Pocăința ne face sufletul alb ca zăpada

0
300
Mască individulă la preț de producător - 3,5 RON(inclusivTVA) - Click AICI

sufletV-aţi cam risipit cu totul. Dacă v-aţi găsit liniştea în casă şi în relaţiile linguşitoare cu cei din jur, aţi uitat, pare-se, că trebuie să ţineţi urechea ciulită. Vrăjmaşul nu doarme, îţi ameţeşte puţin capul şi chiar în acel moment îţi strecoară câte-o capcană, un şiretlic. Mi se pare că v-am prescris o dată lecţia necesară. A ajuns până la dumneavoastră?

Puneţi-vă mintea şi sufletul la treabă ca să înţelegeţi această lucrare! Este bine, desigur că este bine! Dar vi s-a legat de limbă numele – dulcele nume – al Domnului? Trebuie să dobândiţi ca el să se repete singur. Chiar dacă gândul ar fugi pe undeva, revenindu-şi, el să găsească pe limbă acelaşi nume… Căutaţi să dobândiţi aceasta. Şi în inimă veţi avea mai multă căldură. Acesta-i raiul: e pe pământ, dar e raiul ceresc! Ce altceva să mai cauţi?

Moartea-necredincioasa va veni, ne va închide ochii, ne va lega mâinile, ne va cosi picioarele şi le va da viermilor. Cât este de neîndurată! Şi nici nu afli cum se furişează… Iar apoi, ce va fi! Acolo, socoteala e scurtă! Sărmanul suflet este gol-goluţ, singur-singurel, totul se vede printr-însul… Se vede pe sine, şi toţi ceilalţi îl văd… dar nu are unde să se ascundă şi să fugă. Iată nevoia şi strâmtorarea! Ţineţi minte ceasul şi clipa aceea!

Şi Domnul vă va ajuta să vă pregătiţi pentru ea şi să vă înfăţişaţi Lui cu îndrăzneală şi să-I spuneţi: cu nevoinţa cea bună m-am nevoit. Domnul ne-a dat pocăinţa, ca pe o baie cerească. Ea ne curăţă tot sufletul şi îl face alb ca zăpada. Să plângem şi să ne întristăm. Păcate avem multe, bunătate nu avem. Ce să facem? „Doamne, miluieşte! Că, nepricepându-ne de nici un răspuns, această rugăciune aducem Ţie, ca unui Stăpân, noi păcătoşii robii Tăi, miluieşte-ne pe noi! ”

Cât de dulce îi este Domnului acest glas din gura şi din inima păcătosului! Să ne aşezăm în rândul păcătoşilor. Glasul lor înfrânt străpunge cerul şi îl aduce de acolo pe Dumnezeu pe pământ. Strigătul nepocăiţilor îl cheamă pe Domnul la judecată, ca glasul Sodomei, dar strigătul păcătoşilor care se căiesc îl cheamă spre milostivire, ca cel al Ninivitenilor. Cum să trecem noi în rând cu drepţii?! Vai nouă, când gândul ne duce la autoîndreptăţire… Ce rău este gândul acesta! Cum ucide el sufletul! E la fel ca o rouă ucigătoare pe o floare gingaşă sau ca un vânt îngheţat care usucă totul în jur. Altceva este cu păcătosul care se căieşte. Îmbrăţişările Tatălui îi sunt deschise. A căzut pe grumazul lui şi l-a sărutat (Luca 15, 20). „Inima înfrântă şi smerită Dumnezeu n-o va urgisi”. Haideţi să facem aşa. Când vom gusta din dulceaţa pocăinţei, nici nu vom mai dori vreo alta.

„Învățături și scrisori despre viața creștină” – Sf. Teofan Zăvorâtul

Jurnal Spiritual

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here