Pocăinţa e posibilă numai în condiţiile cunoaşterii exacte, fie şi simple, a credinţei creştine ortodoxe

0
67

cunoastereLa acestea trebuie să adăugăm că pocăinţa e posibilă numai în condiţiile cunoaşterii exacte, fie şi simple, a credinţei creştine ortodoxe, străine de orice erezie şi rea cugetare. Cei ce îşi împrumută modul de a cugeta asupra virtuţii şi a conduitei de viaţă din romane şi din alte cărţi eretice şi stricătoare de suflet, nu pot avea pocăinţă adevărată: multe păcate de moarte ce duc în iad, sunt socotite de aceştia neînsemnate, greşeli nevinovate; iar crâncenele patimi păcătoase sunt luate drept slăbiciuni uşoare şi plăcute; ei nu se tem să se lase în prada lor, în faţa porţilor morţii înseşi. Necunoaşterea creştinismului este cea mai mare dintre nenorociri !

Domnul îl cheamă pe om la pocăinţă şi mântuire până în ultima clipă a vieţii. în această ultimă clipă sunt încă deschise uşile milei lui Dumnezeu fiecăruia care bate la ele. Nimeni să nu deznădăjduiască! Până când nu este terminată alergarea, nevoinţa e primită. Ultimele clipe ale omului îi pot răscumpăra toată viaţa.

În Egipt, o fecioară pe nume Taisia, rămânând orfană de părinţi s-a gândit să-şi facă casa azil pentru monahii de la schit. Multă vreme ea a găzduit şi a odihnit pe Părinţi. În sfârşit averea i s-a isprăvit. A început să sufere lipsuri. Cu ea au făcut cunoştinţă nişte răuvoitori Şi au intors-o de la virtute; a prins să ducă o viaţă urâtă, chiar destrăbălată. Părinţii auzind aceasta, s-au mâhnit. Ei l-au chemat pe avva Ioan Colov şi i-au spus: “am auzit de sora Taisia, că s-a pierdut. Când era înstărită ne-a arătat dragostea ei: să-i arătăm şi noi dragostea noastră şi să-i ajutăm. Fă bine şi cerceteaz-o şi chiverniseşte-o după înţelepciunea dată ţie de Dumnezeu.” Avva Ioan s-a dus. A văzut o bătrână ce stătea de pază la poarta ei. Bătrâna zise: „voi monahii i-aţi mâncat toată averea”. Avva Ioan zise: „Spune-i că am să-i  aduc câştig”. Bătrâna a înştiinţat-o. Tânăra doamnă zise: „monahii ăştia peregrinează mereu pe la Marea Roşie, găsesc perle şi pietre scumpe; du-te, adu-l la mine”. Avva Ioan a venit şi s-a aşezat lângă ea. Cercetându-i faţa, el şi-a aplecat capul şi a început să plângă. Ea zise: „Avva, de ce plângi ?” El răspunse: „cum să nu plâng când văd cum joacă satana pe faţa ta ? Ce nu ţi-a plăcut la Iisus că te-ai întors la lucruri potrivnice Lui ?” Ea, auzind aceasta, s-a cutremurat toată şi i-a spus: „părinte! mai este oare şi pentru mine pocăinţă ?”. El zise: „este”. „Du-mă unde ştii” zise ea şi, ridicându-se, s-a dus după el. Ioan, băgând de seamă că ea nici măcar n-a lăsat vreo vorbă cu privire la casă s-a minunat. Când au ajuns în pustiu, se-nsera. El i-a făcut im căpătâi de nisip şi, ceva mai încolo, altul, pentru sine.Îîngrădind căpătâiul cu semnul crucii zise: „culcă-te aici”. La rândul lui şi el, făcându-şi rugăciunile, s-a culcat. Trezindu-se la miezul nopţii vede: din locul unde odihnea Taisia şi până la cer s-a făcut un fel de cale, şi îngerii lui Dumnezeu îi înalţă sufletul. A sărit în picioare şi a prins s-o trezească dar ea se şi sfârşise. Ioan a căzut cu faţa la pământ în rugăciune şi a auzit glas: „un singur ceas de pocăinţă al ei a fost primit mai presus decât îndelungata pocăinţă a multora ce n-au arătat atâta lepădare de sine în pocăinţă. „Doamne! pentru robii Tăi” – zice Vasile cel Mare – „pentru cei dintre ei care se despart de trup şi vin la Tine, Dumnezeul nostru, nu există moarte, ci trecere de la amărăciune la odihnă şi bucurie”.

Cuvânt despre moarte, Ignatie Briancianinov

Jurnal Spiritual

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here