Poate oare săvârşi vreun bine ceva ce nu există?

Iată, cât bine a făcut omenirii iadul! Pe câţi nelegiuiţi i-a preschimbat în pocăiţi! Pe câţi păcătoşi, în sfinţi! Câte gânduri rele n-a oprit de la înfăptuire!

Poate oare săvârşi vreun bine ceva ce nu există?

Iată, cât bine a făcut omenirii raiul! Câte lucrări de preţ a insuflat! Câte tristeţi a preschimbat în bucurie! Câte lacrimi a şters! Câte suspine alese a smuls! Câte simţăminte dumnezeieşti a luminat şi câte dorinţe dumnezeieşti a aprins!

Sfântul Nicolae Velimirovici Episcopul Ohridei şi Jicei, “Gânduri despre bine şi rău”, Editura Predania, Bucureşti, 2009