io Mihai Voievod şi pe Doamna sa Stanca, Io Nicolae şi sora sa Florica”, adică şi familia voievodului, care la 1602, „în prezenţa a mulţi şcheiani, mai mult de o sută de bărbaţi şi muieri”, dăruiesc moşia Micşuneşti în amintirea marelui domnitor. Mihai Vodă e şi azi present în spiritualitatea braşoveană.

Oricine poate admira şi astăzi fresca din tinda bisericii, frescă ce prezintă intrarea lui Mihai Viteazul în Braşov.

Nu e mai puţin adevărat că unele mărturii ale trecerii sale prin Braşov au trecut, în timp, din motive neelucidate îndeajuns, în alt patrimoniu. Astfel, în fondul de patrimoniu al Bisericii Negre din Braşov, deci la altă comunitate religioasă, de factură evanghelică, se află un valtrap pentru cal dăruit bisericii din Şchei de Mihai Viteazul, iar în catastiful bisericii este menţionat „un stihari de zarpa verde cu sârmă la gură şi la mâni de la Doamna Stanca a lui Mihai Voievod”. Zice-se că s-ar fi întreprins demersuri de readucere a preţiosului obiect de patrimoniu în locul destinat de cei ce l-au donat dar se pare că mai durează… Încremenirea în timp poate face şi bine şi rău.

Vă propun să mai menţionăm şi contribuţia altor câţiva domnitori români la viaţa bisericii şcheiene şi-mi cer iertare anticipat pentru că nu-I vom putea menţiona pe toţi din cauza unui spaţiu editorial limitat, totuşi.

Primul domn ce apare în pomelnicul amintit este Neagoe Voevod, (Basarab), alături de Doamna Stanca şi fiul lor Teodosie, cel căruia Neagoe îi dedicase celebra carte de „Învăţături…”. Cel de- al doilea domn din pomelnic este „Radu Voievod şi Doamna Voina şi Manasie, Sofronie, Neacşa… fica sa Ana monahia… fiul său Vlad voievod”.

Cel de al treilea domn menţionat, „Petru voievod al Moldovei”, este nimeni altul decât Petru Rareş, cunoscut pentru repetatele popasuri braşovene şi danii făcute bisericii.

Urmează „Io Pătraşcu voevod”, pomenit alături de  Doamna Voica şi fiica sa Maria. Un alt „Petru voievod”, al Valahieide data aceasta, poate fi identificat în persoana lui Petru cel Tânăr, fiul lui Mircea Ciobanul (1559-1568). În cronologia sa documentul consemnează şi pe „Io Alexandru Voievod al Moldovei” Lăpuşneanul, de la care se păstrează şi azi un valoros Tetraevanghel, lucrat la mănăstirea Râşca de Mateiaş Logofătul la 1561. La curtea acestui domn, între anii 1555-1558 poposea de mai multe ori popa Dobre din Şchei, cerând ajutor pentru biserică. Lista domnilor pomeniţi continuă cu „Ioan Vodă cel Viteaz”, fiul lui Ştefăniţă Vodă, alături de „fiul său Radu Voievod.

Este firească prezenţa în pomelnic a lui „Aron vodă şi Doamna sa Stanca şi fiul său Bogdan Voievod”.

Contribuţia lor pentru clădirea bisericii a fost fundamentală. Lui îi urmează în pomelnic „Io Ştefan Voievod al Moldovei şi Doamna sa Maria”. Adică Ştefan Răzvan, domnul de scurtă domnie (aprilie-august 1595), urmaş în scaun al lui Aron Vodă. Acestuia, Bogdan Petriceicu Haşdeu îi dedică piesa „Răzvan şi Vidra”. Părintele Oltean spune că este posibil ca pomelnicul să facă referiri, de fapt, la Ştefan Tomşa.

Acesta a fost de două ori domn în Moldova (1611-1615; 1621-1623), mai ales că în pomelnic îi urmează Radu Şerban, succesorul său la tron.

La rândul său, Radu Şerban, fostul paharnic al lui Mihai Viteazul, este pomenit împreună cu Doamna Elena. El este domnul adus la Braşov de protopopul Mihai la 1604. Scopul? Pentru a-l birui pe Moise Szekely, pretendent la tronul Transilvaniei, aflat în conflict cu judele braşovean. Cronica şcheiană menţiona că „Şi l-au adus protopopul Mihai pe Măria Sa (Radu Şerban) pe credinţă aici la Braşov”. De asemenea, menționa că „l-au primit cu mare cinste”. ”Și au făcut Măria Sa bună legătură şi pace în Braşov cu domnii Cetăţii”.

Domnul muntean Matei Basarab este aşezat în pomelnic alături de Doamna sa Elena. Contemporanul său moldovean, Vasile Lupu, figurează şi el în document.

Există pomenirea domnitorului ce i-a sprijinit pe şcheieni pentru ridicarea Paraclisului „Înălţării Domnului” „Io Grigoraşcu Ghica, voevodul Valahei şi Doamna sa Maria”. Mai sunt pomeniți și  „Io Gheorghe Ştefan şi Doamna sa Elisafta şi Vasile şi Irina şi Dumitraşcu… Dumitru, Maria, Sabin, Grigore, Dumitru, Maria, Dumitru, Tana, Sabin, Grigore, Petraşcu, Simion”. Este domnitorul care, la 1656, înnoia hrisovul lui Aron Vodă acordând bisericii din Şchei mari privilegii.

Ultimul domn amintit până la 1665 este „Eustatie Dabija şi Doamna sa Dafina şi copila lor Maria”.

În arhiva muzeului se păstrează şi hrisoavele de danie ale lui Costantin Brâncoveanu. Este cunoscut faptul că fiicele sale, Ancuţa şi Bălaşa au trăit la Braşov. Murind în anul 1730, domniţa Ancuţa lasă pe seama bisericii podoabele sale. Ele sunt păstrate şi azi în muzeu, alături de hrisoavele brâncoveneşti. În aceeaşi manieră sunt pomeniţi în documentele de arhivă şi boierii din Moldova şi Muntenia. Aceștia care au făcut danii de-a lungul timpului ca și şi localnicii Şcheiului.

De mare ajutor a fost pentru şcheieni şi biserica lor a fost edictul de toleranţă al lui Iosif al II-lea.

A fost emis la 20 octombrie 1781. Aceasta, ca urmare a numeroaselor memorii înaintate la Curtea din Viena de românii din Şchei. În baza acestui edict românii din Transilvania capătă dreptul de a-şi ridica biserici din zid, şcoli şi case. Aceasta, în cetăţile săseşti. În urma altor petiţii împăratul emite, la 27 iulie 1785, un alt privilegiu. Prin acesta, se cere magistratului braşovean ca şcheienii „să nu fie împiedicaţi în nici un fel de negoţ”.

De asemenea, „la orice meşteşug şi diregătorie în Şchei”.

Impulsionaţi de acest decret, românii din Şchei cer Înaltului Crăesc Gubernium (Curţii din Viena) să le aprobe … „Republica Şchei”, pentru a scăpa de autoritatea administrativă a saşilor braşoveni, cerere respinsă în urma intervenţiei magistratului braşovean. După moartea lui Iosif al II-lea, alte petiţii pornesc din Şchei spre Viena. Prin petiţii se reclama nerespectarea decretului împărătesc. Motivul? „Prin Cinstitul Magistrat aceste dobândite slobozenii de tot s-au oprit şi s-au împiedicat”. Acest fapt se spune în memoriul din 27 ianuarie 1795.  Paşii spre libertate sunt grei!…

În secolul al XIX-lea, biserica nu a cunoscut modificări substanţiale.

Se află menţionate în arhiva sa istorică evenimentele generate de revoluţia lui Tudor Vladimirescu. În acele condiţii  peste 8.000 de munteni sunt găzduiţi de şcheieni şi slujitorii bisericii. Catastifele morţilor consemnează numeroşi munteni decedaţi la Braşov. Au urmat evenimentele paşoptiste şi ale Unirii Principatelor. A urmat și Războiul pentru Independenţă. În aceste evenimente, Biserica din Şchei, prin slujitorii şi credincioşii ei, s-a implicat în mod deosebit.

Aşa cum se prezintă astăzi biserica, este formată dintr-o navă rectagulară unită.

Absida circulară este la răsărit şi  pronaosul şi tinda sunt la apus. Interiorul bisericii centrale conţine pictura artistului Costin Petrescu, executată în deceniul al cincilea al veacului XX. S-a folosit şi de concursul studenţilor săi de la Belle-Arte. Poate fi admirată în tinda bisericii fresca intrării lui Mihai Viteazul în Braşov.

Pe peretele frontal sunt zugrăviţi patru voievozi ctitori (Vlad Călugărul, Neagoe Basarab, Aron Vodă şi Petru Cercel).

De asemenea, sunt zugrăvite şi elemente ale tipografiei coresiene. Mai poate fi vizionată şi fresca reprezentând încoronarea de la Alba Iulia a regelui Ferdinand şi a reginei Maria. Portretul mitropolitului Andrei Şaguna şi cel al mitropolitului Nicolae Bălan se află în interiorul bisericii pe peretele de sud. Este faţă în faţă cu imaginea regelui Mihai şi al mamei sale Elena. Picturi sunt realizate de pictorul Costin Petrescu în cadrul lucrărilor de restaurare din perioada 1939-1946.

Îi mulţumesc pentru multiplele, bogatele şi preţioasele informaţii împărtăşite aici cu dumneavoastră lui nea Vasile, adică părintelui profesor Vasile Oltean.

Mulțumesc pentru munca sa de Sisif al cărţii vechi. El a realizat un volum impresionant despre „comorile” pe care le „păstoreşte” în Şcheii Braşovului. Cartea sa „Paşi spre Marea Unire: mărturii din Şcheii Braşovului” a apărut anul trecut la Editura Basilica. O carte care merită citită dacă vrem a ne cunoaşte pe noi, cei de demult!…

Poate că am lungit cam mult această „mică excursie” în timp.

Mă voi opri aici cu povestea faină a bisericii voievodale din Şcheii Braşovului. Reiterez ce ziceam la prima parte a poveştii. Adică speranţa că majoritatea celor ce vor citi aceste rânduri vor deveni măcar curioşi. Și vor pune pe harta sufletului lor acest loc bogat în cunoaştere, tradiţie şi credinţă. Şi n-am putut s-o fac în doar câteva rânduri. Deci vă invit ca, atunci când vă poartă paşii prin urbea braşoveană să nu rataţi o întâlnire cu adevărata istorie… Eu zic că merită!… Vă aştept în a mai adăsta şi altă dată în „pridvorul” virtual al „Jurnalului spiritual”. Scopul? Pentru a ne petrece timpul cu alte poveşti faine…

Gânduri bune tuturor!

Alte articole găsiţi aici.

Nicolae Uszkai

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here