Popasuri braşovene: Biserica „Sfântul Nicolae” din Şcheii Braşovului (I)

0
99

               Popasuri braşovene: Biserica „Sfântul Nicolae” din Şcheii Braşovului (I)

         Am început să cunosc acest loc de o deosebită semnificaţie spirituală, culturală şi istorică. Încă de aproape trei decenii și jumătate viaţa mi-a sortit să devin locuitor al vechii urbe de la poalele Tâmpei. Şi de atunci încoace, nu ezit a adăsta „în tinda bisericii” „Sfântul Nicolae” din Şchei. Aceasta, când paşii mă-ndrumă spre vechiul cartier braşovean Şchei ( şi aceasta se-ntâmplă destul de des). Cartierul are, în timp, „girul” de ctitorie a 32 de voievozi români din ţările româneşti Moldova şi Muntenia.

       Acești voievozi au fost implicați în ridicarea şi trăirea acestui sfânt locaş de credinţă transilvănean. Faptul acesta demonstrează că unirea românilor s-a făcut în timp, pas cu pas. „Cărămizile” puse la edificiul unirii au fost plămădite din aluatul credinţei şi culturii. Acest aluat a dat putere şi sprijin continuităţii româneşti pe aceste meleaguri.

        De fiecare dată când mă întâlnesc cu dumnealui, părintele profesor Vasile Oltean, director al Muzeului Primei Şcoli Româneşti din curtea bisericii nu uită să-mi spună, atât mie cât şi tuturor celor ce-I trec pragul, că „un factor obiectiv de păstrare a entităţii naţionale l-a constituit credinţa strămoşească“. Şi asta o spune mereu, atât credincioşilor obişnuiţi ai locului, cât şi turiştilor ce ajung în acest loc. Şi, prin impresionantul număr de cărţi scrise de dumnealui, tuturor celor ce doresc a şti mai multe şi mai mult…

         Sigur, sunt subiectiv în rândurile de faţă pentru că mă leagă o veche prietenie de părintele profesor Oltean iar nea Vasile, cum îi spun eu, e o legendă vie în „peisajul” cultural braşovean, prin ardoarea, priceperea şi perseverenţa sa în a pune în valoare tradiţia istorică şi spiritualitatea extrem de bogată a acestui loc.

        Vă propun, în cele ce urmează, o mică excursie în timp, cu neascunsa speranţă că majoritatea celor ce vor citi aceste rânduri vor deveni măcar curioşi în a pune pe harta sufletului lor, acest loc bogat în cunoaştere, tradiţie şi credinţă. Şi n-am s-o pot face în doar câteva rânduri pentru că sunt prea multe de povestit iar, de aceea, rogu-vă, a mai adăsta şi altă dată în „pridvorul” virtual al „Jurnalului spiritual” pentru continuarea unei poveşti faine…

        Biserica „Sfântul Nicolae” se află în Piaţa Unirii din Braşov. Sau Piaţa Prundului, cum îi mai spun unii vechi locuitori ai Şcheiului…

        Pe oricine întrebi de biserică sau de mormântul lui Nicolae Titulescu va şti, cu siguranţă, să te îndrume spre biserică. Lăcaşul de cult este de o frumuseţe aparte, ce rivalizează tăcut cu „vecina” Biserică Neagră. Aflată mai „la vale”, în Piaţa Sfatului, veghează de multe secole sufletele credincioşilor braşoveni. Dar veghează şi sufletele celor ce-i trec pragul de pe tot cuprinsul meleagurilor româneşti ori de peste multe hotare.

          Locul e de o frumuseţe aparte iar biserica e înconjurată de flori şi brazi, în timp ce vechile ziduri deapănă, pentru cei ce vor să asculte, îndepărtata istorie a bisericii.

          Aici slujesc preoţi cu har şi dragoste de cultură şi care păstoresc valori incomensurabile ale culturii şi spiritualităţii româneşti. Afirmaţia nu e întâmplătoare pentru că, pentru cine nu ştie, Biserica „Sfântul Nicolae” deţine o bibliotecă impresionantă şi o arhivă fabuloasă constând în hrisoave şi cărţi domneşti, mii de acte, zapise, registre şi scrisori care reprezintă un tezaur pentru istoria şi cultura neamului românesc.

         Cele aproximativ 6.000 de cărţi vechi şi peste 30.000 de documente, precum şi numeroasele exponate muzeale din Muzeul Primei Şcoli Româneşti aflat în curtea bisericii stau mărturie, oferind tuturor posibilitatea de cunoaştere a începuturilor…

             Tezaur de carte?… Comori de înţelepciune?… Da, şi acestea se află aici, aproape de noi şi la îndemâna noastră a tuturor, în patrimoniul acestei biserici şi a muzeului din curte, aşteptând doar să fie descoperite de publicul larg.

              Pentru a ne face o idee despre ce-nseamnă acest lucru, puţin cunoscut, din păcate, e bine să menţionăm că biblioteca Academiei Române, „forumul suprem” de „depozitare” a culturii naţiei are un fond de carte veche de cca. 4.000 de exemplare… Nu-ncerc să fac comparaţii nelalocul lor dar vreau doar să subliniez că aici, în Şcheii Braşovului, se află adevărate comori, multe nedescoperite încă nici de specialişti… Cu atât mai puţin de marele public…

          Socotită, pe bună dreptate, o veritabilă catedrală a românilor dinŢara Bârsei, Biserica „Sfântul Nicolae” are începuturile în negura vremurilor.

         „La anul de la Hristos 1292 – scriau cronicile vechi din Şcheii Braşovului, reluate de cărturarii David Cepescu şi Ioan Jiapa, după cum ne spune părintele Oltean – au făcut o cruce de lemn în Şchei cu şindrilă şi după mulţi ani, atunci în locul crucei au ridicat biserică de lemn cătră anul de la Hs. 1513, cu hramul arhiereului Nicolae, iară cătră anul 1518 de la Hs. fost-au pe aceeaş vreme un preot, Petru, om vestit şi îndrăznind aceasta cu mai mulţ oameni din Şchei s–au dus la Ţara Românească la domnul Ţărăi, adecă la Ioan Neagoe Basarab Voevod, feciorul lui Basarabă şi l-au rugat să le ridice o biserică de piatră în Şchei’’.

          Vechi cronici locale, începând cu cea a protopopului Vasile (la 1628) şi Radu Tempea II (la 1741), continuate ulterior de mulţi alţii, menţionează momente de evoluţie privind construirea bisericii şi slujitorii ei.

           La un veac după prima atestare, la 15 decembrie 1399, papa Bonifaciu al IX-lea emite un edict papal prin care cere şi porunceşte episcopului de Strigoniu să convertească pe „fidelii’’ din Şchei „deoarece, după cum am înţeles – scria papa – au o biserică pentru folosul lor şi slujirea zeilor” (aşa zicea papa…).

        O serie de cercetări prilejuite de lucrările de restaurare, iniţiate de Direcţia Monumentelor Istorice între anii 1969-1975, au confirmat existenţa succesivă a trei edificii de cult, începând cu veacul al XIV-lea. Cea dintâi era o biserică de lemn, la care face referire bula papală despre care pomeneam anterior şi unde au slujit între alţii, preoţii Costea (după anul1477) şi Pătru cel Bătrân (după anul 1541).

        Cărturarul braşovean Candid Muşlea susţinea în lucrările sale că bisericuţa din lemn a fost ridicată la 1299, aşa cum dovedeşte culegerea de documente germane de la Braşov şi la 1495 românii din Şchei cer aprobarea „domnului de pământ”(autoritatea locală) pentru a ridica biserică de piatră, dar conform hotărârii sinodului episcopilor catolici, ţinut la anul 1279 la Buda „schismaticii”(ortodocşii) nu puteau să-şi facă în acele vremuri biserici sau capele, nici a sluji în ele, de aceea aprobarea li s-a dat numai după un răstimp de 17 ani, la 1512 când Neagoe Basarab ajunge pe tronul Munteniei.

        Faptic, clădirea bisericii de piatră începe a prinde consistenţă pe vremea lui Vlad Călugărul şi continuă a fi zidită pe vremea lui Neagoe Basarab, domni ai Ţării Româneşti.

             Mai trebuie spus că, în secolul al XV-lea, pe la 1440, se menţionează construirea unei biserici din zid cu o navă dreptunghiulară şi absidă poligonală cu patru laturi, cu particularitatea unei muchii în ax pe latura de est şi contraforturi pe latura de vest, zonă în care la scurt timp s-a adăugat un pridvor.

         Cronicile pomenite anterior mai spun că „la anul 1495 căzut-au cu cuget bun spre creştinii dintr-acesta loc, de merseră la Cinstitul Sfat cu mare rugăciune şi cu mare cinste de la Io Neagoe Voevod din Ţara Muntenească şi i-au îngăduit Sfatul de au zidit şi au ridicat beseareca aceasta de piatră şi cu ajutoriu lui Neagoe Voievod, lângă acesta s-au sculat cu ajutori şi orăşanii de aici bătrâni şi tineri, bogaţi şi săraci, mici şi mari şi au isprăvit sfântul oltari şi hramul şi clopotniţa cea veche”.

             Însă la acea dată domn al Țării Românești era Vlad Călugărul, care în timpul refugiului său din Transilvania, a găsit o bună protecţie la românii din Şcheii Braşovului şi ajungând pe tron îi ajută în construcţia bisericii.

            Aşa cum demonstrează cercetările de specialitate ale Direcţiei Monumentelor Istorice, efectuate între anii 1978-1988, o nouă construcţie bisericească din zid o porneşte Neagoe Basarab,în piatră, cu un plan asemănător precedentei, cu absida poligonală, cu muchii tot în ax şi trei contraforturi, motiv pentu care cronicile locale îi adresează meritate omagii mărinimosului voievod.

            Cronicarul Radu Tempea confirmă că prin contribuţia marelui voievod: „s-au isprăvit sfântul oltari, hramul, tinda cea mare şi clopotniţa cea veche”. Biserica de piatră n-a putut fi continuată, căci, după scrie cronica „obicinuita moarte nu l-au lăsat şi au rămas oltariul şi tinda şi clopotniţa neisprăvite”.

            Este confirmat în cele scrise că, până în veacul al XVIII-lea, se mai folosea şi biserica din lemn, aflată aproape, la câteva zeci de metri de cea de piatră, aceasta purtând hramul „Uspeniei Precestei”(Adormirea Maicii Domnului). Nu putem a uita să menţionăm că acestei biserici i se adresa şi actul de danie al familiei lui Mihai Viteazul la anul 1602, prin care donează acestei biserici moşia Micşuneşti din Muntenia.

           Dovadă că şi biserica de lemn era „vie” e păstrată, la 1780, într-o cronică locală. Aceasta consemnează că şcheienii s-au rugat de „domnii Sfatului ca să le îngăduiască să facă o biserică”. Putea să fie de lemn sau de scânduri, precum se vede şi acum fiind în curtea bisericii”.

            Totodată, biserica de piatră, rămasă nefinalizată din vremea lui Neagoe Basarab, beneficiază, pe mai departe, de sprijinul mai multor voievozi şi boieri din Muntenia şi Moldova.

          Cronicarul Radu Tempea menționează contribuția domnitorului Petru Cercel, fiul lui Pătraşcu Vodă. Acesta, îndemnat de protopopii din Şchei, Iane şi Mihai, „au ridicat tinda bisericii”. Aceasta a fost „de piatră şi au înfrumuseţat oltariul şi besereca cea veche”. „Au pictat toate chipurile sfinţilor şi cu  podoabe, în anul 7092 (adică1583)’’.

            Cronicarul braşovean Nicolae Grid confirmă adevărul că Petru Cercel „a zugrăvit sfântul oltari”. Astfel a realizat „cu aprobarea magistratului” prima pictură a bisericii.

           Pridvorul bisericii se asemăna cu cel ridicat de Petru Cercel la biserica sa din Târgovişte. Asemănarea este atât în ceea ce priveşte sistemul de boltire, cât şi similitudinea proporţiilor în secţiune transversală. Este o construcţie în care serviciul religios se desfăşura numai la parter şi era prevăzut cu arcade şi stâlpi.

             Prin ajutorul lui Petru Cercel biserica se lungeşte cu cca.10 metri spre răsărit. De asemenea, se lărgeşte cu 3 metri şi se înalţă încă puţin. Se construieşte un altar nou, iar spre apus, se face tinda femeilor, un paraclis şi un pridvor cu stâlpi, clădindu-se şi turnul din temelie.

                 Pridvorul a fost făcut în lat. El cuprinde tot frontul bisericii şi continuă la dreapta şi la stânga lui, spre cele două paraclise. Acestea urmau să se zidească mai târziu (sec. XVIII). Aveau în faţă patru stâlpi de rezistenţă, zugrăviţi şi pe foaia de titlu a catastifului din secolul al XVIII-lea.

    Este de menţionat că întreaga construcţie evidențiază stilul decorativ de origine muntenească al faţadelor navei turnului-clopotniţă. Sugerează în acelaşi timp, unitatea fazei de construcţie. Acest tip de decor „va face şcoală” în Transilvania, dând naştere la numeroase interpretări locale în arhitectura românilor transilvăneni. Cele mai importante sunt semnalate de specialişti la ctitoriile lui Mihai Viteazul de la Ocna Sibiului. Și la fel de importantă, cea a lui Matei Basarab de la Turnu Roşu-Porceşti.

    Aportul moldovenesc în devenirea bisericii este menționat în Cronica Protopopului Vasile. Aflăm că „Ce n-au isprăvit Petru Vodă în zilele acestui protopop Mihai (tatăl cronicarului) s-au sculat Aron Vodă de la Moldova de au mai ajutat sfânta besearecă”. „De ce n-au isprăvit Pătru Vodă, Aron Vodă au isprăvit şi au zugrăvit şi au înălţat turnul în anul 1595’’.

    Cronicile confirmă că „a zugrăvit biserica şi pe dinlăuntru şi pe dinafară cu mulţime de istorii de ale sfinţilor”. Unele, puţine, din păcate, mai pot fi văzute şi azi pe pereţii exteriori ai bisericii.

    Se pare că Aron Vodă mulţumea prin acest sprijin pentru protecţia oferită de şcheieni în popasurile sale braşovene. Hrisovul lui Aron Vodă de la 1595 este un document ce poate fi citit şi azi în muzeu. Acesta oferea anual bisericii şi „din venitul Ocnelor Ţării Modovei’’ o sumă consistentă de 12.000 aspri. De asemenea, operea şi alţi 300 „la fieştecare popă, la 4 preoţi şi la 4 postulnici”.

            În baza acestei danii s-a acoperit biserica cu ţiglă (16.000 buc.). S-au cumpărat patru cărţi (la 1596). S-a făcut un scaun şi o strană (în 1597). Apoi s-a reparat un candelabru. În cele din urmă, s-a făcut o „capelă mică de lemn”, cel mai probabil un alt paraclis al bisericii.

           În timp, au urmat numeroase transformări şi adăugiri ulterioare. Biserica lui Petru Cercel şi Aron Vodă constituie principala verigă din şirul ctitoriilor domneşti la nord de Carapaţi. Ea reprezintă o veritabilă sinteză între arhitectura Transilvaniei şi Ţării Româneşti în secolul al XVI-lea. Hrisovul lui Aron Vodă este respectat de majoritatea domnitorilor din Moldova şi Muntenia. Este întărit anual la urcarea pe tron a noilor domni. În aceste condiţii cei trimişi ai obştei din Şchei poposesc la curțile domnitorilor din Țara Românească și Moldova. Ei cer  recunoaşterea „dreptului” devenit oficial. În aceste condiţii biserica se va completa prin adăugiri arhitectonice ulterioare.

          Pentru astăzi, urmând exemplul celebrei „povestitoare” din „O mie și una de nopți”, am să mă opresc aici. Voi continua călătoria-n timpul şi spiritualitatea braşoveană de demult…

      Ştiţi fraza: „Ajunsă aici, Şeherezada văzu zorii mijind şi tăcu. Califul, însă, vrăjit de povestea ce-o auzise, se sculă, încuie uşa iatacului ei. Apoi îşi puse pecetea pe uşă şi plecă să mai vadă de treburile împărăţiei.”

         Ne întâlnim, curând, la un nou episod de călătorie-n timpuri vechi braşovene. Voi încheia spunând că bogăţia şi acurateţea informaţiilor împărtăşite aici cu dumneavoastră i se datorează lui nea Vasile. Pomenit în rândurile de mai sus, prietenul meu, adică părintele profesor Vasile Oltean. A realizat un volum impresionant despre „comorile” pe care le „păstoreşte“ în Şcheii Braşovului. Astfel, cartea „Paşi spre Marea Unire: mărturii din Şcheii Braşovului”, i-a apărut anul trecut la Editura: Basilica. Citatele din vremuri vechi le-am transcris din această monumentală lucrare…

        Gânduri bune tuturor!

Nicolae Uszkai

Alte articole găsiţi aici.

Nicolae Uszkai

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here